Lista numerelor

Există 6 numere în „Prietenii lui Dumnezeu” al căror subiect este Folosirea timpului  → a fi exigent în propria muncă, performanță .

De la prima oră

Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători la vie7. Ştiţi deja povestea: acel bărbat se întoarce în diferite momente în piaţă ca să angajeze lucrători: unii au fost chemaţi să înceapă în zori; alţii, aproape de căderea nopţii.

Toţi primesc un dinar: Salariul pe care ţi l-a promis, adică chipul şi asemănarea mea. Pe dinar este ştanţată imaginea regelui8. Aceasta este milostivirea lui Dumnezeu, care îl cheamă pe fiecare în funcţie de circumstanţele sale personale, pentru că vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi9. Dar noi ne-am născut creştini, am fost educaţi în credinţă, am primit, foarte clar, chemarea Domnului. Aceasta este realitatea. Atunci, când vă simţiţi chemaţi să răspundeţi, chiar dacă în ultimul moment, puteţi să rămâneţi în piaţa publică, stând la soare, ca mulţi dintre acei muncitori, pentru că aveau prea mult timp?

Nu trebuie să ne prisosească timpul, nicio secundă: şi nu exagerez. E de lucru; lumea este mare şi sunt milioane de suflete care încă nu au auzit clar doctrina lui Cristos. Mă adresez fiecăruia dintre voi. Dacă îţi prisoseşte timpul, gândeşte-te bine: este foarte posibil că trăieşti lâncezeală spirituală; sau că, vorbind din perspectivă supranaturală, eşti un paralitic. Nu te mişti, stai pe loc, steril, fără să faci tot binele pe care ar trebui să îl transmiţi celor care se află alături de tine, în mediul tău, la munca ta, în familia ta.

Isus lucrase mult în ajun şi, când a pornit la drum, i s-a făcut foame. Mânat de această necesitate, se îndreaptă spre acel smochin care, de la distanţă, avea un frunziş splendid. Ne spune sfântul Marcu că nu era timpul smochinelor26; dar Domnul nostru se apropie să le ia, ştiind foarte bine că în acel anotimp nu le va găsi. Cu toate acestea, văzând sterilitatea arborelui cu o aparenţă de rodnicie, cu acea abundenţă de frunze, porunceşte: În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine27!.

Este dur, da! Niciodată să nu mai rodească din tine fruct! Cât s-or fi mirat discipolii lui, cu atât mai mult dacă se gândeau că vorbeşte înţelepciunea lui Dumnezeu! Isus blestemă acest arbore pentru că a găsit doar aparenţa de fecunditate, frunzişul. Aşa învăţăm că nu există scuză pentru ineficienţă. Poate spun: Nu am cunoştinţe suficiente... Nu există scuză! Sau afirmă: Este din cauza bolii, talentul meu nu este mare, nu sunt favorabile condiţiile, este de vină mediul... Nu valorează nimic nici aceste scuze! Vai de cei care se împodobesc cu frunzişul unui fals apostolat, vai de cel care fac paradă de frunzişul bogat al unei aparente vieţi fecunde, fără intenţii sincere de a face rod! Pare că aceştia profită de timp, că se mişcă, organizează, că inventează un mod nou de a rezolva totul... Dar este neproductiv. Nimeni nu se va alimenta cu lucrările sale fără un miez supranatural.

Să-i cerem Domnului să fim suflete dispuse să lucreze cu eroism fecund. Pentru că nu lipsesc pe pământ mulţi cei în care, când se apropie de ei creaturile, descoperă doar frunze: mari, strălucitoare, bogate. Doar frunziş, numai asta, şi nimic mai mult. Iar sufletele ne privesc cu speranţa că îşi vor potoli foamea, care este foame de Dumnezeu. Nu este posibil să uităm că dispunem de toate mijloacele: doctrina suficientă şi harul lui Dumnezeu, în pofida mizeriilor noastre.

Vă amintesc din nou că ne rămâne puţin timp: Tempus breve est28, pentru că este scurtă viaţa pe pământ, şi pentru că, având acele mijloace, nu avem nevoie de mai mult decât bunăvoinţă pentru a profita de ocaziile pe care ni le-a acordat Dumnezeu. De când Domnul nostru a venit în această lume, a început timpul potrivit, ziua mântuirii29, pentru noi şi pentru toţi. Fie ca Tatăl nostru, Dumnezeu, să nu trebuiască să ne adreseze reproşul pe care l-a spus deja, prin gura lui Ieremia: Chiar şi barza îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica şi cocorul îşi ţin timpul venirii lor; dar poporul meu nu cunoaşte legea Domnului30!

