Lista numerelor

Doamne, cum se poate ca, văzând un crucifix, să nu plâng de durere și de iubire?

Cât respect, câtă venerație, câtă afecțiune trebuie să simțim față de un singur suflet, când ne gândim la realitatea aceasta: Dumnezeu îl iubește ca pe ceva care este al Lui!

Domnul Cristos nu s-a mulţumit doar să ne spună că ne iubeşte: El ne-a şi arătat-o prin faptele sale şi prin întreaga sa viaţă.— Și tu?

Ca să-ți pătrundă bine în suflet nu voi înceta niciodată să-ți repet: pietate, pietate și pietate! Dacă nu practici caritatea este nu din pricina caracterului tău rău ci din cauză că nu ai viața lăuntrică.

Zi după zi, ca suflet generos, trebuie să înveţi să renunţi la dorinţele tale, rămânând voios şi discret, pentru a-i sluji pe ceilalţi şi pentru a le face viaţa agreabilă.

— A acţiona astfel este adevărata caritatea a lui Cristos.

Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu pentru că inima noastră este făcută pentru Iubire. De aceea, dacă Dumnezeu, Sfânta Fecioară, Maica noastră, și sufletele nu absorb toată afecțiunea de care este în stare iubirea, inima noastră se răzbună… și păduchii încep să mișune acolo.

Ca să domini umbra de pesimism care te copleșea în dimineața aceea, te-ai aruncat încă o dată în luptă…, dar ca să te măsori cu îngerul tău păzitor. I-ai spus niște vorbe plăcute! Și apoi l-ai rugat să te învețe ce să faci să-L iubești pe Isus cel puțin tot pe atâta cât îl iubești el… Și te-ai simțit atât de liniștit!

Caritatea ta să fie plina de blândețe și de forță, plină de omenie și de spirit supranatural: o caritate din inimă, primitoare pentru oricine, mereu surâzătoare și sinceră, o caritate care să te facă în stare să înțelegi ideile și sentimentele celorlalți.

— Astfel, cu blândețe și cu tărie, fără să faci nici o concesie în materie de conduită personală și de doctrină, caritatea lui Cristos — o caritate pe deplin trăită — te va înzestra cu spirit de cucerire și cu fiecare zi va crește setea ta de a trudi pentru suflete.

Domnul, cu brațele deschise, cere în fiecare zi milostenie iubirii tale.

Nu te mulțumi să vorbești cu Paracletul, ascultă-L în rugăciune, dă-ți bine seama că trăirea în copilărie îți îngăduie să descoperi în profunzime că ești un copil al lui Dumnezeu și că astfel simți o iubire filială pentru Tatăl; amintește-ți bine că prin Maria ai ajuns la Isus, la El pe care Îl adori ca prieten, ca frate, ca îndrăgostit ce ești…

Când ai primit sfatul acesta, ai priceput ca până atunci știai că Sfântul Duh se afla în sufletul tău ca să-l sfințească… dar nu „înțeleși“ realitatea prezenței Sale. A fost necesară această sugestie: și acum simți Iubirea înăuntrul tău; și vrei să-L frecventezi, să fii prietenul, confidentul Său… să-I ușurezi munca pentru ca să netezească, să smulgă, să înflăcăreze…

Nu voi fi în stare s-o fac, credeai tu. Ascultă-L, insist. Îți va da puteri, va face totul dacă vrei, și tu o vrei! În rugăciunea ta numește-L: Oaspete Divin, Iubirea mea și spune-I: să știu să Te primesc, să-Ți ascult învățăturile și să mă înflăcărez, să Te urmez și să Te iubesc.

Ca să te apropii de Dumnezeu, ca să te înalți până la Dumnezeu, ai nevoie de aripile puternice și generoase ale Rugăciunii și Ispășirii.

Dacă vrei să eviți rutina în rugăciunile vocale, încearcă să le rostești cu dragostea pe care o pune prima dată în cuvintele sale cel care iubește… sau ca și cum ar fi ultima ocazie pe care ai avea-o de a te adresa Domnului Nostru.

