Lista numerelor

Există 11 numere în „Drum” al căror subiect este Apostolat → virtuți necesare .

Fără sfânta curăţie nu se poate persevera în apostolat.

Cu aerul acesta de suficienţă devii un tip supărător şi antipatic, te faci ridicol, şi, ceea ce e mai rău, scazi eficacitatea muncii tale de apostol.

   Nu uita că până şi cei „mediocri“, pot păcătui de prea multă ştiinţă.

Când oamenii cu proastă reputaţie profesională se agită, „făcând paradă“ de religiozitate exterioară, simţiţi desigur dorinţa de a le şopti la ureche: Vă rog, aveţi bunătatea de a fi mai puţin catolici!

În munca de apostolat nu există o neascultare „mică“.

Prin întârzierea, prin pasivitatea, prin rezistenţa ta în a asculta, cât de mult se resimte apostolatul şi cât de tare se bucură duşmanul!

Iniţiative. — Să le ai în apostolatul tău, în măsura celor prescrise pentru împlinirea misiunii încredinţate.

   — Dacă se iese din aceste limite sau ai vreo îndoială, consultă-l pe superiorul tău, fără să comunici înainte, altcuiva, aceste gânduri.

   — Nu uita niciodată că eşti doar un executant.

Desprinde-te de bunurile pământeşti. — Iubeşte şi practică sărăcia duhului: mulţumeşte-te cu ceea ce este îndeajuns unei vieţi cumpătate şi simple.

   — De nu, niciodată nu vei fi un apostol.

Nu destăinui cu uşurinţă amănuntele intime ale apostolatului tău: nu vezi că e plină lumea de neînţelegeri egoiste?

Nu povesti faptele apostolatului „tău“ decât dacă pot fi de folos aproapelui.

La apostolat, te vei supune, te vei nimici: nu-ţi vei impune punctul de vedere personal.

A asculta…, drum sigur. — A asculta orbeşte de superior…, drum de sfinţire. — A asculta în apostolatul tău…, unicul drum: pentru că spiritul dintr-o operă a lui Dumnezeu trebuie să fie a asculta ori a pleca.