Rugăciune vie

Mă voi scula acum şi voi cutreiera cetatea, străzile şi pieţele; şi voi căuta pe iubitul inimii mele³⁴... Şi nu doar cetatea: Voi cutreiera dintr-o parte în alta a lumii – în toate naţiile, în toate popoarele, pe cărări şi pe poteci – pentru a atinge pacea sufletului meu. Şi o descopăr în ocupaţiile zilnice, care nu sunt piedici pentru mine; care sunt – dimpotrivă – cale şi motiv pentru a iubi din ce în ce mai mult şi a mă uni din ce în ce mai mult cu Dumnezeu.

Şi când ne pândeşte – violentă – tentaţia descurajării, a împotrivirilor, a luptei, a supărării, a unei noi nopţi în suflet, ne pune psalmistul pe buze şi în minte acele cuvinte: Voi fi cu el în strâmtorare³⁵. Cât valorează, Isuse, în faţa crucii tale, a mea; în faţa rănilor tale, zgârieturile mele? Cât valorează, în faţa dragostei tale imense, pure şi infinite, această biată greutate pe care ai pus-o tu pe umerii mei? Şi inimile voastre, şi a mea, se umplu de o dorinţă nepotolită, mărturisindu-i – cu fapte – că murim de dragoste³⁶.

Se naşte o sete de Dumnezeu, o fervoare de a-i înţelege lacrimile; de a-i vedea surâsul, chipul... Cred că modul cel mai bun de a exprima aceste sentimente este să repetăm, cu Scriptura: Cum cerbul doreşte apa izvoarelor, aşa tânjeşte sufletul meu după tine, o Dumnezeul meu³⁷!. Iar sufletul înaintează pătruns în Dumnezeu, îndumnezeit: s-a făcut creştinul călător însetat, care îşi deschide gura pentru apele izvorului³⁸.