Sfânta cruce

Dorinţă arzătoare de adoraţie, năzuinţă de a repara ofensele cu delicateţe şi cu suferinţă. Afirmaţia lui Isus: Cine nu-şi ia crucea şi mă urmează, nu este vrednic de mine¹⁷, devine viaţă în viaţa voastră. Şi Domnul ni se arată de fiecare dată mai exigent, ne cere reparaţie şi penitenţă, până la a ne impulsiona să experimentăm năzuinţa arzătoare de a trăi pentru Dumnezeu, pus pe cruce odată cu Cristos¹⁸. Dar această comoară noi o avem în vase de lut fragile şi casante, pentru ca această putere să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi¹⁹.

De pretutindeni suntem apăsaţi, dar nu striviţi; fără ieşire, dar nu descurajaţi sau fără mijloace; suntem prigoniţi, nu însă părăsiţi; suntem doborâţi, dar nu nimiciţi. Mereu purtăm în trupul nostru chinul de moarte al lui Isus²⁰.

Ne imaginăm că Domnul nu ne ascultă, că ne înşelăm, că se aude doar monologul vocii noastre. Ne simţim ca şi cum am fi fără niciun sprijin pe pământ şi abandonaţi de cer. Cu toate acestea, este reală şi practică oroarea noastră faţă de păcat, chiar dacă este lesne iertător. Cu încăpăţânarea cananeencei, să ne prosternăm copleşiţi ca ea, care l-a adorat, implorând: Doamne, ajută-mă²¹!. Va dispărea întunericul, învins de lumina dragostei.