701

Preocuparea nerăbdătoare și dezordonată pentru ascensiunea profesională poate ascunde amorul propriu sub aparența „slujirii sufletelor”. Cu ipocrizie – chiar așa, ipocrizie – ne justificăm, spunând că nu trebuie să nu profităm de anumite conjuncturi, anumite circumstanţe favorabile…

Întoarce-ţi ochii spre Isus: El este „Calea”. Conjuncturi şi circumstanţe „foarte favorabile” au apărut şi în anii vieţii sale ascunse, pentru a anticipa viaţa sa publică. La doisprezece ani, de exemplu, când întrebările şi răspunsurile Lui i-au umplut de admiraţie pe doctorii în lege… Dar Isus Cristos a îndeplinit Voinţa Tatălui Său şi a aşteptat, a ascultat.

– Fără a pierde această sfântă ambiţie a ta de a duce lumea întreagă la Dumnezeu, când vei simţi nevoia să iei aceste iniţiative personale, – poate din dorinţa de a dezerta –, aminteşte-ţi că şi tu trebuie să asculţi şi să te ocupi de această sarcină obscură, puţin strălucitoare, atâta vreme cât Domnul nu-ţi va cere altceva: El îşi are timpul Lui şi căile Sale.

Referințe la Sfânta Scriptură
Acest număr în altă limbă