Aşa acţionează Dumnezeul nostru. Când acel fiu se întoarce, după ce şi-a cheltuit banii trăind rău, după ce – mai presus de toate – a uitat de tatăl său, tatăl spune: Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare! Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l! Să mâncăm şi să ne înveselim³³. Tatăl nostru, Dumnezeu, când mergem la el cu căinţă, scoate din mizeria noastră bogăţie; din slăbiciunea noastră, forţă. Ce ne va pregăti, dacă nu îl abandonăm, dacă îl frecventăm în fiecare zi, dacă îi adresăm cuvinte de duioşie confirmate cu acţiunile noastre, dacă îi cerem totul, încrezători în omnipotenţa sa şi în milostivirea sa? Doar pentru că s-a întors la el fiul său, după ce l-a trădat, pregăteşte o serbare; ce ne va acorda, dacă mereu am încercat să rămânem alături de el?

Departe de comportamentul nostru, de aceea, amintirea ofenselor care ni s-au adus, a umilinţelor pe care le-am suferit – oricât de nedrepte, grosolane şi brutale au fost –, pentru că nu este demn de un fiu al lui Dumnezeu să aibă un registru, să contabilizeze jignirile. Nu putem să uităm exemplul lui Cristos, iar credinţa noastră creştină nu se schimbă ca o haină: poate să slăbească sau se poate întări ori se poate pierde. Cu această viaţă supranaturală, credinţa se întăreşte, iar sufletul se îngrozeşte văzând mizerabila goliciune umană, fără ceea ce este divin. Şi iartă, şi mulţumeşte: Dumnezeul meu, dacă îmi privesc biata mea viaţă, nu găsesc niciun motiv de vanitate şi, cu atât mai puţin, de mândrie: găsesc doar o mulţime de motive de a trăi mereu umil şi căit. Ştiu bine că domnia cea mai bună este slujirea.