Lista numerelor

Există 2 numere în „Prietenii lui Dumnezeu” al căror subiect este Credință → puterea credinței .

Apoi, privind smochinul uscat, discipolii se uitau miraţi, zicând: Cum de s-a uscat smochinul, aşa deodată33? Acei primi doisprezece, care asistaseră la atâtea miracole ale lui Cristos, s-au mirat încă o dată: credinţa lor încă nu ardea. De aceea, Domnul asigură: Adevărat vă spun: dacă aveţi credinţă şi nu vă îndoiţi, veţi înfăptui nu numai ceea ce s-a petrecut cu smochinul, ci chiar de veţi spune acestui munte: Ia şi te aruncă în mare, se va împlini34. Isus Cristos pune această condiţie: să trăim din credinţă, pentru că atunci vom fi capabili să mutăm munţii. Şi sunt atâtea lucruri de mişcat... în lume şi, mai întâi, în inima noastră. Deoarece credinţa ne transformă în creaturi atotputernice: Şi toate câte le veţi cere în rugăciune cu credinţă, le veţi primi35.

Omul de credinţă ştie să judece bine chestiunile pământeşti, ştie că lucrurile de aici, de jos, sunt, în cuvintele sfintei Tereza, o noapte rea într-un han prost36. Reînnoiţi-vă convingerea că existenţa noastră pe pământ este timp de muncă şi de luptă, timp de purificare pentru a plăti datoria cuvenită faţă de justiţia divină, pentru păcatele noastre. Să ştiţi, de asemenea, că bunurile trecătoare sunt mijloace şi să le folosiţi generos, eroic.

Credinţa nu este doar pentru a o propovădui ci, mai ales, pentru a o practica. Poate deseori ne lipsesc forţele. Atunci – şi mergem din nou la sfânta evanghelie –, să vă comportaţi ca acel tată al băiatului demonizat. Căuta salvarea fiului său, spera că Isus îl va vindeca, dar nu reuşea să creadă în atâta fericire. Iar Isus, care cere mereu credinţă, cunoscând dezorientarea acelui suflet, a anticipat: Dacă poţi!... Toate îi sunt cu putinţă celui care crede37. Totul este posibil: atotputernici! Dar cu credinţă. Acel bărbat simte că credinţa lui şovăie, se teme că această sărăcie a credinţei va împiedica vindecarea fiului său. Şi plânge. Să nu ne ruşinăm de această tânguire: este rodul dragostei lui Dumnezeu, al rugăciunii pline de pocăinţă, al umilinţei. Iar tatăl copilului strigă: Cred! Ajută necredinţei mele38!.

Să o spunem cu aceleaşi cuvinte noi, acum, la sfârşitul acestui timp de meditaţie. Doamne, cred! M-am educat în credinţa ta, am hotărât să te urmez îndeaproape. În repetate ori, de-a lungul vieţii mele, am implorat milostivirea ta. Şi, în repetate ori, de asemenea, am considerat aproape imposibil ca tu să faci atâtea minuni în inima fiilor tăi. Doamne, cred! Dar ajută-mă, ca să cred mai mult şi mai bine!

Şi să adresăm de asemenea această pledoarie sfintei Maria, Maica lui Dumnezeu şi mama noastră, învăţătoare a credinţei: Ferice de aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul39!

Note
33

Mt 21,20.

34

Mt 21,21.

35

Mt 21,22.

36

Cf. Sf. Tereza de Avila, Drumul perfecţiunii, 40, 9 (70, 4).

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
37

Mc 9,22.

38

Mc 9,23.

39

Lc 1,45.

Referințe la Sfânta Scriptură