Lista numerelor

Sunt unii care se rătăcesc din slăbiciune – din cauza fragilităţii lutului din care suntem făcuţi –, dar rămân integri în ce priveşte doctrina.

Aceştia sunt tocmai cei care, ajutaţi de harul lui Dumnezeu, manifestă curajul şi umilinţa eroică de a-şi mărturisi rătăcirea şi a apăra – cu fermitate – adevărul.

Iată-le, din nou, vechile tale nebunii… Iar apoi, când îţi revii, bagi de seamă puţina ta bucurie: îţi lipseşte umilinţa.

S-ar spune că te încăpăţânezi în a nu cunoaşte cea dea doua parte din parabola Fiului risipitor şi că rămâi legat de biata plăcere pe care ţi-o procură ghinda pe care o mănânci. Orgoliul ţi-e rănit de fragilitatea ta, nu te hotărăşti să ceri iertare: nu iei în considerare că, dacă te umileşti, te aşteaptă primirea bucuroasă a lui Dumnezeu, tatăl tău, serbarea pentru întoarcerea ta şi pentru noul tău început.

„Tată, aşa cum m-ai sfătuit, râd de mizeriile mele – fără să uit totuşi că nu trebuie să mă complac în ele –, şi atunci mă simt mult mai vesel.

În schimb, când fac prostia de a mă întrista, am impresia că mă pierd”.

În unele momente un început de descurajare te apasă, care omoară entuziasmul în tine; de-abia poţi să o învingi cu acte de speranţă.

– Nu e nimic: este o ocazie bună pentru a-i cere mai mult har lui Dumnezeu, și Înainte! Reînnoieşte bucuria de a lupta, chiar dacă pierzi o bătălie măruntă.

Nori grei s-au adunat – lipsă de dorinţă, pierderea entuziasmului. Au căzut averse de tristeţe; ai senzaţia că o mie de legături te ţin. Şi, pentru a pune capac la tot, ai avut tentaţii de descurajare, izvorâte dintr-o realitate mai mult sau mai puţin obiectivă: atâţia ani de luptă… şi eşti încă atât de în urmă, atât de departe.

Toate acestea sunt necesare şi Dumnezeu contează pe ele: pentru a atinge «gaudium cum pace» – bucuria şi pacea autentice –, trebuie să adăugăm convingerea filiaţiei noastre divine, care ne umple de optimism, recunoaşterea propriei noastre slăbiciuni.

Cum mai devreme sau mai târziu trebuie să te lovești de evidenţa propriei tale nimicnicii, vreau să te previn împotriva unor tentaţii pe care diavolul ţi le va sugera atunci şi pe care va trebui să le respingi de îndată: gândul că Dumnezeu te-a uitat, chemarea ta la apostolat este deşartă sau că greutatea durerii şi a păcatelor din lume este peste puterile tale de apostol…

– Nimic din toate acestea nu este adevărat!

Eşti plin de ruşine în faţa lui Dumnezeu şi a celorlalţi oameni. Ai descoperit în tine un putregai vechi şi nou: nu e niciun instinct rău sau o înclinaţie proastă pe care să nu le simţi că ies la suprafață… şi ai în inima ta norul îndoielii. În plus, tentaţia îşi face apariţia când nu vrei sau când te aştepţi mai puţin, atunci când voinţa ta slăbeşte din pricina oboselii.

–Nu mai ştii dacă aceasta te umileşte, cu toate că suferi să te vezi astfel… Dar suferă pentru El, din dragoste pentru El. Această căinţă din dragoste te va ajuta să rămâi vigilent, pentru că lupta va dura atât cât trăim.

Aceste întristări, pentru că vezi sau pentru că ţi se descoperă defectele, nu au niciun motiv…

– Cere adevărata umilinţă.

Cu cât statuia este ridicată mai sus, cu atât mai dur şi mai periculos va fi şocul căderii sale.

„Încă sunt o biată făptură”, îmi spui tu. Dar înainte, când constatai acest lucru, te simțeai foarte rău. Acum, fără să te fi obişnuit și fără să cedezi, ai învățat să surâzi şi să reîncepi să lupţi cu o bucurie crescândă.

Numai proştii sunt încăpăţânaţi: cei foarte proşti, foarte încăpăţânaţi.

Nu uita că în chestiunile omeneşti şi ceilalţi pot avea dreptate: văd aceeaşi problemă ca şi tine, dar dintrun punct de vedere diferit, sub o altă lumină, cu o altă umbră, cu un alt contur.

– Numai în materie de credinţă şi de morală există un criteriu indiscutabil: acela al Mamei noastre Biserica.

