Să încercăm să înteţim în adâncul inimii o dorinţă arzătoare, o mare râvnă de a atinge sfinţenia, deşi ne vedem plini de mizerii. Nu vă speriaţi; pe măsură ce se avansează în viaţa interioară, se percep cu mai mare claritate defectele personale. Se întâmplă ca prezenţa harului să se transforme într-un fel de lupă şi se văd cu dimensiuni gigantice chiar cel mai minuscul fir de praf, grăuntele de nisip aproape imperceptibil, pentru că sufletul dobândeşte fineţea divină, şi chiar şi umbra cea mai mică deranjează conştiinţa, căreia îi place doar curăţenia lui Dumnezeu. Spune-i acum, din adâncul inimii tale: Doamne, cu adevărat vreau să fiu sfânt, cu adevărat vreau să fiu un demn discipol al tău şi să te urmez fără condiţii. Şi imediat trebuie să îţi propui intenţia de a reînnoi în fiecare zi marile idealuri care te animă în aceste momente.

Isuse, dacă noi, cei care ne reunim în dragostea ta, am fi perseverenţi! Dacă am reuşi să traducem în fapte aceste năzuinţe pe care tu însuţi le trezeşti în sufletele noastre! Întrebaţi-vă foarte des: eu de ce sunt pe pământ? Şi aşa veţi încerca să terminaţi perfect – cu multă dragoste – datoriile pe care le întreprindeţi în fiecare zi în lucrurile mărunte. Vom privi exemplul sfinţilor: persoane ca noi, din carne şi oase, cu defecte şi slăbiciuni, pe care au ştiut să le învingă şi care s-au învins din dragoste pentru Dumnezeu; să ne gândim la comportamentul lor şi – la fel ca albinele, care extrag din fiecare floare nectarul cel mai preţios – să profităm de luptele lor. Voi şi eu vom învăţa, de asemenea, să descoperim atâtea virtuţi în cei care ne înconjoară – ne dau lecţii de muncă, de abnegaţie, de bucurie... –, şi nu ne vom opri prea mult asupra defectelor lor; doar când este neapărat necesar, pentru a-i ajuta cu corectarea fraternă.