Credinţa poporului creştin

Aceasta a fost mereu credinţa sigură. Împotriva celor care au negat-o, Conciliul de la Efes a proclamat că dacă vreunul nu mărturiseşte că Emanuel este cu adevărat Dumnezeu şi că de aceea Preasfânta Fecioară este Maica lui Dumnezeu, pentru că a zămislit în carne Cuvântul întrupat, anatema să fie asupra lui¹.

Istoria a păstrat mărturii ale bucuriei creştinilor în faţa acestor decizii clare, nete, care reafirmau ceea ce toţi credeau: Poporul întreg al oraşului Efes, de la primele ore ale dimineţii până noaptea, aştepta nerăbdător hotărârea... Când s-a aflat că autorul blasfemiilor a fost destituit, toţi într-un glas au început să îl slăvească pe Dumnezeu şi să aclame Sinodul, pentru că a căzut duşmanul credinţei. Abia ieşiţi din biserică, am fost însoţiţi cu torţe până la casele noastre. Era noapte. Tot oraşul era vesel şi luminat². Aşa scrie sfântul Chiril, şi nu pot să neg că, deşi la o distanţă de 16 secole, acea reacţie de pietate mă impresionează profund.

Fie ca Dumnezeu, Domnul nostru, să vrea ca aceeaşi credinţă să ardă în inimile noastre şi să se înalţe de pe buzele noastre un cântec de mulţumire: pentru că Sfânta Treime, alegând-o pe Maria ca mamă a lui Cristos, om ca noi, ne-a pus pe fiecare dintre noi sub ocrotirea sa maternă. Este mamă a lui Dumnezeu şi mamă a noastră.