Lista numerelor

Cum vom reuşi să depăşim aceste meschinării? Insist, datorită importanţei sale capitale: cu umilinţă şi cu sinceritate în călăuzirea spirituală şi în sacramentul Penitenţei. Mergeţi la cei care vă călăuzesc sufletele cu inima deschisă; nu o închideţi, pentru că, dacă se amestecă demonul mut, acesta este greu de scos.

Iertaţi-mi cicăleala, dar consider că este absolut necesar să se întipărească cu litere de foc în minţile voastre că umilinţa şi – consecinţa sa imediată – sinceritatea atrag în lanţ celelalte mijloace, şi se arată drept ceva pe care se fundamentează eficienţa în vederea victoriei. Dacă demonul mut se introduce într-un suflet, îl duce cu totul pierzaniei; în schimb, dacă este aruncat afară imediat, totul iese bine, suntem fericiţi, viaţa merge drept: să fim mereu sălbatic de sinceri, dar cu o prudentă educaţie.

Vreau să fie clar acest lucru; pe mine nu mă preocupă atât inima şi carnea, cât mândria. Umili. Când credeţi că aveţi toată dreptatea, nu aveţi dreptate deloc. Mergeţi la îndrumarea spirituală cu sufletul deschis; nu îl închideţi, pentru că – repet – se amestecă demonul mut, care este greu de scos.

Amintiţi-vă de acel biet demonizat, pe care nu au reuşit să îl elibereze discipolii; doar Domnul i-a obţinut libertatea, cu rugăciune şi post. Cu acea ocazie, a făcut Învăţătorul trei miracole: primul, a făcut ca omul să audă: pentru că, atunci când ne domină demonul mut, sufletul nu vrea să audă; al doilea – să vorbească; şi al treilea – să plece diavolul.

Povestiţi la început ce aţi dori să nu se ştie. Jos demonul mut! Dintr-o problemă măruntă, dându-i ocol, faceţi un bulgăre mare, cum se întâmplă cu bulgării de zăpadă, şi vă închideţi în el. De ce? Deschideţi-vă sufletul! Şi vă garantez fericirea, care este fidelitate faţă de drumul creştin, dacă sunteţi sinceri. Claritate, simplitate: sunt dispoziţii absolut necesare; trebuie să deschidem sufletul pe deplin, astfel încât să intre soarele lui Dumnezeu şi caritatea iubirii.

Pentru a ne îndepărta de sinceritatea totală nu este nevoie mereu de o motivaţie tulbure; uneori, este suficientă o eroare de conştiinţă. Unele persoane şi-au format – deformat – conştiinţa astfel încât muţenia lor, lipsa lor de sensibilitate, li se pare un lucru corect: cred că este bine să taci. Se întâmplă asta inclusiv cu suflete care au primit o excelentă pregătire, care cunosc lucrurile lui Dumnezeu; poate de aceea găsesc motive pentru a se convinge că este bine să taci. Dar se înşală. Sinceritatea este necesară mereu; nu încap scuze, chiar dacă par bune.

Să terminăm aceste momente de discuţie, în care tu şi eu ne-am făcut rugăciunea la Tatăl nostru, rugându-l să ne acorde harul de a trăi această afirmare plină de bucurie a virtuţii creştine a castităţii.

Să-i cerem acest lucru prin mijlocirea sfintei Maria, care este puritatea imaculată. Să mergem la ea – tota pulchra! –, cu un sfat pe care l-am dat, în urmă cu mulţi ani, celor care se simţeau neliniştiţi în lupta lor zilnică pentru a fi umili, curaţi, sinceri, veseli, generoşi. Toate păcatele din viaţa ta parcă se ridică în picioare. Nu-ţi pierde încrederea. Dimpotrivă, cheam-o pe mama ta, sfânta Maria, cu credinţă şi abandon de copil. Ea va aduce mângâiere sufletului tău²⁷.

Mizeria şi iertarea

Într-atât de mult s-a apropiat Domnul de creaturi, încât toţi păstrăm în inimă foamea de înălţimi, năzuinţa de a urca foarte sus, de a face binele. Dacă trezesc din nou în tine, acum, aceste aspiraţii, este pentru că vreau să te convingi de siguranţa pe care el a pus-o în sufletul tău: dacă îl laşi să lucreze, vei sluji – acolo unde eşti – ca instrument util, cu o eficienţă nebănuită. Ca să nu te îndepărtezi din laşitate de această încredere pe care Dumnezeu o depozitează în tine, evită înfumurarea de a subaprecia cu naivitate dificultăţile care vor apărea pe drumul tău de creştin.

Nu trebuie să ne mirăm. Purtăm în noi înşine – consecinţă a naturii căzute – un început de opoziţie, de rezistenţă la har: sunt rănile păcatului originar, infectate de păcatele noastre personale. De aceea, trebuie să întreprindem aceste ascensiuni, aceste îndatoriri divine şi umane – cele de fiecare zi –, care totdeauna duc la dragostea de Dumnezeu, cu umilinţă, cu inima plină de căinţă, cu încredere în ajutorul divin, şi făcând cele mai mari eforturi ale noastre, ca şi cum totul ar depinde de noi singuri.

În timp ce ne luptăm – o luptă care va dura până la moarte –, să nu excluzi posibilitatea să se ridice, violenţi, inamicii din afară şi dinăuntru. Şi, ca şi cum nu ar fi destul acest balast, uneori îţi năpădesc mintea erorile comise, poate o mulţime. Ţi-o spun în numele lui Dumnezeu: nu dispera. Când se întâmplă acest lucru – care nu trebuie neapărat să se întâmple; nici nu este ceva obişnuit –, transformă această ocazie într-un motiv de a te uni mai mult cu Domnul; pentru că el, care te-a ales ca fiu, nu te va abandona. Permite încercarea, ca să iubeşti mai mult şi să descoperi cu mai multă claritate continua sa protecţie, dragostea sa.

Insist, să ai curaj, pentru că Isus, care ne-a iertat pe cruce, continuă să-şi ofere iertarea în sacramentul Penitenţei, şi mereu avem un apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi¹⁸, ca să atingem victoria.

Înainte, orice s-ar întâmpla! Bine prins de braţul Domnului, gândeşte-te că Dumnezeu nu pierde bătălii. Dacă te îndepărtezi de el, indiferent din ce motiv, reacţionează cu umilinţa de a începe şi de a reîncepe, de a juca în fiecare zi rolul fiului risipitor repetat în cele 24 de ore ale zilei; de a-ţi deschide inima plină de căinţă la Spovadă, adevărat miracol al iubirii lui Dumnezeu. În acest sacrament minunat, Domnul îţi curăţă sufletul şi te inundă de bucurie şi de forţă pentru a nu te descuraja în lupta ta şi pentru a te întoarce neobosit la Dumnezeu, chiar şi atunci când totul ţi se pare întunecat. În plus, Maica lui Dumnezeu, care este, de asemenea, mama noastră, te protejează cu solicitudinea sa maternală şi te întăreşte în mersul tău.