Lista numerelor

Există 18 numere în «Brazdă», al căror subiect Intenție dreaptă .

Vine adesea tentaţia de a-ți păstra puţin timp pentru tine…

Învaţă o dată pentru totdeauna să rectifici o asemenea meschinărie: corectează imediat!

Dacă imaginaţia ta clocoteşte în jurul a tine însuți, dă naştere la situaţii iluzorii, idei care, în mod normal, nu sunt compatibile cu drumul tău, care te distrag, te răcesc şi te îndepărtează de Dumnezeu. Aceasta este vanitate.

Dacă imaginaţia ta se învârtește în jurul celorlalți, cazi cu ușurință în păcatul de a judeca, atunci când nu aceasta este sarcina ta, şi interpretezi într-un mod răutăcios şi puţin obiectiv comportamentul lor. Acestea sunt judecăţi temerare.

Dacă imaginaţia ta planează asupra propriilor tale talente şi a modului tău de a vorbi sau asupra admiraţiei pe care o trezeşti în ceilalţi, te expui să-ţi pierzi corectitudinea intenției şi să faci loc orgoliului.

În general, a da frâu liber imaginaţiei este o pierdere de timp. Şi mai mult, dacă nu o stăpâneşti, imaginația deschide calea unui întreg șir de tentaţii voluntare.

– Nu întrerupe în nicio zi mortificarea ta interioară!

Este de necrezut că se poate să fii atât de „fericit în această lume în care atâţia se încăpăţânează să trăiască atât de trist, pentru că îşi urmează egoismul, ca şi cum totul s-ar sfârşi aici, jos…

– Nu fi dintre aceia… corectează-te în fiecare clipă.

Unii nu aud – nu vor să audă – altceva decât cuvintele pe care le au în cap.

Pentru mulţi, înțelegerea pe care o cer de la alţii înseamnă ca toţi să treacă de partea lor.

Nu pot crede în veracitatea ta, dacă nu simţi o nelinişte – iar neliniștea supără! – faţă de cea mai mică și mai inofensivă minciună, care este departe de a fi mică sau inofensivă, pentru că este o ofensă adusă lui Dumnezeu!

De ce privești, asculți, citeşti și vorbeşti cu intenții josnice, și cauţi să culegi numai „răul”, care se află nu în intenția celorlalți, ci doar în sufletul tău?

Când acela care citeşte nu are intenţia bună, îi este greu s-o descopere la cel care scrie.

Sectarul nu vede decât sectarism în toate activităţile celorlalţi. Îşi măsoară semenul cu măsura meschină a inimii lui.

Mi-a provocat milă acel om din conducere. Intuia existența unor probleme, normale, de altfel, în viață… Dar i s-a făcut frică, a fost contrariat când acestea i-au fost comunicate. Prefera să le ignore, să trăiască în lumina slabă sau în penumbra viziunii sale, pentru a rămâne liniştit.

L-am sfătuit să înfrunte problemele deschis și clar, tocmai pentru ca ele să înceteze să existe; şi l-am asigurat că atunci va cunoaşte adevărata pace.

Tu să nu rezolvi problemele, ale tale şi ale altuia, ignorându-le: ar fi comoditate, lene, ar însemna să deschizi uşa acţiunii diavolului.

Ţi-ai făcut datoria?... Intenţia ta a fost dreaptă?... Da? – Atunci nu te îngrijora dacă sunt oameni anormali, care văd răul care nu există decât în privirea lor.

Cu un ton inchizitorial, te-au întrebat dacă socoteşti bună sau proastă o hotărârea ta,care lor le era indiferentă.

Şi, cu conştiinţa împăcată, le-ai răspuns: „ştiu numai două lucruri: că intenţia mea este curată şi că… socotesc bine cât mă costă”. Şi ai adăugat: Dumnezeu este raţiunea şi scopul vieţii mele, de aceea sunt sigur că nimic nu este indiferent.

Veghează ca intenţia ta bună să fie totdeauna însoțită de umilinţă. Pentru că, adeseori, intenţiile bune sunt însoțite de severitate în judecată, de o incapacitate, aproape totală, de a ceda şi de un anumit orgoliu personal, naţional sau de grup.

Nu este rău să te comporţi bine pentru motive omeneşti nobile. – Dar… ce diferenţă, când te conduc motivele supranaturale!

Văzând bucuria de a face o muncă atât de grea, un prieten a întrebat: dar toate aceste sarcini le îndepliniţi din entuziasm? – Și i s-a răspuns, cu bucurie şi cu seninătate: „din entuziasm?”… „Nicidecum!” «per Dominum Nostrum Iesum Christum!» – Prin Domnul Nostru Isus Cristos, care ne aşteaptă mereu.

Ţi-a provocat multă durere acest comentariu, foarte puţin creştinesc, al unei persoane: „iartă-i pe duşmanii tăi – ți-a spus; nici nu îți imaginezi câtă furie le provoacă acest lucru!”

– Nu te-ai putut abține şi ai replicat, senin: „nu vreau să micșorez dragostea prin umilirea aproapelui. Iert pentru că iubesc, cu setea de a-L imita pe Învăţător.”

Un leac pentru îngrijorările tale: răbdare, intenţie dreaptă, a privi lucrurile dintr-o perspectivă supranaturală.

Bârfeala este fiica invidiei; şi invidia, refugiul oamenilor sterpi.

De aceea, în caz de sterilitate, examinează-ţi intenţiile; dacă munceşti şi dacă nu eşti contrariat că şi alţii lucrează şi obţin roade, această sterilitate este doar aparentă: vei culege recolta la timpul potrivit.