Lista numerelor

Puterea vindecătoare a propriilor slăbiciuni

Voi, ca şi mine, vă descoperiţi în fiecare zi plini de greşeli, dacă vă examinaţi cu îndrăzneală în faţa lui Dumnezeu. Când luptăm pentru a le îndepărta, cu ajutorul divin, le lipseşte importanţa decisivă şi le depăşim, chiar dacă pare că niciodată nu reuşim să le smulgem din rădăcini complet. În plus, dincolo de aceste slăbiciuni, tu vei contribui la corectarea marilor lipsuri ale altora, atâta timp cât te vei strădui să răspunzi harului lui Dumnezeu recunoscându-te la fel de slab ca ei – capabil de toate erorile şi de toate ororile –, vei fi mai înţelegător, mai delicat şi, în acelaşi timp, mai exigent, pentru ca toţi să ne hotărâm să îl iubim pe Dumnezeu din toată inima.

Creştinii, fiii lui Dumnezeu, trebuie să îi ajutăm pe ceilalţi, punând în practică cu cinste ceea ce acei ipocriţi îi şopteau cu viclenie Învăţătorului: Nu te uiţi cum arată omul¹². Altfel spus, vom respinge total favorizarea anumitor persoane – ne interesează toate sufletele! – deşi, logic, trebuie să începem prin a ne ocupa de aceia pe care, printr-o împrejurare sau alta – şi din motive pur omeneşti, în aparenţă – Dumnezeu i-a adus alături de noi.

Et viam Dei in veritate doces¹³; a învăţa, a învăţa, a învăţa: a arăta căile Domnului în conformitate cu purul adevăr. Nu trebuie să te temi că alţii vor vedea defectele tale personale, ale tale şi ale mele; eu am o dorinţă mare de a le face publice, povestind lupta mea personală, râvna mea de a corecta una sau alta în lupta mea de a-i fi loial Domnului. Efortul de a smulge şi de a învinge aceste mizerii va fi deja un mod de a arăta căile divine: în primul rând, şi în pofida erorilor noastre vizibile, cu mărturia vieţii noastre; apoi, cu doctrina, ca Domnul nostru, care coepit facere et docere¹⁴, a început cu lucrările, iar mai târziu s-a dedicat predicării.

După ce v-am confirmat că acest preot vă iubeşte mult şi că Tatăl din cer vă iubeşte şi mai mult, pentru că este infinit de bun, infinit de Tată; după ce vă v-am arătat că nu pot să vă reproşez nimic, consider că trebuie să vă ajut să îl iubiţi pe Cristos şi să iubiţi Biserica, turma lui, pentru că cred că sub acest aspect nu mă depăşiţi; vă luaţi la întrecere cu mine, dar nu mă depăşiţi. Când semnalez vreo eroare în predica mea sau în discuţiile personale cu fiecare, nu o fac ca să provoc suferinţă; mă conduce exclusiv râvna de a ne face să îl iubim mai mult pe Domnul. Şi, insistând asupra necesităţii de a practica virtuţile, nu pierd din vedere că şi pe mine mă constrânge această necesitate.

Într-o anumită ocazie, l-am auzit pe un om lipsit de scrupule comentând că experienţa greşelilor slujeşte la a continua să cădem, în aceeaşi eroare, de sute de ori. Eu vă spun, în schimb, că o persoană prudentă profită de aceste greşeli, pentru a învăţa să facă binele, pentru a-şi reînnoi hotărârea de a fi mai sfântă. Din experienţa eşecurilor şi a triumfurilor voastre în slujba lui Dumnezeu, scoateţi mereu, cu o creştere a dragostei, o dorinţă şi mai fermă de a continua cu îndeplinirea îndatoririlor şi a drepturilor voastre de cetăţeni creştini, cu orice preţ: fără laşităţi, fără a fugi nici de onoare, nici de responsabilitate, fără a vă teme de reacţiile stârnite în jurul nostru – poate provenite de la falşi fraţi –, când în mod nobil şi loial încercăm să căutăm gloria lui Dumnezeu şi binele celorlalţi.

Apoi trebuie să fim prudenţi. Pentru ce? Ca să fim drepţi, pentru a trăi caritatea, pentru a sluji eficient lui Dumnezeu şi tuturor sufletelor. Cu profundă dreptate i s-a spus prudenţei genitrix virtutum¹⁵, mama virtuţilor, şi, de asemenea, auriga virtutum¹⁶, călăuza tuturor obiceiurilor bune.

Să-i cerem acum Domnului, pentru a încheia acest timp de conversaţie cu el, să ne acorde harul de a repeta împreună cu sfântul Paul că în toate acestea ieşim mai mult decât biruitori, datorită aceluia care ne-a iubit. Da, eu sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici domniile, nici timpul de faţă, nici viitorul, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu ne va putea despărţi de dragostea lui Dumnezeu, care este întru Cristos Isus, Domnul nostru³⁷.

Această iubire o cântă, de asemenea, scriptura, cu cuvinte înflăcărate: Apele cele mari nu pot să stingă dragostea şi râurile n-ar putea să o înece³⁸. Această iubire a umplut mereu inima sfintei Maria, până la a o îmbogăţi cu profunzimi de mamă pentru întreaga omenire. În sfânta Fecioară, dragostea pentru Dumnezeu se confundă de asemenea cu grija pentru toţi fiii. Probabil că a suferit mult inima sa dulce, atentă şi la cele mai mici detalii – nu mai au vin³⁹–, privind acele cruzimi colective, la acele lovituri din partea călăilor care au fost patimile şi moartea lui Cristos. Dar Maria nu vorbeşte. La fel ca şi Fiul său, iubeşte, tace şi iartă. Aceasta este puterea dragostei.