Să medităm frecvent asupra a tot ceea ce am auzit de la mama noastră, într-o rugăciune domoală şi liniştită. Şi, în tihnă, se va întipări în sufletul nostru acest compendiu, care ne va ajuta să mergem fără ezitare la ea, mai ales când nu avem altceva de care să ne agăţăm. Nu este acesta interes personal, din partea noastră? Cu siguranţă este. Dar oare mamele nu ştiu că noi, fiii, suntem de obicei puţin interesaţi şi că tot timpul mergem la ele ca la ultimul ajutor rămas? Sunt convinse de asta şi nu le pasă: de aceea sunt mame şi dragostea lor dezinteresată percepe – în aparentul nostru egoism – afecţiunea noastră filială şi încrederea noastră de nezdruncinat.

Nu pretind – nici pentru mine, nici pentru voi – ca devoţiunea noastră faţă de sfânta Maria să se limiteze la aceste chemări imperioase. Cred – cu toate acestea – că nu trebuie să ne simţim umiliţi, dacă ni se întâmplă asta în vreun moment. Mamele nu contabilizează gesturile de duioşie pe care fiii lor le fac; nu gândesc, nici nu măsoară după criterii meschine. O mică dovadă de dragoste o savurează ca pe miere, şi se grăbesc să dea mult mai mult decât primesc. Dacă aşa reacţionează mamele bune de pe pământ, imaginaţi-vă ceea ce vom putea aştepta de la mama noastră sfânta Maria.