Nu există zile rele sau nepotrivite: toate zilele sunt bune, pentru a-l sluji pe Domnul. Zilele rele apar doar atunci când omul le iroseşte cu lipsa lui de credinţă, cu lenevia lui, cu neglijenţa lui care îl înclină spre a nu lucra cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu. Lăudaţi-l pe Domnul în orice împrejurare31!. Timpul este o comoară care se duce, care scapă, care ni se scurge printre degete ca apa printre stâncile înalte. Ieri a trecut, iar astăzi deja trece. Mâine va fi curând un alt ieri. Durata unei vieţi este foarte scurtă. Dar cât se poate realiza în acest mic spaţiu, din dragoste pentru Dumnezeu!

Nu ne va folosi nicio scuză. Domnul a fost generos cu noi: ne-a instruit cu răbdare; ne-a explicat preceptele sale cu parabole, a insistat fără odihnă. La fel ca pe Filip, ne poate întreba: De atâta timp sunt cu voi şi nu m-aţi cunoscut32?. A venit momentul să lucrăm cu adevărat, să umplem toate momentele zilei, să suportăm – cu plăcere şi cu bucurie – greul şi zăduful zilei33.

Luptaţi împotriva acestei excesive indulgenţe pe care fiecare o are faţă de sine însuşi: fiţi exigenţi cu voi! Uneori ne gândim prea mult la sănătate; la odihnă, care nu trebuie să lipsească, tocmai pentru că este necesară ca să ne întoarcem la lucru cu forţe reînnoite. Dar această odihnă – am scris deja de mulţi ani – nu înseamnă a nu face nimic: înseamnă să facem activităţi care cer mai puţin efort.

Alteori, cu false scuze, suntem destul de comozi, uităm de binecuvântata responsabilitate care apasă asupra umerilor noştri, ne mulţumim cu ceea ce este suficient pentru a ieşi la liman, ne lăsăm convinşi de justificări neîntemeiate pentru a sta cu mâinile încrucişate, în timp ce Satana şi aliaţii lui nu îşi iau vacanţă. Ascultă cu atenţie, şi meditează, ceea ce le scria sfântul Paul creştinilor care, de meserie, erau servitori: îi îndemna să îşi asculte stăpânii, slujindu-i nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Cristos, făcând din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiţi-le cu bunăvoinţă, ca Domnului, iar nu oamenilor14. Ce sfat bun, să-l urmăm tu şi eu!

Să îi cerem lumină lui Isus Cristos, Domnul nostru, şi să îl rugăm să ne ajute să descoperim, în fiecare clipă, acest sens divin care transformă vocaţia noastră profesională în axul pe care se fundamentează şi în jurul căreia se roteşte chemarea noastră la sfinţenie. În evanghelie citiţi că Isus era cunoscut ca faber, filius Mariae15, muncitorul, tâmplarul, fiul Mariei: deci şi noi, cu mândrie sfântă, trebuie să demonstrăm cu fapte că suntem muncitori, bărbaţi şi femei ai muncii!

Dat fiind că trebuie să ne comportăm tot timpul ca nişte trimişi ai lui Dumnezeu, trebuie să fim foarte conştienţi că nu îl slujim cu loialitate când ne abandonăm sarcina; când nu împărtăşim cu ceilalţi râvna şi abnegaţia în îndeplinirea îndatoririlor profesionale; când suntem consideraţi leneşi, neserioşi, frivoli, dezordonaţi, înceţi, inutili... Pentru că acela care neglijează aceste obligaţii aparent mai puţin importante cu greu va învinge în celelalte aspecte ale vieţii interioare, care, cu siguranţă, cere mai mult efort. Cine este credincios în cele mai mici lucruri, cu siguranţă, este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mai mari16.

A face din muncă rugăciune

Obişnuiesc să spun deseori că, în aceste clipe de conversaţie cu Isus, care ne vede şi ne ascultă din tabernacol, nu putem să cădem într-o rugăciune impersonală; şi spun că, pentru a medita astfel încât să înceapă imediat un dialog cu Domnul – nu este necesar zgomotul cuvintelor –, trebuie să ieşim din anonimat, să ne punem în prezenţa lui aşa cum suntem, fără să ne ascundem în mulţimea care umple biserica şi fără să ne risipim într-o revărsare de cuvinte goale, care nu izvorăşte din inimă, ci mai mult dintr-un obicei golit de conţinut.

Deci acum adaug că şi munca ta trebuie să fie rugăciune personală, trebuie să se transforme într-o mare conversaţie cu Tatăl nostru din cer. Dacă tu cauţi sfinţirea în şi prin intermediul activităţii tale profesionale, în mod necesar va trebui să te străduieşti ca aceasta să se transforme într-o rugăciune fără anonimat. Nici acţiunile tale nu pot să cadă în obscuritatea anodină a unei sarcini de rutină, impersonale, pentru că în acea clipă ar fi mort acel imbold divin care însufleţeşte obligaţiile tale cotidiene.

