Lista numerelor

Să-i cerem acum Domnului, pentru a încheia acest timp de conversaţie cu el, să ne acorde harul de a repeta împreună cu sfântul Paul că în toate acestea ieşim mai mult decât biruitori, datorită aceluia care ne-a iubit. Da, eu sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici domniile, nici timpul de faţă, nici viitorul, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu ne va putea despărţi de dragostea lui Dumnezeu, care este întru Cristos Isus, Domnul nostru³⁷.

Această iubire o cântă, de asemenea, scriptura, cu cuvinte înflăcărate: Apele cele mari nu pot să stingă dragostea şi râurile n-ar putea să o înece³⁸. Această iubire a umplut mereu inima sfintei Maria, până la a o îmbogăţi cu profunzimi de mamă pentru întreaga omenire. În sfânta Fecioară, dragostea pentru Dumnezeu se confundă de asemenea cu grija pentru toţi fiii. Probabil că a suferit mult inima sa dulce, atentă şi la cele mai mici detalii – nu mai au vin³⁹–, privind acele cruzimi colective, la acele lovituri din partea călăilor care au fost patimile şi moartea lui Cristos. Dar Maria nu vorbeşte. La fel ca şi Fiul său, iubeşte, tace şi iartă. Aceasta este puterea dragostei.

Maternitatea divină a Mariei este rădăcina tuturor perfecţiunilor şi privilegiilor care o împodobesc. Prin acest titlu, a fost concepută imaculat şi este plină de har, este pururea fecioară, a fost înălţată cu trup şi suflet la cer, a fost încoronată ca regină a întregii creaţii, mai presus decât îngerii şi decât sfinţii. Mai presus decât ea, doar Dumnezeu. Preasfânta Fecioară, pentru că este mama lui Dumnezeu, are o demnitate într-un anumit mod infinită, a binelui infinit care este Dumnezeu³. Nu există pericolul de a exagera. Niciodată nu vom aprofunda suficient acest mister inefabil; niciodată nu-i vom putea mulţumi suficient mamei noastre pentru această familiaritate pe care ne-a dat-o cu Sfânta Treime.

Eram păcătoşi şi duşmani ai lui Dumnezeu. Răscumpărarea nu doar ne eliberează de păcat şi ne reconciliază cu Domnul: ne transformă în fii, ne încredinţează o mamă, aceeaşi care a conceput Cuvântul, potrivit naturii umane. Este posibilă mai multă risipă, mai mult exces de dragoste? Dumnezeu îşi dorea cu ardoare să ne răscumpere, dispunea de multe modalităţi pentru a-şi exercita voinţa sfântă, potrivit infinitei sale înţelepciuni. A ales unul, care împrăştie toate posibilele îndoieli asupra mântuirii şi glorificării noastre. La fel cum primul Adam nu s-a născut din bărbat şi din femeie, ci a fost modelat din lut, tot aşa şi ultimul Adam, care avea să vindece rana primului, a luat un trup plămădit în sânul Fecioarei, pentru a fi, în ceea ce priveşte carnea, egal cu carnea celor care au păcătuit⁴.

Să medităm frecvent asupra a tot ceea ce am auzit de la mama noastră, într-o rugăciune domoală şi liniştită. Şi, în tihnă, se va întipări în sufletul nostru acest compendiu, care ne va ajuta să mergem fără ezitare la ea, mai ales când nu avem altceva de care să ne agăţăm. Nu este acesta interes personal, din partea noastră? Cu siguranţă este. Dar oare mamele nu ştiu că noi, fiii, suntem de obicei puţin interesaţi şi că tot timpul mergem la ele ca la ultimul ajutor rămas? Sunt convinse de asta şi nu le pasă: de aceea sunt mame şi dragostea lor dezinteresată percepe – în aparentul nostru egoism – afecţiunea noastră filială şi încrederea noastră de nezdruncinat.

Nu pretind – nici pentru mine, nici pentru voi – ca devoţiunea noastră faţă de sfânta Maria să se limiteze la aceste chemări imperioase. Cred – cu toate acestea – că nu trebuie să ne simţim umiliţi, dacă ni se întâmplă asta în vreun moment. Mamele nu contabilizează gesturile de duioşie pe care fiii lor le fac; nu gândesc, nici nu măsoară după criterii meschine. O mică dovadă de dragoste o savurează ca pe miere, şi se grăbesc să dea mult mai mult decât primesc. Dacă aşa reacţionează mamele bune de pe pământ, imaginaţi-vă ceea ce vom putea aştepta de la mama noastră sfânta Maria.

Poate acum vreunul dintre voi se gândeşte că o zi obişnuită, agitaţia normală a vieţii de zi cu zi nu sunt prea potrivite pentru a ne menţine inima îndreptată spre o creatură atât de pură ca Maica Domnului. Eu v-aş invita să reflectaţi puţin. Ce căutăm mereu, chiar şi fără nicio intenţie specială, în tot ceea ce facem? Când ne conduce dragostea pentru Dumnezeu şi lucrăm cu rectitudine de intenţie, căutăm ceea ce este bun, curat, ceea ce aduce pace în conştiinţă şi fericire în suflet. Nu facem greşeli? Ba da; dar tocmai recunoaşterea acestor greşeli înseamnă să descoperim cu mai mare claritate că ţinta noastră este aceasta: o fericire nu trecătoare, ci profundă, senină, omenească şi supranaturală.

Există o creatură care a atins pe acest pământ această fericire, pentru că este opera măiastră a lui Dumnezeu: Mama noastră preasfântă, Maria. Ea trăieşte şi ne apără; este lângă Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, în trup şi suflet. Este aceeaşi care a născut în Palestina, care s-a încredinţat Domnului de copilă, care a primit buna vestire de la arhanghelul Gabriel, care l-a adus pe lume pe Mântuitorul nostru, care a stat lângă el la picioarele crucii.

În ea capătă realitate toate idealurile; dar nu trebuie să tragem concluzia că desăvârşirea şi măreţia sa o fac inaccesibilă şi distantă. Este cea plină de har, suma tuturor perfecţiunilor: şi este mamă. Cu puterea sa în faţa lui Dumnezeu, ne va obţine ceea ce cerem; ca mamă vrea să ne acorde ceea ce cerem. Şi tot ca mamă înţelege slăbiciunile noastre, alină, iartă, uşurează drumul, are mereu pregătit remediul, chiar şi atunci când pare că nu se mai poate face nimic.