Lista numerelor

Credinţa nu este doar pentru a o propovădui ci, mai ales, pentru a o practica. Poate deseori ne lipsesc forţele. Atunci – şi mergem din nou la sfânta evanghelie –, să vă comportaţi ca acel tată al băiatului demonizat. Căuta salvarea fiului său, spera că Isus îl va vindeca, dar nu reuşea să creadă în atâta fericire. Iar Isus, care cere mereu credinţă, cunoscând dezorientarea acelui suflet, a anticipat: Dacă poţi!... Toate îi sunt cu putinţă celui care crede³⁷. Totul este posibil: atotputernici! Dar cu credinţă. Acel bărbat simte că credinţa lui şovăie, se teme că această sărăcie a credinţei va împiedica vindecarea fiului său. Şi plânge. Să nu ne ruşinăm de această tânguire: este rodul dragostei lui Dumnezeu, al rugăciunii pline de pocăinţă, al umilinţei. Iar tatăl copilului strigă: Cred! Ajută necredinţei mele³⁸!.

Să o spunem cu aceleaşi cuvinte noi, acum, la sfârşitul acestui timp de meditaţie. Doamne, cred! M-am educat în credinţa ta, am hotărât să te urmez îndeaproape. În repetate ori, de-a lungul vieţii mele, am implorat milostivirea ta. Şi, în repetate ori, de asemenea, am considerat aproape imposibil ca tu să faci atâtea minuni în inima fiilor tăi. Doamne, cred! Dar ajută-mă, ca să cred mai mult şi mai bine!

Şi să adresăm de asemenea această pledoarie sfintei Maria, Maica lui Dumnezeu şi mama noastră, învăţătoare a credinţei: Ferice de aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul³⁹!

Aşa acţionează Dumnezeul nostru. Când acel fiu se întoarce, după ce şi-a cheltuit banii trăind rău, după ce – mai presus de toate – a uitat de tatăl său, tatăl spune: Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare! Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l! Să mâncăm şi să ne înveselim³³. Tatăl nostru, Dumnezeu, când mergem la el cu căinţă, scoate din mizeria noastră bogăţie; din slăbiciunea noastră, forţă. Ce ne va pregăti, dacă nu îl abandonăm, dacă îl frecventăm în fiecare zi, dacă îi adresăm cuvinte de duioşie confirmate cu acţiunile noastre, dacă îi cerem totul, încrezători în omnipotenţa sa şi în milostivirea sa? Doar pentru că s-a întors la el fiul său, după ce l-a trădat, pregăteşte o serbare; ce ne va acorda, dacă mereu am încercat să rămânem alături de el?

Departe de comportamentul nostru, de aceea, amintirea ofenselor care ni s-au adus, a umilinţelor pe care le-am suferit – oricât de nedrepte, grosolane şi brutale au fost –, pentru că nu este demn de un fiu al lui Dumnezeu să aibă un registru, să contabilizeze jignirile. Nu putem să uităm exemplul lui Cristos, iar credinţa noastră creştină nu se schimbă ca o haină: poate să slăbească sau se poate întări ori se poate pierde. Cu această viaţă supranaturală, credinţa se întăreşte, iar sufletul se îngrozeşte văzând mizerabila goliciune umană, fără ceea ce este divin. Şi iartă, şi mulţumeşte: Dumnezeul meu, dacă îmi privesc biata mea viaţă, nu găsesc niciun motiv de vanitate şi, cu atât mai puţin, de mândrie: găsesc doar o mulţime de motive de a trăi mereu umil şi căit. Ştiu bine că domnia cea mai bună este slujirea.

Îmi place să vorbesc despre drum, pentru că suntem călători, ne îndreptăm spre casa din cer, spre patria noastră. Dar iată că un drum, chiar dacă poate să aibă porţiuni pline cu greutăţi deosebite, chiar dacă ne face să trecem printr-un râu sau să traversăm o mică pădure aproape de nepătruns, de obicei este ceva obişnuit, fără surprize. Pericolul este rutina: să ne imaginăm că în asta, în ceva de fiecare clipă, nu se află Dumnezeu, pentru că este ceva atât de simplu, atât de obişnuit!

Mergeau cei doi discipoli spre Emaus. Mersul lor era normal, ca al atâtor altora care treceau prin acele locuri. Şi acolo, cu naturaleţe, li se arată Isus, şi merge cu ei, antrenându-i într-o discuţie care micşorează oboseala. Îmi imaginez scena; este deja seară. Suflă o briză uşoară. În jur, câmpuri semănate cu grâu deja crescut, şi măslini bătrâni, cu ramurile argintate de lumina blândă.

Isus, pe drum. Doamne, cât de mare eşti mereu! Dar mă emoţionezi când te cobori să ne urmezi, să ne cauţi, în alergătura noastră zilnică. Doamne, dă-ne nevinovăţia spiritului, privirea curată, mintea clară, care să ne permită să te înţelegem când vii fără niciun semn exterior al gloriei tale.