Lista numerelor

Există 12 numere în «Brazdă», al căror subiect Pace.

Cultivă, în sufletul şi în inima ta – în inteligenţa şi în voinţa ta – spiritul de încredere şi de abandon în iubitoarea Voinţă a Tatălui Ceresc… – De aici se naşte pacea interioară pe care o cauţi cu ardoare.

Cum vei putea avea pace dacă – împotrivindu-te „impulsurilor” harului – te laşi târât de aceste pasiuni, pe care nici măcar nu încerci să le stăpâneşti? Cerul te împinge către înalt; tu – numai tu, nu căuta scuze! – tragi în jos… – Și astfel, te sfâșii.

Și pacea, și războiul se găsesc în noi.

Nu se poate ajunge la triumf, la pace, dacă ne lipsesc loialitatea şi hotărârea de a învinge în luptă.

Un leac pentru îngrijorările tale: răbdare, intenţie dreaptă, a privi lucrurile dintr-o perspectivă supranaturală.

Alungă – dacă Dumnezeu este cu tine – teama şi tulburarea din spiritul tău… evită aceste reacţii, de cum apar, căci ele nu fac decât să înmulţească tentaţiile şi să mărească pericolul.

Chiar dacă totul se năruie şi dispare, chiar dacă evenimentele se petrec invers faţă de ce era prevăzut, într-o cumplită vitregie, nu se câștigă nimic dacă ești tulburat. Apoi, aminteşte-ţi de această rugăciune plină de încredere a profetului: „Domnul este judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Regele nostru; El este Cel care ne va salva!”

– Recită această rugăciune cu pietate, zilnic, pentru a conforma purtarea ta cu planurile Providenţei, care ne guvernează spre binele nostru.

Dacă – având privirea fixată în Dumnezeu – ştii să rămâi senin în fața îngrijorărilor, dacă înveţi să uiţi meschinăriile, ranchiunele şi invidiile, ai cruța atâta energie, de care ai nevoie pentru a lucra cu eficiență, în serviciul oamenilor.

Acel prieten ne-a destăinuit, sincer, că nu se plictisise niciodată, pentru că nu a fost niciodată singur, fără Prietenul nostru.

– Se însera, într-o linişte adâncă… Ai simţit foarte vie prezenţa lui Dumnezeu… Şi, cu o astfel de realitate, ce pace!

Salutul călduros al unuia dintre fraţii tăi ţi-a amintit, într-o călătorie, că drumurile oneste ale lumii sunt deschise lui Cristos: trebuie doar să pornim pe ele, cu spirit de cuceritori.

Da, Dumnezeu a creat lumea pentru copiii Săi, pentru ca s-o locuiască şi s-o sfinţească: ce aştepţi?

Ești extraordinar de fericit. Câteodată, când vezi că un copil al lui Dumnezeu îşi părăseşte Tatăl, simți – în pacea și în fericirea ta – o durere, o amărăciune născută din afecţiune, dar care nici nu tulbură, nici nu îngrijorează.

– Fie… dar să recurgem la toate mijloacele omeneşti şi supranaturale pentru ca acela să reacţioneze… şi să ne punem toată încrederea în Isus Cristos! Astfel, apele se întorc totdeauna în matcă.

Când te vei abandona, într-adevăr, în Domnul, vei învăţa să te mulţumeşti cu ceea ce se întâmplă şi să nu-ți ţi pierzi seninătatea, dacă acțiunile tale nu ies așa cum ai dorit, cu toată străduința şi bunele mijloace pe care le-ai folosit… Pentru că lucrurile au „ieșit” așa cum a vrut Dumnezeu.

Încă mai uiți și mai faci greșeli, și suferi din cauza lor! În acelaşi timp, îţi urmezi drumul cu o bucurie – s-ar spune – explozivă.

Tocmai de aceea, pentru că te dor – durere din dragoste –, eșecurile tale nu îţi răpesc pacea.

Referințe la Sfânta Scriptură