Lista numerelor

Sunt numeroşi creştinii convinşi că mântuirea se va realiza în toate mediile din lume şi că trebuie să existe nişte suflete – ei nu ştiu cine ar fi acelea – care vor contribui, alături de Cristos, la înfăptuirea acestei mântuiri. Dar ei consideră că va dura secole, multe secole: ar dura o eternitate, dacă s-ar petrece într-un ritm pe măsura dăruirii lor.

Așa credeai și tu, până când ai fost „trezit”.

Adesea te întrebi de ce unele suflete care au avut fericirea să-L cunoască pe Cristos cel adevărat încă din copilărie ezită atât de mult să răspundă cu ceea ce au mai de preţ: viaţa lor, familia lor, idealurile lor.

Ascultă: tu, tocmai pentru că ai primit totul „dintr-o dată”, eşti obligat să te arăţi recunoscător Domnului Nostru; aşa cum ar face un orb care şi-a recăpătat brusc vederea, când ceilalți nici nu se gândesc că trebuie să spună „mulţumesc” pentru că văd.

Dar aceasta nu este de ajuns. Tu trebuie, zi după zi, să-i ajuţi pe cei din jurul tău să-şi arate recunoştinţa pentru faptul că sunt copiii lui Dumnezeu. Altfel, nu-mi spune că eşti recunoscător.

Ce minune a converti necredincioşi, a câştiga suflete!

– Ei, bine, este tot pe atât de plăcut în ochii lui Dumnezeu, şi chiar mai mult, a evita ca ele să se piardă.

Câtă bucurie imuabilă îți provoacă faptul că te-ai dăruit lui Dumnezeu! Și câtă înfrigurare, ce dorință ca toți să participe la bucuria ta!

Înţeleg bucuria supranaturală şi omenească a cuiva care a avut norocul să se găsească în primele rânduri ale semănatului divin.

„Este minunat să te simți unic, să răscolești un oraș și împrejurimile lui”, repeta el, plin de convingere.

– Nu aştepta până când ai mai multe mijloace sau până când vin și alții: sufletele au nevoie de tine astăzi, acum.

Vorbind, am zărit pământurile acelui continent. – O lumină s-a aprins în ochii tăi, sufletul tău s-a umplut de nerăbdare şi, cu gândul la acele popoare, mi-ai spus: „este, oare, posibil, ca de cealaltă parte a acestor mări, harul lui Dumnezeu să nu fie eficace?”

Apoi, ţi-ai dat singur răspunsul: El vrea, în nemărginita lui bunătate, să se servească de instrumente docile.

Câtă compătimire îţi inspiră… ai vrea să le strigi că își pierd timpul… De ce sunt oare atât de orbi şi nu văd ceea ce tu –un mizerabil – ai văzut? De ce nu ar prefera ceea ce este mai bun? – Roagă-te și mortifică-te, şi apoi – ai obligaţia aceasta – trezeşte-i, unul câte unul, explicându le – tot unul câte unul – că, asemenea ţie, ei pot descoperi un drum sfânt, fără să părăsească locul pe care îl ocupă în societate.

Ai început cu multă râvnă. Dar, încetul cu încetul, entuziasmul tău a scăzut… şi vei isprăvi prin a te închide în biata ta carapace, dacă vei continua să-ţi îngustezi orizontul.

– Trebuie să-ţi lărgeşti inima din ce în ce mai mult, cu foame de apostolat: din o sută de suflete, o sută ne interesează.

Cei care L-au găsit pe Cristos nu se pot închide în mediul lor: tristă ar fi această limitare. Ei trebuie să se deschidă ca un evantai, pentru ca să ajungă la toate sufletele. Fiecare trebuie să-și creeze – și să-şi lărgească – un cerc de prieteni asupra căruia să aibă influenţă prin prestigiul său profesional, comportamentul său, prietenia sa, făcând astfel încât Cristos să aibă influenţă prin acest prestigiu profesional, acest comportament, această prietenie.

Trebuie să fii jar încins care să răspândească peste tot focul. Şi, acolo unde mediul înconjurător nu poate să ardă, trebuie să ridici temperatura spirituală.

– Dacă nu, îţi pierzi timpul în mod jalnic şi îi faci să şil piardă şi pe cei care te înconjoară.

Când ai zel pentru suflete, găseşti întotdeauna oameni buni, descoperi totdeauna un teren fertil. Nu există scuză!

Ai purtat o conversaţie cu unul, cu altul, cu celălalt, căci te macină zelul pentru suflete.

Unuia i s-a făcut frică; altul s-a sfătuit cu un „prudent”, care l-a îndemnat greşit… – Perseverează pentru ca în cele din urmă niciunul să nu se poată scuza afirmând: «quia nemo nos conduxit» – nimeni nu ne-a chemat.

Dumnezeu vrea ca noi, copiii Lui, să fim ca nişte trupe de asalt. – Nu putem rămâne în expectativă; noi trebuie să luptăm, acolo unde ne aflăm, ca soldații la primirea ordinului de luptă.

Apropierea ta este plăcută, conversaţia este inteligentă… Dar eşti şi atât de apatic! – „Din moment ce nu vin să mă caute…”, este pretextul tău.

– Dacă nu te schimbi – precizez – dacă nu mergi în întâmpinarea celor care te aşteaptă, niciodată nu vei putea deveni un apostol eficient.

Oamenii din acele ținuturi – atât de îndepărtate de Dumnezeu, atât de dezorientate – ți-au amintit cuvintele Învăţătorului: „Sunt ca niște oi fără păstor”.

– Și ai simțit că și inima ta se umple de compasiune… Hotărăște-te ca, din locul pe care îl ocupi, să îți dai viața ca jertfă pentru toți.

Salutul călduros al unuia dintre fraţii tăi ţi-a amintit, într-o călătorie, că drumurile oneste ale lumii sunt deschise lui Cristos: trebuie doar să pornim pe ele, cu spirit de cuceritori.

Da, Dumnezeu a creat lumea pentru copiii Săi, pentru ca s-o locuiască şi s-o sfinţească: ce aştepţi?

Poartă-te ca şi cum ambianţa locului în care lucrezi ar depinde de tine şi numai de tine: o ambianţă de muncă, de bucurie, de prezenţă a lui Dumnezeu şi de viziune supranaturală.

– Nu înțeleg apatia ta. Dacă dai peste un grup de camarazi ceva mai dificili – care, poate, au devenit dificili din pricina neglijenţei tale – te dezinteresezi de ei, te sustragi şi gândeşti că sunt lipsiţi de merit, o greutate care frânează proiectele tale apostolice, că nu te vor înţelege…

– Cum vrei să te asculte, dacă tu te mulţumeşti să-i iubeşti şi să-i serveşti prin rugăciunea şi mortificarea ta, şi nu le vorbeşti?...

– Câte surprize vei avea în ziua în care te vei hotărî să-l abordezi pe unul dintre ei, apoi, pe un altul şi, apoi, pe încă unul. În plus, dacă nu te schimbi, vor putea, pe bună dreptate, să strige, arătându-te cu degetul: «hominem non habeo» – nu am pe nimeni care să mă ajute!