Lista numerelor

În apostolatul prieteniei şi al încrederii, primul pas este înţelegerea, slujirea… şi sfânta intransigenţă în privinţa doctrinei.

Trebuie să înveţi să nu fii de acord cu ceilalţi – atunci când aceasta se dovedeşte necesar –, cu caritate, fără să devii antipatic.

Politeţe întotdeauna, faţă de toţi. Dar, mai ales, faţă de cei care se prezintă ca adversari – tu să nu ai duşmani –, atunci când încerci să-i faci să vadă eroarea lor.

Să fie, oare, adevărat că – din păcate – sunt atât de mulți cei care nedreptățesc cu calomniile lor, iar apoi invocă onoarea și caritatea, pentru ca victima lor să nu se poată apăra?

Trist ecumenism este acela al catolicilor care tratează cu asprime alţi catolici!

Ce viziune greșită a obiectivității! A privi persoanele sau activităţile lor cu lentilele deformate ale propriilor defecte și, cu acră nerușinare, a critica sau a-ți îngădui să dai sfaturi.

– O hotărâre concretă: atunci când criticăm sau când sfătuim, să vorbim în prezența lui Dumnezeu, aplicând acele cuvinte la comportamentul nostru.

Să nu recurgi niciodată la metoda – totdeauna deplorabilă – de a organiza agresiuni calomnioase împotriva cuiva… Cu atât mai puţin în numele unor țeluri moralizatoare, care niciodată nu justifică o acţiune imorală.

Între o mie de feluri de a spune „nu”, de ce trebuie să-l alegi totdeauna pe cel mai antipatic? – Virtutea nu caută să rănească.

Să cerți pe cineva?… De multe ori este necesar. Dar fă-o arătând cum se corectează acel defect. Niciodată, dând frâu liber caracterului tău urât.

Când trebuie să corectezi pe cineva, trebuie să acționezi clar și cu amabilitate, chiar cu un surâs, dacă e potrivit. Niciodată – sau foarte rar – într-un mod copleșitor.

Te simţi depozitarul binelui şi al adevărului absolut şi, în consecinţă, învestit cu un titlu personal sau cu un drept de a dezrădăcina răul, cu orice preţ?

– Astfel, nu vei rezolva nimic: nu vei reuşi decât prin Dragoste şi cu Dragoste; aminteşte-ţi că Dragostea te-a iertat şi că îţi iartă multe lucruri.

Atât din caritate creştină, cât şi din eleganţă omenească, trebuie să te străduieşti să nu creezi vreo prăpastie între cineva şi tine… să laşi întotdeauna o portiţă de ieşire aproapelui, pentru ca să nu se îndepărteze și mai mult de Adevăr.

Violenţa nu este un bun sistem pentru a convinge… și cu atât mai puțin în apostolat.

Violentul pierde întotdeauna, chiar dacă va câştiga prima bătălie… pentru că sfârşeşte prin a fi prizonierul singurătăţii, pe care lipsa lui de înţelegere a creat-o.

Nu-mi explic furia ta, nici dezamăgirea ta. Ei ți-au răspuns cu aceeași monedă: delectarea în injurii, prin vorbă şi prin fapte.

Profită de această lecţie şi, de acum înainte, nu uita că au o inimă şi cei care trăiesc împreună cu tine.

Învaţă să spui nu, fără să răneşti în mod inutil, fără să recurgi la un refuz tăios, care distruge caritatea.

– Aminteşte-ţi că te afli întotdeauna în faţa lui Dumnezeu.

Obișnuiește-te să vorbeşti cu bunăvoință despre tot și despre toți; mai ales, despre toţi aceia care lucrează în serviciul lui Dumnezeu.

Şi când acest lucru nu este posibil, taci! – căci și comentariile tăioase sau degajate pot fi la limita bârfei sau a defăimării.

Un tânăr care tocmai se dăruise mai profund lui Dumnezeu, spunea: „acum, ce-mi trebuie este să vorbesc mai puţin, să vizitez bolnavii şi să dorm pe jos”.

– E valabil şi pentru tine!

Să nu vorbeşti despre preoţii lui Cristos decât pentru a-i lăuda. – Doresc din toată inima ca fraţii mei şi eu însumi să ţinem seama de acest precept, în comportamentul nostru de zi cu zi.

Minciuna are mai multe feţe: reticență, intrigă, calomnie… – Dar este totdeauna arma laşilor.

Greșești dacă te laşi impresionat de prima sau de ultima conversaţie avută! Ascultă cu respect, cu interes; ai încredere în oameni… dar trece judecata ta prin sita prezenţei lui Dumnezeu.

Ei bârfesc. Şi, apoi, au grijă chiar ei să vină imediat cineva ca să îți spună „ce se mai zice”… Ticăloșie? – Fără îndoială. Dar nu-ţi pierde liniştea, pentru că limbile lor nu-ţi vor putea face niciun rău, dacă lucrezi cu dreptate… – Gândeşte-te, mai degrabă: ce proşti sunt, ce lipsiţi sunt de delicateţe omenească, ce lipsă de loialitate faţă de fraţii lor… şi, mai ales, faţă de Dumnezeu.

Şi tu, să nu cazi, la rândul tău, în acest păcat, în numele unui drept la replică greşit înţeles. Dacă trebuie să vorbeşti, recurge la corectarea frăţească, aşa cum te sfătuieşte Evanghelia.

Să nu te îngrijoreze aceste contradicţii, aceste clevetiri: desigur, noi lucrăm într-o întreprindere divină, dar suntem oameni… Şi este firesc ca, mergând, să ridicăm praful drumului.

Ceea ce te deranjează, ce te rănește…, poate fi de folos pentru a te purifica şi, dacă este necesar, pentru a te corecta.

A bârfi este omenesc, spun ei! – Am răspuns: noi trebuie să trăim întrun mod divin.

Cuvintele răuvoitoare sau uşuratice ale unui singur om pot sfârşi prin a crea un curent de opinie, și chiar prin a lansa moda de a vorbi de rău pe cineva... Apoi, această clevetire se ridică de jos, câştigă în înălţime şi se poate condensa în nori negri.

– Dar dacă acela care este hărţuit este un suflet al lui Dumnezeu, norii se transformă într-o ploaie roditoare, orice s-ar întâmpla; şi Dumnezeu se însărcinează să-l slăvească tocmai acolo unde se încerca să fie umilit sau defăimat.