Întrebările anterioare s-au referit la logodnă; tema pe care o abordez acum se referă la căsnicie: ce sfaturi aţi da unei femei căsătorite pentru ca, odată cu trecerea anilor, viaţa ei matrimonială să continue să fie fericită, fără să fie umbrită de monotonie? Poate părea ceva neînsemnat, dar la revistă se primesc multe scrisori de la cititoare interesate de această temă.

Mie mi se pare că este, într-adevăr, o chestiune importantă şi, de aceea, şi posibilele soluţii sunt importante, în ciuda aparenţei lor modeste.

Pentru a păstra în căsnicie entuziasmul începutului, nevasta trebuie să încerce să-şi cucerească bărbatul în fiecare zi; şi la fel ar trebui să facă şi bărbatul în raport cu nevasta lui. Dragostea trebuie să fie regăsită în fiecare zi care începe, şi se câştigă cu sacrificii, cu zâmbete, dar şi cu dibăcie. Dacă bărbatul vine acasă obosit de la muncă şi femeia începe să vorbească prea mult, povestindu-i tot ce consideră ea că merge prost, poate fi surprinsă că el ajunge să-şi piardă răbdarea? Aceste lucruri mai puţin plăcute pot fi lăsate pentru un moment mai potrivit, când bărbatul e mai puţin obosit, mai bine dispus.

Alt detaliu: grija pentru aspectul personal. Dacă alt preot v-ar spune altminteri, cred că ar fi un sfătuitor prost. Cu cât are mai mulţi ani o persoană care trăieşte în lume, cu atât este mai necesar să fie interesată să-şi intensifice nu numai viaţa lăuntrică, ci şi – mai cu seamă în acest scop – grija pentru a fi prezentabilă; chiar dacă, fireşte, trebuie s-o facă întotdeauna ţinând seama de vârstă şi de împrejurări. Obişnuiesc să spun, în glumă, că faţadele cu cât sunt mai vechi cu atât au mai multă nevoie de renovare. Este un sfat de preot. Un vechi proverb spaniol spune că femeia îngrijită face ca bărbatul să nu se uite la alta.

De aceea, mă încumet să afirm că femeile sunt de vină, în optzeci la sută din cazuri, pentru infidelităţile soţilor, fiindcă nu ştiu să-i cucerească zi de zi, nu ştiu să fie atente, amabile, delicate. Atenţia femeii căsătorite trebuie să se concentreze asupra bărbatului şi a copiilor. Tot aşa cum atenţia bărbatului trebuie să se concentreze asupra nevestei şi a copiilor. Şi pentru asta trebuie să dedice timp şi stăruinţă, ca să reuşească, ca să o facă cât mai bine. Şi tot ce face ca această sarcină să fie imposibilă este rău, nefolositor.

Nu există scuze pentru a nu îndeplini această plăcută îndatorire. Bineînţeles, nu este o scuză munca în afara căminului şi nici chiar viaţa de pietate care, dacă nu devine compatibilă cu obligaţiile zilnice, nu este bună, nu este dorită de Domnul. Femeia căsătorită trebuie să se ocupe în primul rând de cămin. Îmi amintesc un cântec de pe meleagurile mele, care spune aşa: femeia care, pentru biserică,/ lasă tocana să se ardă,/ e pe jumătate înger,/ dar pe jumătate diavol. Mie mi se pare în întregime diavol.