Vă voi întoarce din robie şi vă voi strânge din toate popoarele şi din toate locurile⁷. Ne vom elibera din sclavie, cu rugăciune: ne ştim liberi, zburând într-o oraţie de suflet îndrăgostit, într-un cântec de dragoste, care ne impulsionează să nu ne îndepărtăm de Dumnezeu. Un nou mod de a păşi pe pământ, un mod divin, supranatural, minunat. Amintindu-i pe atâţia scriitori castilieni din secolul al XVI-lea, poate ne va plăcea să spunem, la rândul nostru: Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, este Cristos cel care trăieşte în mine⁸!.

Se acceptă cu bucurie necesitatea de a munci în această lume, timp de mulţi ani, pentru că Isus are puţini prieteni aici, jos. Să nu respingem obligaţia de a trăi, de a trudi – până la epuizare – în slujba lui Dumnezeu şi a Bisericii. În acest mod, în libertate: In libertatem gloriae filiorum Dei⁹, qua libertate Christus nos liberavit¹⁰; Cu libertatea fiilor lui Dumnezeu, pe care Isus Cristos ne-a câştigat-o murind pe lemnul crucii.