Lista numerelor

Există 12 numere în „Brazdă” al căror subiect este Pace → pace interioară .

Mă întrebi dacă port o cruce. Şi ţi-am spus că da, că noi purtăm totdeauna o Cruce. – Dar o Cruce glorioasă, un sigiliu divin, garanţia autentică de a fi copiii lui Dumnezeu. De aceea, mergem totdeauna fericiți cu această Cruce.

Simţi mai multă bucurie. Dar este vorba de data aceasta de o bucurie nervoasă, puţin nerăbdătoare, amestecată cu senzaţia clară că în tine ceva se sfâşie ca un sacrificiu.

Ascultă-mă bine: aici, pe pământ, fericirea completă nu există. Prin urmare, acum, imediat, fără să spui o vorbă, fără a te victimiza, fă din tine o ofrandă către Dumnezeu, într-o dăruire totală şi absolută.

Nori grei s-au adunat – lipsă de dorinţă, pierderea entuziasmului. Au căzut averse de tristeţe; ai senzaţia că o mie de legături te ţin. Şi, pentru a pune capac la tot, ai avut tentaţii de descurajare, izvorâte dintr-o realitate mai mult sau mai puţin obiectivă: atâţia ani de luptă… şi eşti încă atât de în urmă, atât de departe.

Toate acestea sunt necesare şi Dumnezeu contează pe ele: pentru a atinge «gaudium cum pace» – bucuria şi pacea autentice –, trebuie să adăugăm convingerea filiaţiei noastre divine, care ne umple de optimism, recunoaşterea propriei noastre slăbiciuni.

Câtă neurastenie şi isterie ar dispărea dacă – cu doctrina catolică – oamenii ar învăţa să trăiască într-adevăr creştinește: iubindu-L pe Dumnezeu şi știind să accepte contrarietăţile ca pe o binecuvântare venită din mâinile sale.

Neliniştile au trecut… Ai descoperit că sinceritatea faţă de Directorul tău rezolvă toate problemele cu o uşurinţă surprinzătoare.

Loialitatea are drept consecinţe siguranța de a merge pe un drum drept, fără instabilități sau perturbări, și cea de a te întări în această certitudine: că există bun simț și fericire.

– Vezi dacă aceasta se îndeplinește în fiecare clipă din viaţa ta.

Tristeţea şi îngrijorarea sunt proporţionale cu timpul pierdut. Când vei simţi o sfântă nerăbdare de a profita de fiecare clipă, vei fi copleşit de bucurie şi pace, căci nu te vei mai gândi la tine.

În fiecare zi „nebunia” ta crește… –Se observă din siguranţa şi îndrăzneala formidabile, pe care ți le dau faptul că știi că lucrezi pentru Cristos.

– Sfânta Scriptură a spus-o: «vir fidelis, multum laudabitur» – omul credincios merită laudele tuturor.

După douăzeci de secole, trebuie să proclamăm cu o deplină siguranţă faptul că Isus Cristos nu a pierdut nimic din forţa Sa răscumpărătoare, singura care satisface, din plin, aspiraţiile inimii omeneşti. – Începe prin a grava acest adevăr în inima ta, căci va fi mereu neliniştită – cum a scris Sfântul Augustin – atâta timp cât nu o vei pune în întregime în Dumnezeu.

Un leac pentru îngrijorările tale: răbdare, intenţie dreaptă, a privi lucrurile dintr-o perspectivă supranaturală.

Acel prieten ne-a destăinuit, sincer, că nu se plictisise niciodată, pentru că nu a fost niciodată singur, fără Prietenul nostru.

– Se însera, într-o linişte adâncă… Ai simţit foarte vie prezenţa lui Dumnezeu… Şi, cu o astfel de realitate, ce pace!

Sfânta Maria este –așa O invocă Biserica – Regina Păcii. De aceea, când se tulbură sufletul tău, mediul tău familial sau profesional, conviețuirea în societate, relaţiile între popoare, nu conteni să o chemi cu acest titlu: «Regina pacis, ora pro nobis!» – Regina Păcii, roagă-te pentru noi! Ai încercat, măcar atunci când îţi pierzi liniştea?… – Vei fi surprins de eficacitatea imediată.

Referințe la Sfânta Scriptură