Lista numerelor

Libertatea conştiinţelor

Când, în anii mei de preoţie, nu spuneam că predic, ci că strig dragostea mea pentru libertate, observam la unii o expresie de neîncredere, ca şi cum ar suspecta că apărarea libertăţii ar atrage după sine un pericol pentru credinţă. Să se liniştească aceşti fricoşi. Atentează împotriva credinţei doar o interpretare greşită a libertăţii, o libertate fără vreun scop, fără normă obiectivă, fără lege, fără responsabilitate. Într-un cuvânt: libertinajul. Din nefericire, asta este ceea ce apără unii; această revendicare este, da, un atentat la credinţă.

De aceea nu este corect să vorbim despre libertatea conştiinţei, când aceasta echivalează cu a aprecia drept bine din punct de vedere moral ca omul să-l respingă pe Dumnezeu. Am amintit deja că putem să ne opunem proiectelor salvatoare ale Domnului; putem, dar nu trebuie să o facem. Şi dacă vreunul adoptă această poziţie deliberat, păcătuieşte, încălcând cea dintâi şi fundamentala dintre porunci: Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta³¹.

Eu apăr din toate puterile mele libertatea conştiinţelor³², care înseamnă că nimănui nu îi este permis să împiedice creatura să îi aducă slavă lui Dumnezeu. Trebuie să se respecte aspiraţiile legitime spre adevăr: omul are obligaţia serioasă de a-l căuta pe Domnul, de a-l cunoaşte şi de a-l adora, dar nimeni de pe pământ nu trebuie să îşi permită să îi impună aproapelui practicarea unei credinţe care îi lipseşte; la fel cum nimeni nu trebuie să îşi aroge dreptul de a vătăma credinţa pe care a primit-o de la Dumnezeu.

Responsabili în faţa lui Dumnezeu

Dumnezeu l-a făcut pe om de la început şi l-a lăsat în mâinile liberului său arbitru (Ecl 15,14). Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi avut libertate de alegere⁴¹. Suntem responsabili în faţa lui Dumnezeu pentru toate acţiunile pe care le realizăm liber. Nu încape aici anonimatul; omul se găseşte în faţa Domnului său şi în voinţa lui stă să se hotărască să trăiască fie ca prieten, fie ca duşman. Aşa începe drumul luptei interioare, care este o întreprindere pentru toată viaţa pentru că, atâta timp cât durează trecerea noastră pe acest pământ, nimeni nu a atins plenitudinea libertăţii sale.

În plus, credinţa noastră creştină ne face să le asigurăm tuturor un climat de libertate, începând cu îndepărtarea oricărui tip de constrângeri înşelătoare în prezentarea credinţei noastre. Dacă ne târâm după Cristos, credem fără să vrem; se foloseşte atunci violenţa, nu libertatea. Fără să vrei, poţi intra în biserică; fără să vrei, te poţi apropia de altar; fără să doreşti, poţi să primeşti sfântul sacrament. Dar poate să creadă doar cel care îşi doreşte⁴². Şi devine evident că, ajungând la vârsta raţiunii, se cere libertate personală pentru a intra în Biserică şi pentru a răspunde la continuele chemări pe care Domnul ni le adresează.

Vă repet: nu accept altă sclavie decât aceea a dragostei lui. Şi asta pentru că, aşa cum am spus deja în alte momente, religia este cea mai mare răzvrătire a omului care nu tolerează să trăiască la fel ca un animal, care nu este mulţumit – nu este liniştit – dacă nu stabileşte o legătură şi dacă nu-l cunoaşte pe Creator. Vă vreau rebeli, liberi de orice legătură, pentru că vă vreau – ne vrea Cristos! – fii ai lui Dumnezeu. Sclavie sau filiaţie divină: iată aici dilema vieţii noastre. Sau fii ai lui Dumnezeu, sau sclavi ai mândriei, ai senzualităţii, ai acestui egoism neliniştit în care atâtea suflete par să se zbată.

Dragostea lui Dumnezeu marchează drumul adevărului, al dreptăţii, al binelui. Când ne hotărâm să îi răspundem Domnului: Libertatea mea pentru tine, ne găsim eliberaţi de toate lanţurile care ne legau de lucruri fără importanţă, de preocupări ridicole, de ambiţii meschine. Iar libertatea – comoară inestimabilă, perlă minunată pe care ar fi trist să o aruncăm animalelor⁴⁶ – este folosită în întregime învăţând să facem binele⁴⁷.

Aceasta este libertatea glorioasă a fiilor lui Dumnezeu. Creştinii fricoşi – stingheri sau invidioşi – în comportamentul lor, în faţa libertinajului celor care nu au primit cuvântul lui Dumnezeu, vor demonstra că au o înţelegere jalnică a credinţei noastre. Dacă împlinim cu adevărat legea lui Cristos – dacă ne străduim să o îndeplinim, pentru că nu totdeauna reuşim –, vom descoperi că avem această minunată îndrăzneală a spiritului, care nu are nevoie să caute în alt loc sensul celei mai depline demnităţi umane.

Credinţa noastră nu este o povară, nici o limitare. Ce înţelegere jalnică a adevărului creştin ar arăta persoana care ar judeca aşa! Când îl alegem pe Dumnezeu, nu pierdem nimic, câştigăm totul: cel care cu preţul sufletului său îşi va fi găsit viaţa, o va pierde; şi cine îşi va fi pierdut viaţa pentru mine, o va găsi⁴⁸.

Am tras biletul câştigător, premiul I. Când ceva ne împiedică să vedem asta cu claritate, să examinăm interiorul sufletului nostru, poate există puţină credinţă, puţină conversaţie personală cu Dumnezeu, puţină viaţă de rugăciune. Trebuie să îl rugăm pe Domnul – prin intermediul mamei lui şi mamei noastre – să ne sporească dragostea faţă de el, să ne acorde harul de a savura dulcea lui prezenţă; pentru că doar atunci când se iubeşte se ajunge la libertatea cea mai deplină: aceea de a nu dori să abandonăm niciodată, pentru întreaga veşnicie, obiectul dragostei noastre.