Orgolios de a fi copilul Sfintei Maria? Dacă eşti cu adevărat, întreabă-te: de câte ori mi-am manifestat devoţiunea către Sfânta Fecioară de a lungul acestei zile, de dimineaţă şi până seara?

Am două motive printre altele, își spunea acel prieten, ca sa doresc să fiu pe placul Maicii Imaculate în toate sâmbetele și în ajunul sărbătorilor care îi sunt consacrate:

— Primul motiv este că noi care vrem să fim fii buni ai lui Dumnezeu, împinși poate de satana, nu dăm atenția ce se cuvine acestor zile consacrate Domnului Cristos și Maicii Sale.

— Al doilea motiv este că în duminici și în sărbătorile Sfintei Fecioare (care sunt prin tradiție sărbători la sate), oamenii, în loc să le consacre rugăciunii, le folosesc ofensând pe Isus, prin păcate publice și crime scandaloase — ca să ne convingem este destul doar să deschidem ochii.

— Și îți dai bine seama că aceste motive există din nenorocire mereu și că este necesar să aducem și noi o reparare.

Am înţeles întotdeauna rugăciunea creştinului ca pe o convorbire plină de iubire cu Isus, o convorbire care nu trebuie să se întrerupă, nici chiar în momentele în care suntem fiziceşte departe de tabernacol; într-adevăr, toată viața noastră este întrețesută cu aceste refrene de iubire umană transpuse pe planul divin… și să iubim, aceasta o putem, mereu.

Iubirea lui Dumnezeu pentru făpturile sale este atât de mare încât, dacă răspunsul nostru ar fi aceea ce ar trebui să fie, ceasurile noastre ar trebui să înceteze să mai meargă în timpul Sfintei Liturghii.

Unite cu vița, mlădițele cresc și rodesc.

— Ce trebuie să facem tu și eu? Să fim foarte uniți prin Pâine și Cuvânt cu Isus Cristos, care este vița noastră… spunându-I de-a lungul întregii zile cuvinte pline de afecțiune. Așa fac cei ce iubesc.

Iubește mult pe Domnul Cristos. Această voința presantă de a-L iubi trebuie să o întreții, s-o faci să crească în sufletul tău. Să-L iubești pe Dumnezeu acum chiar, când poate mulți dintre cei care-L ating cu mâinile lor nu-L iubesc, Îl maltratează, Îl neglijează.

Îngrijiți-vă mult de Domnul Cristos și în timpul Sfintei Liturghii și în timpul întregii zile!

Rugăciunea este cea mai puternică armă a creştinului. Rugăciunea este cea care ne face eficienţi, ne face fericiţi, rugăciunea ne dă toată forţa necesară pentru a duce la îndeplinire cele ce ne sunt cerute de Dumnezeu.

— Da, toată viaţa ta poate şi trebuie să fie o rugăciune!

Sfinţenia personală nu este o abstracţie, ci o realitate, divină şi umană totodată, care se manifestă prin actele de Iubire de zi cu zi.

Spiritul rugăciunii care a animat întreaga viață a lui Isus printre oameni ne învață că rugăciunea trebuie să procedă, să însoțească și să urmeze toate înfăptuirile mari și mici.

Trăiește-ți credința cu bucurie și fii unit cu Isus Cristos. Iubește-L cu adevărat! — da, cu adevărat! și vei deveni unul dintre personajele marii Aventuri a Iubirii pentru că vei fi, din zi în zi mai îndrăgostit de El.

Spune-I încet Stăpânului: Doamne, nu vreau altceva decât să Te iubesc: nu vreau decât să Te slujesc: nu vreau decât să-mi îndeplinesc îndatoririle și să Te iubesc cu un suflet îndrăgostit! Fă ca să simt ferm prezența ta alături de mine. Fii unicul meu sprijin.

— Sa i-o spui încet, dar să i-o spui într-adevăr!

Tocmai datorită condiției tale de creștin nu poți trăi întorcând spatele necazurilor și grijilor fraților tăi.

Câtă insistență la sfântul Apostol Ioan, când predica „mandatum novum!“ — Iubiți-vă unii pe alții! — Mă voi așeza în genunchi, fără să joc teatru — căci inima mea este aceea care o strigă — să vă ajutați, să vă dați mâna și să știți să vă iertați.

