Lista numerelor

Adesea te întrebi de ce unele suflete care au avut fericirea să-L cunoască pe Cristos cel adevărat încă din copilărie ezită atât de mult să răspundă cu ceea ce au mai de preţ: viaţa lor, familia lor, idealurile lor.

Ascultă: tu, tocmai pentru că ai primit totul „dintr-o dată”, eşti obligat să te arăţi recunoscător Domnului Nostru; aşa cum ar face un orb care şi-a recăpătat brusc vederea, când ceilalți nici nu se gândesc că trebuie să spună „mulţumesc” pentru că văd.

Dar aceasta nu este de ajuns. Tu trebuie, zi după zi, să-i ajuţi pe cei din jurul tău să-şi arate recunoştinţa pentru faptul că sunt copiii lui Dumnezeu. Altfel, nu-mi spune că eşti recunoscător.

Unii numesc imprudenţă şi îndrăzneală credinţa şi încrederea în Dumnezeu.

Spun unii: Este o nebunie să ai încredere în Dumnezeu! Dar nu este o nebunie şi mai mare să ai încredere în tine însuți sau în ceilalţi oameni?

Să avem curajul de a trăi, public şi constant, în conformitate cu sfânta noastră credinţă.

Un om al credinței îmi scria: „când, de nevoie, ești izolat, se vede bine ajutorul dat de frații tăi. Întrucât acum trebuie să suport totul «singur», mă gândesc adesea că, dacă nu ar exista această «companie pe care ne-o ţinem de la distanță» – binecuvântata comuniune a Sfinţilor! – nu mi-aş putea păstra optimismul care mă copleşeşte”.

Credinţa ta este destul de puţin eficientă: s-ar crede că este mai degrabă cea a unui bigot decât cea a unui om care luptă pentru a fi sfânt.

Credinţa este o condiţie indispensabilă apostolatului: adesea ea se manifestă prin constanţa pe care o ai în a vorbi despre Dumnezeu, chiar dacă roadele întârzie să se arate.

Dacă perseverăm, dacă insistăm, pe deplin convinşi că Domnul o vrea, se vor observa şi în jurul tău, în toate părţile, simptomele unei revoluţii creştine: unii se vor dărui, alţii își vor lua în serios viaţa interioară şi alţii – cei mai slabi – vor fi măcar avertizați.

Fierul plugului care ară brazda nu vede nici sămânţa, nici rodul.

Aceia care nu vor să înţeleagă că credinţa impune slujirea Bisericii şi a sufletelor, mai devreme sau mai târziu inversează termenii, și sfârșesc prin a se sluji de Biserică și de suflete pentru scopurile lor personale.

„Nu se aprinde o lampă pentru a o pune sub obroc, ci pe candelabru, pentru ca să-i lumineze pe toţi ai casei: lumina voastră să strălucească astfel în faţa oamenilor, pentru ca ei să vadă lucrările voastre bune şi să-L glorifice pe Tatăl Vostru care este în Ceruri”.

Şi, când s-a terminat şederea Lui pe pământ, El dă acest ordin: «euntes docete» – duceţi-vă şi învăţaţi. Vrea ca lumina Lui să strălucească în purtarea şi în cuvintele discipolilor Săi şi în ale tale.

Dacă noi, creştinii, am trăi, într-adevăr, conform credinţei noastre, s-ar produce cea mai mare revoluţie din toate timpurile… Eficiența co-răscumpărării depinde şi de fiecare dintre noi! – Meditează la acest lucru!

Nu fi un „teoretician”: trebuie să fie vieţile noastre, în fiecare zi, cele care transformă aceste idealuri măreţe într-o realitate cotidiană, eroică şi fecundă.