Lista numerelor

Doamne, de-ar fi copiii tăi un jăratec dogorâtor. Un jăratic ce aprinde scânteia în fiecare inimă de care se apropie…

— Vei ajuta Tu scânteia aceasta să se prefacă într-un incendiu: îngerii tăi – ştiu, am văzut – sunt foarte pricepuţi să sufle peste jăratecul inimilor. …Şi o inimă purificată în foc nu poate decât să-ţi aparţină.

După voia Învățătorului, tu cel atât de cufundat în lumea aceasta în care ne este dat să trăim, ca și în toate îndeletnicirile oamenilor, tu trebuie să fii sare și lumină. Lumina care luminează cugetele și inimile, sarea ce dă savoare și ferește de rele.

Iată de ce, dacă îți lipsește zelul apostolic vei deveni insipid și inutil, vei frustra pe ceilalți și viața ta va fi absurdă.

Dacă ești un alt Cristos, dacă te comporți ca un copil al lui Dumnezeu, vei îmbrățișa pe ceilalți oriunde ai fi. Căci Cristos este foc arzător. El nu lasă inimile indiferente.

Văd Crucea ta, Isuse al meu, și beneficiez de harul tău: Calvarul tău ne-a dobândit pe Duhul Sfânt… Și zilnic, din iubire, Tu te dăruiești mie — e pură nebunie! — în preasfânta Ostie… și ai făcut din mine un copil al lui Dumnezeu! Și mi-ai dat-o pe propria ta Mama!

Nu-mi este de ajuns să fac o rugăciune de mulțumire. Gândul meu își ia zborul: Doamne, Doamne, câte suflete rămân departe de Tine!

În viața ta, reaprinde-ți setea de apostolat: ca El să fie cunoscut… ca să fie iubit și ca fiecare să se simtă iubit de El!

Tu scriai aceste rânduri: „O, Rege al meu, te aud strigând cu o voce puternică ce încă răsună în urechile mele: „ignem veni mittere in terram, et quid volo nisi ut accendatur?“ — „Am venit să aduc foc pe pământ și ce aș dori decât să ardă?“

Și tu adăugai: „Doamne, îți răspund cu simțurile și cu posibilitățile mele, din toată ființa mea: „ecce ego quia vocasti me!“ — iată-mă, căci Tu m-ai chemat!“

— Astfel trebuie să fie răspunsul tău în realitatea de zi cu zi.

Dulce Mamă… Blânda Fecioară Marie: fă ca Iubirea să nu fie la noi vâlvătaia înșelătoare a flăcărilor jucăușe și plăpânde (cele produse uneori de cadavrele în descompunere…): fă să fie un adevărat incendiu devastator care aprinde tot ce vine în atingere cu el.

Când vei avea pe cineva alături de tine — oricine ar fi —, fără să faci nimic neobișnuit, ia aminte cum să-l faci să împărtășească bucuria ta de a trăi ca un fiu al lui Dumnezeu.

Caritatea ta să fie plina de blândețe și de forță, plină de omenie și de spirit supranatural: o caritate din inimă, primitoare pentru oricine, mereu surâzătoare și sinceră, o caritate care să te facă în stare să înțelegi ideile și sentimentele celorlalți.

— Astfel, cu blândețe și cu tărie, fără să faci nici o concesie în materie de conduită personală și de doctrină, caritatea lui Cristos — o caritate pe deplin trăită — te va înzestra cu spirit de cucerire și cu fiecare zi va crește setea ta de a trudi pentru suflete.

Fiule, nu arzi de dorința ca toți oameni să-L iubească?

A fi creștin în lume nu înseamnă a te izola, ci dimpotrivă! — Aceasta înseamnă mai curând să iubești pe toți, dorind să aprinzi în toți oamenii flacăra iubirii lui Dumnezeu.

Cum să te comporţi? Ca un jar aprins, care aduce foc acolo unde se află, sau care tinde cel puţin să ridice nivelul spiritual al celor care îl înconjoară, chemându-i la o viaţă creştinească mai intensă.

Și când ești împreună cu cineva? Să vezi în această persoană un suflet: un suflet pe care trebuie să-l ajuți, să-l înțelegi, cu care trebuie să trăiești și pe care trebuie să-l mântuiești.

Aceasta este pentru rugăciunea ta, suflet de apostol: Doamne, ajută-mă să mă arăt exigent față de persoane: ajută-mă să le înflăcărez pe toate cu flacăra Iubirii, care trebuie să fie unicul motor al activităților noastre.

În sânul marii mulțimi umane — căci toate sufletele ne interesează — tu trebuie să fii un ferment: ca prin harul divin și prin colaborarea ta cu el să acționezi pretutindeni în lume precum plămada care dă la iveală calitate, savoare și sporire, pentru ca apoi pâinea lui Cristos să poată hrăni alte suflete.

Când sunt în joc treburile lui Dumnezeu, apără adevărul cu dragoste și tărie. Cu o sfântă insolență denunță erorile care uneori sunt niște mici insinuări iar altădată niște odioase raționamente sau ignoranță vădită; de obicei se arată neputința oamenilor, incapabili să admită rodnicia cuvântului lui Dumnezeu.

În ziua în care nu te vei mai strădui să-i apropii pe ceilalți de Dumnezeu — tu care trebuie mereu să fii ca un jăratic aprins —, vei deveni o bucățică neînsemnată de cărbune sau o grămăjoară de cenușă pe care o suflare de vânt o împrăștie.

— Tu trebuie să aduci foc, trebuie să fii o materie care arde și aprinde focul sacru al iubirii de Dumnezeu, al fidelității, al apostolatului.

De-ar fi mulți aceia care să nu rămână în întuneric, ci să meargă pe căile care duc la viața veșnică! Aceasta depinde și de tine.

Când contempli frumusețea, măreția și eficiența sarcinii tale de apostolat ne asiguri că începi să simți dureri de cap gândindu-te la calea pe care o mai ai de parcurs — câte suflete ne așteaptă! dar te simți foarte fericit când te oferi lui Isus să-I fii sclav. Dorești cu ardoare Crucea, și durerea, și Iubirea sufletelor. Fără să vrei, într-un gest instinctiv, întinzi brațele pentru ca El să te răstignească pe Crucea Sa binecuvântă: ca să devii sclavul său — „serviam“! Altfel spus, pentru a domni cu El.

A muri este lucru bun. Cum se poate să avem credință și în același timp și teamă de a muri? Dar atâta vreme cât Domnul vrea să te țină pe pământ, să mori ar fi pentru tine o lașitate. Să trăiești, să trăiești și să suferi, și să trudești din Iubire: iată ce se cuvine.

Cu câtă seriozitate m-ai ascultat când am spus: accept moartea când va voi El, cum va voi și unde va voi El; în același timp însă mă gândesc că este prea „comod“ să mori devreme, deoarece trebuie să avem dorința de a lucra mulți ani pentru El, și de dragul Lui, în slujirea sufletelor.

A muri?… Ce comod este o repet!

— Spune împreună cu acel sfânt episcop, bătrân și bolnav: „non recuso laborem“ — Doamne, cât voi putea să-ți fiu util, nu refuz să trăiesc și să muncesc pentru Tine.