— Respingeți dar orgoliul și arătați-vă înțelegători, practicați caritatea, faceți-vă unii altora serviciul rugăciunii și al prieteniei sincere!

Nu vei fi bun decât dacă vei ști să vezi lucruri bune și virtuțile la alții.

Iată de ce când va trebui să îndrepți pe altul, arată-te plin de caritate, fă-o la momentul potrivit, și fără să umilești; fă-o cu grija de a învăța și de a deveni mai bun în domeniul în care îl îndrumi pe altul.

Să iubești și să practici caritatea, fără a pune limite, fără discriminări, căci aceasta este virtutea care ne arată ca ucenici ai Învățătorului.

— Dar — și atunci n-ar fi mai o virtute —, această caritate nu poate să te facă să diluezi credința, să netezești ascuțișurile care o definesc, s-o edulcorezi până la a o transforma — cum pretind unii, în ceva amorf, lipsit de forța și puterea lui Dumnezeu.

Trebuie să trăiești în bună înțelegere cu ceilalți, trebuie să-i înțelegi, trebuie să fii fratele fraților tăi oamenii, trebuie să pui iubire — după cum spune misticul castilian — acolo unde nu este iubire, pentru ca să culegi iubire.

Când vei avea de făcut o critică, să fie pozitivă, impregnată de spiritul de colaborare, să fie constructivă și niciodată făcută în spate celui interesat.

— Altfel ea nu este decât trădare, bârfeală, defăimare, calomnie chiar… și oricum va fi necinstită.

Să nu taci atunci când slava lui Dumnezeu și binele Bisericii îți cer să vorbești.

Reflectează la această: cine nu ar deveni curajos în fața lui Dumnezeu când are eternitatea înainte? Nu este nimic de pierdut, dimpotrivă, totul de câștigat.

— Așadar, de ce să nu îndrăznim?

Nu suntem frați buni ai fraților noștri, oamenii, dacă nu suntem dispuși să ne comportăm în spirit de dreptate, chiar în cazul în care cei din jurul nostru vor interpreta greșit comportarea noastră și vor reacționa neplăcut.

Dumnezeu mă iubește… și apostolul Ioan scrie: „să-L iubim deci pe Dumnezeu deoarece El ne-a iubit cel dintâi“.

— Mai mult, Isus se adresează fiecăruia dintre noi, în ciuda slăbiciunilor noastre atât de evidente, ca să ne întrebe, ca pe Petru: „Simon, fiul lui Iona, mă iubești tu mai mult ca aceștia?

— Atunci trebuie să-I răspunzi: „Doamne, Tu știi toate, Tu știi că te iubesc!“ adăugând cu umilință: „fă să te iubesc mai mult, sporește iubirea mea“!

Iubește-L pe Domnul Cristos din toată inima, iubește-L la nebunie, căci dacă exista iubirea, îndrăznesc să te asigur că nici nu vei mai avea nevoie să iei hotărâri. Gândește-te la părinții tăi! Ai mei n-aveau nici o nevoie să ia hotărâri pentru a mă iubi. Și câte atenții pline de afecțiune știau să-mi arate!

Da, cu această inimă a noastră putem și trebuie să-L iubim pe Dumnezeu.

Sfântul Paul ne dă rețeta unei carități pline de delicatețe: „alter alterius onera portate et sic adimplebitis legem Christi“ — purtați-vă unii altora povara și veți împlini astfel legea lui Cristos!

— Astfel se petrec lucrurile și în viața ta!

Întreabă-te adesea: mă străduiesc eu să arăt o caritate mai delicată față de cei care trăiesc împreună cu mine?

Predicând că trebuie să devenim asemenea unui covor moale pe care ceilalţi vor călca, nu pretind să fac o frază frumoasă: nu, aceasta trebuie să devină o realitate! Este greu, după cum sfințenia este dificilă, dar şi accesibilă tuturor.

Văzând atâta egoism, atâta indiferență — fiecare pentru el — mă duce gândul la acei măgăruși de lemn robuști, care trepăduiesc undeva pe o masă… Unul dintre ei și-a pierdut un picior, dar a continuat să înainteze pentru că se sprijinea pe ceilalți.

