Lista numerelor

Punctul culminant? Pentru un suflet care s-a dăruit, totul devine o culme de atins: în fiecare zi el descoperă noi obiective, pentru că nu ştie şi nici nu vrea să pună limite Dragostei pentru Dumnezeu.

O hotărâre sinceră:să fim binevoitori și să facem calea uşoară pentru ceilalţi, căci viaţa aduce destulă amărăciune.

Tot ce te preocupă acum încape într-un surâs, schiţat din dragoste pentru Dumnezeu.

M-a abordat un prieten: „am auzit că eşti îndrăgostit” – Am fost foarte mirat şi singurul lucru care mi-a venit în minte a fost să-l întreb despre originea acestei ştiri.

Mi-a mărturisit că a citit în ochii mei, care străluceau de bucurie.

Nu l-ai maltratat în sensul fizic al cuvântului… Dar l-ai ignorat adesea: l-ai tratat cu indiferenţă, aşa cum te uiţi la un străin.

–Oare, aceasta ţi se pare puţin lucru?

Nu trece indiferent pe lângă durerea altuia. Această persoană – o rudă, un prieten, un coleg… cel pe care un îl cunoşti – este fratele tău.

– Aminteşte-ţi ce spune Evanghelia și ce ai citit de atâtea ori, cu tristeţe: nici cei apropiaţi de Isus nu s-au încrezut în El.

– Ai grijă ca această scenă să nu se repete.

În fiecare zi descopăr lucruri noi în mine, îmi spui tu… Şi eu îţi răspund: acum începi să te cunoşti.

Când iubeşti cu adevărat…, găseşti întotdeauna detalii care să te facă să iubeşti mai mult.

În fața unei nenorociri sau a unei erori, este o tristă satisfacţie să poți spune: „știam eu”.

Ar însemna că nu îți pasă de nenorocirea altuia: pentru că ar fi trebuit să corectezi dacă era în puterea ta.

Prin Dragoste, mai mult decât prin studiu, se ajunge la înțelegerea „lucrurilor lui Dumnezeu”.

De aceea, trebuie să lucrezi, trebuie să studiezi, trebuie să accepţi boala, trebuie să fii cumpătat… cu iubire!

Îndrăgostiţii nu ştiu să-şi ia adio: sunt mereu împreună.

– Oare, aşa Îl iubim, tu şi eu, pe Domnul Nostru?

Nu ai observat cum, pentru a plăcea și a arăta bine, se aranjează cu migală îndrăgostiții?... – Ei, bine, așa trebuie să îți cureți și să îți împodobești sufletul.

Nu vezi că mulţi dintre camarazii tăi ştiu să arate multă delicateţe şi sensibilitate în raporturile lor cu persoanele pe care le iubesc: logodnica, soţia, copiii lor, familia lor…?

– Spune-le – și cere asta de la tine și tu! – că Domnul nu merită mai puțin: să Îl trateze la fel! Şi sfătuiește-i, de asemenea, să își păstreze această delicateţe și această sensibilitate, dar trăite cu El şi prin El; și vor ajunge la o fericire pe care nici nu au visat-o vreodată, și aici, pe pământ.

Să scoatem din rădăcină amorul propriu și să plantăm, în loc, iubirea pentru Isus Cristos: iată secretul eficienței şi al fericirii.

Atâta vreme cât vei rămâne convins că toți ceilalţi trebuie să trăiască în funcţie de tine, atâta vreme cât nu te hotărăști să slujești – să te ascunzi şi să dispari – frecventarea fraţilor tăi, a colegilor, a prietenilor va fi pentru tine un permanent izvor de contrarietăţi, de supărare, de proastă dispoziţie… de orgoliu.

Când îţi este greu să faci o favoare, să faci un serviciu cuiva, gândește-te că acea persoană este un copil al lui Dumnezeu, aminteşte-ţi că Domnul ne-a poruncit să ne iubim unii pe alţii.

– Mai mult, aprofundează temeinic, în fiecare zi, acest precept evanghelic; nu rămâne la suprafaţă. Trage concluziile – este atât de uşor – şi adaptează comportarea ta de fiecare clipă la aceste cerinţe.

Se trăieşte cu atâta grabă încât mila creştină a devenit un fenomen ciudat, în această lume a noastră, deși – cel puțin cu numele – Cristos este predicat…

– Sunt de acord cu tine. Dar tu ce faci, tu care în calitate de catolic trebuie să te identifici cu El şi să-I calci pe urme? Pentru că ne-a indicat că trebuie să mergem să predicăm doctrina Lui tuturor neamurilor – fără excepţie! – şi în toate timpurile.

Meditează bine asupra acestui lucru şi procedează în consecinţă: aceste persoane, cărora le eşti antipatic, vor sfârşi prin a nu mai avea această impresie, atunci când îşi vor da seama că le iubeşti „cu adevărat”. Depinde numai de tine.