Îmi vin acum în minte călătoriile mele pe front, în timpul războiului civil spaniol. Fără să contez pe vreun mijloc omenesc, mergeam oriunde se afla cineva care avea nevoie de munca mea de preot. În acele împrejurări atât de speciale, care poate le dădeau motive multora să îşi justifice abandonurile şi neglijenţa, nu mă limitam să dau un simplu sfat ascetic. Eram motivat atunci de aceeaşi preocupare pe care o simt acum şi pe care încerc să fac în aşa fel încât Domnul să o trezească în fiecare dintre voi: mă preocupa binele sufletelor lor şi, de asemenea, bucuria lor aici, pe pământ; îi încurajam să profite de timp făcând lucruri utile; le spuneam că războiul nu trebuie să constituie un fel de paranteză închisă în viaţa lor; le ceream să nu se abandoneze, să facă tot posibilul să nu transforme tranşeele şi gheretele de santinelă într-un fel de săli de aşteptare ale gărilor din acele vremuri, în care oamenii îşi omorau timpul, aşteptând trenuri care păreau că nu vor veni niciodată...

Le sugeram, concret, să se ocupe de o activitate utilă – să studieze, să înveţe limbi străine, de exemplu –, compatibilă cu îndatoririle lor de soldaţi; îi sfătuiam să nu înceteze niciodată să fie oameni ai lui Dumnezeu şi să încerce să facă în aşa fel încât întregul lor comportament să fie operatio Dei, lucrul lui Dumnezeu. Şi mă mişca să văd că aceşti tineri, în situaţii deloc uşoare, răspundeau minunat: se observa tăria templului lor interior.

Possumus20!, putem învinge, de asemenea, în această bătălie, cu ajutorul Domnului. Să fiţi convinşi că nu este greu să transformi munca într-un dialog de rugăciune. Din momentul în care o oferiţi şi puneţi mâna la lucru, Dumnezeu deja ascultă, deja încurajează, deja dă un imbold. Atingem modul de a fi al sufletelor contemplative, în mijlocul muncii cotidiene! Pentru că ne invadează siguranţa că el ne priveşte, cerându-ne o nouă victorie: acest mic sacrificiu, acest surâs în faţa unei persoane inoportune, acest început cu treburile cele mai puţin plăcute, dar mai urgente, această grijă pentru detalii şi ordine, cu perseverenţă în îndeplinirea îndatoririi, când ar fi atât de uşor să o abandonăm, acest a nu lăsa pe mâine ce trebuie să terminăm azi: totul pentru a-i face plăcere lui, Tatălui nostru Dumnezeu! Şi, poate, deasupra mesei tale sau într-un loc discret, care nu atrage atenţia, dar care ţie îşi slujeşte ca deşteptător al spiritului contemplativ, vei pune un crucifix, care este pentru sufletul şi pentru mintea ta manualul din care înveţi lecţiile slujirii.

Dacă te hotărăşti – fără a face nimic ieşit din comun, în mijlocul ocupaţiilor tale obişnuite – să intri pe aceste drumuri de contemplaţie, imediat te vei simţi prieten al Învăţătorului, cu sarcina divină de a deschide cărările divine ale pământului pentru întreaga omenire. Da, cu această lucrare a ta vei contribui la extinderea împărăţiei lui Cristos pe toate continentele. Şi se vor succeda, una după alta, orele de muncă oferite de îndepărtatele naţiuni care se nasc pentru credinţă, de popoarele din Orient, împiedicate barbar să îşi practice în libertate credinţele, de ţările cu veche tradiţie creştină, unde pare că s-a întunecat lumina evangheliei şi sufletele se zbat în umbra ignoranţei. Atunci, ce valoare capătă această oră de muncă, această continuare cu încă o clipă, încă puţine minute, până la îndeplinirea sarcinii. Transformi, într-un mod practic şi simplu, contemplaţia în apostolat, ca o necesitate imperioasă a inimii, care pulsează la unison cu dulcea şi milostiva inimă a lui Isus, Domnul nostru.

Note
7

Mt 20,1.

8

Sf. Ieronim, Commentariorum in Matthaeum libri, 3, 20 (PL 26, 147).

9

1Tim 2,4.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
26

Mc 11,13.

27

Mc 11,14.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
28

1Cor 7,29.

29

2Cor 6,2.

30

Ier 8,7.

31

Ps 33,2.

32

In 14,9.

33

Mt 20,12.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
14

Ef 6,6-7.

15

Mc 6,3.

16

Lc 16,10.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
20

Mt 20,22.

Referințe la Sfânta Scriptură