Practicarea îndreptării frăţeşti — care îşi are rădăcina în Evanghelie — este o manifestare de încredere şi afecţiune supranaturală. Fii deci recunoscătoare când o vei primi şi practic-o şi tu faţă de cei care te înconjoară.

Când corectăm pe cineva — și aceasta este necesar dacă vrem să ne îndeplinim datoria — trebuie să fim pregătiți să-l facem să sufere și să suferim și noi. Dar aceasta să nu-ți servească drept scuză pentru a te abține.

Și când ești împreună cu cineva? Să vezi în această persoană un suflet: un suflet pe care trebuie să-l ajuți, să-l înțelegi, cu care trebuie să trăiești și pe care trebuie să-l mântuiești.

În mintea multor oameni, sfântul nu este "comod". Dar aceasta nu presupune că el trebuie să fie insuportabil.

Într-adevăr, zelul său nu trebuie să fie niciodată amar, corectarea făcută de el nu trebuie să fie jignitoare. Exemplul lui nu trebuie simţit niciodată ca un fel de palmă morală, care loveşte, cu aroganţă, obrazul aproapelui.

Poate ca evită în viața aceasta niște contrarietăți… dar își pun în joc fericirea veșnică și pe a altora prin neglijențele lor, ce constituie adevărate păcate.

Caritatea ta să fie binevoitoare. Cu toată prudența și naturalul ce se cer, niciodată zâmbetul să nu lipsească de pe buzele tale, un zâmbet pentru toți, fără gând ascuns, chiar dacă în adâncul tău plângi.

Tu, fiind creștin, poți face concesii în privința a tot ce-ți aparține, și de bunăvoie, în limitele care sunt ale dogmei și moralei… dar în ceea ce-L privește pe Isus Cristos, nu poți să cedezi!

Fii deci un suflet euharistic!

— Dacă ai Tabernacolul în centrul gândurilor și speranțelor tale, fiul meu, cât de numeroase vor fi roadele de sfințenie și de apostolat pe care le vei culege!

Du-te deseori în faţa Tabernacolului, cu trupul sau cu inima, pentru a găsi linişte, seninătate, dar şi pentru a te simţi iubit… şi pentru a iubi!

Isuse, fie ca sărmana mea inimă să se umple de oceanul iubirii tale! Fie ca valurile lui să mă spele de orice mizerie!… Ca apele pure și pline de ardoare ale inimii Tale să se reverse într-a mea! Și astfel copleșit, fie ca dorința mea de a Te iubi să se spulbere și să piară, nemaiputând să cuprindă acest divin incendiu de iubire! Iar acea Iubire care este a Ta să se reverse în cascade dătătoare de viață, irezistibile și roditoare, peste alte inimi, pe care atingerea acestor ape le va face să se-nfioare de Credință și Caritate.

Ție nici un suflet, așa cum spun, nici unul nu poate să-ți rămână indiferent!

Niciodată nu va gândi astfel un ucenic al lui Cristos: „eu mă străduiesc să fiu bun, iar ceilalți dacă vor, nu au decât să se ducă în infern“. Într-un asemenea comportament nimic nu este uman. Și nimic nu este mai puțin conform cu iubirea de Dumnezeu și cu dragostea pe care o datorăm aproapelui.

Am fost într-adevăr fericit să constat că ai înțeles ce ți-am spus: trebuie să acționăm amândoi, să trăim și să murim ca niște îndrăgostiți și astfel vom „trăi“ veșnic.

Gândește-te cât de plăcută îi este Domnului tămâia care se ard în cinstea Sa. Gândește-te de asemenea la puțina valoare a lucrurilor de pe pământ, care abia începute, se termina… În schimb în Cer te așteaptă o mare Iubire: acolo nici decepții, nici înșelăciune, ci toată iubirea, toată frumusețea, toată măreția, toată știința din lume…! Și fără saț: te va satisface fără să te sature.

Dacă iubesc, pentru mine nu va exista infern.

Cât de bine este să trăiești viața lui Dumnezeu! Cât de bine este să nu dorești decât Gloria Sa!