143

Din motive pe care nu e cazul să le amintesc – dar pe care le ştie bine Isus, care prezidează asupra noastră din tabernacol –, viaţa mea m-a condus spre a mă şti în mod special fiu al lui Dumnezeu, şi am savurat bucuria de a mă pune în inima Tatălui meu, pentru a corecta, pentru a mă purifica, pentru a-l sluji, pentru a-i înţelege şi a-i ierta pe toţi, pe baza dragostei sale şi a umilinţei mele.

De aceea, acum vreau să insist asupra necesităţii ca voi şi eu să ne refacem, să ne trezim din acest somn de slăbiciune care atât de uşor ne toropeşte, şi să reîncepem să percepem, într-un mod mai profund şi, în acelaşi timp, mai imediat, condiţia noastră de fii ai lui Dumnezeu.

Exemplul lui Isus, fiecare pas al lui Cristos prin acele locuri din Orient, ne ajută să ne pătrundem de acest adevăr. Dacă noi primim mărturia oamenilor – citim în epistolă –, mărturia lui Dumnezeu este mai mare5. Şi, în ce constă mărturia lui Dumnezeu? Din nou vorbeşte sfântul Ioan: Vedeţi câtă dragoste ne-a dăruit Tatăl, încât să ne numim, precum şi suntem, copii ai lui Dumnezeu... Dragii mei, acum suntem copii ai lui Dumnezeu6.

De-a lungul anilor, am încercat să mă sprijin fără şovăială pe această realitate plină de bucurie. Rugăciunea mea, în orice împrejurare, a fost aceeaşi, cu tonuri diferite. I-am spus: Doamne, tu m-ai pus aici; Tu mi-ai încredinţat un lucru sau altul, şi eu contez pe tine. Ştiu că eşti Tatăl meu şi am văzut mereu că micuţii sunt absolut siguri de părinţii lor. Experienţa mea de preot mi-a confirmat că această abandonare în mâinile Domnului face sufletele să obţină o puternică, profundă şi senină pietate, care le impulsionează să lucreze tot timpul cu intenţie dreaptă.

Note
5

1In 5,9.

6

1In 3,1-2.

Referințe la Sfânta Scriptură
Acest număr în altă limbă