Mai întâi îi tratezi aspru pe ceilalţi… Şi apoi, înainte ca vreunul să fi avut timp să reacţioneze, anunţi cu glas tare: „şi, acum, caritate între noi toţi!”

– Dacă ai fi început cu punctul al doilea, nu ai fi ajuns niciodată la primul.

Nu fi un semănător de zâzanie, ca acel om despre care propria lui mamă spunea: „Prezentaţi-i pe prietenii voştri şi el se va însărcina să-i facă pe toţi să se certe cu dvs.”.

Văzând bucuria de a face o muncă atât de grea, un prieten a întrebat: dar toate aceste sarcini le îndepliniţi din entuziasm? – Și i s-a răspuns, cu bucurie şi cu seninătate: „din entuziasm?”… „Nicidecum!” «per Dominum Nostrum Iesum Christum!» – Prin Domnul Nostru Isus Cristos, care ne aşteaptă mereu.

Astfel rezuma un om drept gelozia sau invidia: „câtă rea-voinţă trebuie să aibă unii oameni, pentru a tulbura o apă atât de limpede”.

Strigă foarte tare, căci acest strigăt este nebunia unui îndrăgostit: Doamne, cu toate că Te iubesc… să nu Te încrezi în mine. Leagă-mă de Tine în fiecare zi și mai mult!

Evită, cu grijă, tot ce ar putea răni inima celorlalţi.

Între o mie de feluri de a spune „nu”, de ce trebuie să-l alegi totdeauna pe cel mai antipatic? – Virtutea nu caută să rănească.

Frecvenţa vizitelor pe care le facem Domnului Nostru depinde de doi factori: de credinţa şi de inima noastră; a vedea şi a iubi adevărul.

Dragostea devine mai puternică și prin negarea de sine și mortificare.

Dacă ai avea o inimă mai mare și puţin mai multă sinceritate, nu te-ai apuca să mortifici pe alții, nici nu te-ai simți mortificat…, pentru fleacuri.

Săracii – spunea un prieten al nostru – sunt cea mai bună carte a mea de spiritualitate şi principalul motiv al rugăciunilor mele. Săracii mă dor, şi Cristos mă doare prin ei. Şi, pentru că mă doare, înțeleg că Îl iubesc şi că îi iubesc.

Eşti într-o stare care îţi arde inima: Isus s-a apropiat de tine, când nu erai decât un nenorocit de lepros. Până atunci, cultivai o singură calitate bună: un interes generos pentru ceilalți. După această întâlnire, ai căpătat harul de a-L vedea pe Isus în ei, te-ai îndrăgostit de El şi, acum, Îl iubeşti în ei…, și ți se pare puțin lucru – câtă dreptate ai! –altruismul care te împingea, altă dată, să faci unele servicii aproapelui.

Tactica tiranului este de a-i face să se certe între ei pe cei care, uniți, ar putea să îl doboare. – Iată o veche stratagemă folosită de inamic – de diavol şi de corifeii săi – pentru a dejuca numeroase planuri apostolice.

Gândul la moarte te va ajuta să cultivi virtutea carităţii; pentru că, poate, acest moment de conviețuire este ultimul pe care îl trăieşti, alături de unul sau de altul… Ei, sau tu, sau eu, putem dispărea în orice moment.

Învaţă să spui nu, fără să răneşti în mod inutil, fără să recurgi la un refuz tăios, care distruge caritatea.

– Aminteşte-ţi că te afli întotdeauna în faţa lui Dumnezeu.

Ei bârfesc. Şi, apoi, au grijă chiar ei să vină imediat cineva ca să îți spună „ce se mai zice”… Ticăloșie? – Fără îndoială. Dar nu-ţi pierde liniştea, pentru că limbile lor nu-ţi vor putea face niciun rău, dacă lucrezi cu dreptate… – Gândeşte-te, mai degrabă: ce proşti sunt, ce lipsiţi sunt de delicateţe omenească, ce lipsă de loialitate faţă de fraţii lor… şi, mai ales, faţă de Dumnezeu.

Şi tu, să nu cazi, la rândul tău, în acest păcat, în numele unui drept la replică greşit înţeles. Dacă trebuie să vorbeşti, recurge la corectarea frăţească, aşa cum te sfătuieşte Evanghelia.

Să nu te îngrijoreze aceste contradicţii, aceste clevetiri: desigur, noi lucrăm într-o întreprindere divină, dar suntem oameni… Şi este firesc ca, mergând, să ridicăm praful drumului.

Ceea ce te deranjează, ce te rănește…, poate fi de folos pentru a te purifica şi, dacă este necesar, pentru a te corecta.

Te prezinţi ca un teoretician remarcabil… – Dar nu cedezi nici în cele mai mărunte lucruri! – Nu cred în acest spirit al tău de mortificare!

Grija pentru lucrurile mărunte cere o mortificare constantă: iată o cale de a face mai plăcută viaţa celorlalţi.