Crezi că ceilalţi nu au avut niciodată 20 de ani? Crezi că nu au fost niciodată controlați de familia lor, când erau minori? Crezi că au fost cruțați de problemele – mai mici sau nu chiar atât de mici – de care te lovești?... Ei, bine, nu! Au trecut prin aceleaşi situaţii prin care treci şi tu, acum; ceea ce i-a făcut să se maturizeze – cu ajutorul harului –, strivindu-și eul cu perseverență generoasă, cedând acolo unde se putea ceda, şi rămânând loaiali, fără aroganță și fără să rănească – cu umilință senină – , atunci când nu se putea ceda.

Ideologic, eşti foarte catolic. Atmosfera Reşedinţei îţi place… dar ce păcat că liturghia nu este la amiază şi cursurile, după-amiază: ai putea studia după masa de seară, savurând unul sau două pahare de coniac! – Acest „catolicism” al tău nu este adevărat, rămâne doar îmburghezire.

– Nu înţelegi că la, vârsta ta, nu trebuie să mai gândeşti astfel? Ieşi din lenea, din egolatria ta… şi adaptează-te la nevoile celorlalți, la realitatea care te înconjoară; atunci vei lua în serios catolicismul.

„Acest sfânt – spunea cel care oferise statuia pusă în lăcașul de cult – …îmi datorează tot ce este”.

Să nu te gândești că este vorba de o caricatură: şi tu crezi – cel puţin așa s-ar spune, după comportamentul tău – că îţi îndeplineşti datoria faţă de Dumnezeu, pentru că porți niște medalii sau datorită unor practici de pietate devenite mai mult sau mai puțin o rutină.

Să se vadă lucrările mele bune!… – Dar nu-ţi dai seama că pari că le porți ca pe niște mărfuri ieftine într-un coș, ca alții să îți admire calitățile?

În plus, nu uita cea de-a doua parte din porunca lui Isus: „şi să-L mărească pe Tatăl vostru, care este în Ceruri”.

„Mie, cu admiraţia pe care mi-o datorez” – scria pe prima pagină a unei cărţi. Şi același lucru l-ar putea scrie mulți alți bieți nefericiți, pe ultima pagină a vieții lor.

Ce păcat ar fi, dacă tu şi eu am trăi sau am sfârși astfel! – Atunci, să facem un serios examen de conştiinţă!

Să nu adopți niciodată o atitudine de superioritate în fața chestiunilor Bisericii, nici în fața oamenilor, fraţii tăi… Dar, în schimb, această atitudine poate fi necesară în viaţa socială, atunci când este vorba despre apărarea intereselor lui Dumnezeu şi ale sufletelor, pentru că atunci nu mai este vorba despre superioritate, ci de credinţă şi de tărie, pe care le vom trăi cu senină și umilă siguranță.

Veghează ca intenţia ta bună să fie totdeauna însoțită de umilinţă. Pentru că, adeseori, intenţiile bune sunt însoțite de severitate în judecată, de o incapacitate, aproape totală, de a ceda şi de un anumit orgoliu personal, naţional sau de grup.

Nu te descuraja în fața greșelilor tale: reacţionează! – Sterilitatea nu este atât consecinţa greşelilor – mai ales dacă te căieşti –, cât a mândriei.

Dacă ai căzut, ridică-te cu mai multă speranţă… Doar amorul propriu nu înţelege că greşeala, când este corectată, ne ajută să ne cunoaștem mai bine și să ne umilim.

„Nu suntem buni de nimic”. – Afirmație pesimistă și falsă. – Dacă vrem, cu harul lui Dumnezeu – condiţie prealabilă și fundamentală –, putem să ajungem să fim de folos, ca un instrument bun, în multe lucrări.

M-au pus pe gânduri cuvintele dure, dar adevărate, ale unui om al lui Dumnezeu, la vederea îngâmfării unui oarecare: „Se îmbracă în însăși pielea diavolului: orgoliul!”

Şi în sufletul meu s-a născut, prin contrast, dorinţa sinceră de a mă îmbrăca în virtutea pe care a predicat-o Isus, «quia mitis sum et humilis corde» – sunt blând şi smerit cu inima –, și cea care a atras privirea Preasfintei Treimi asupra Mamei lui Isus şi Mamei noastre: umilinţa, a şti și a simți că nu suntem decât nimic.

Domnul l-a convertit pe Petru – care L-a renegat de trei ori – fără să-i adreseze nici măcar un reproş: o cu privire plină de Dragoste.

– Cu aceiași ochi ne privește Isus după căderile noastre. Fie să putem să Îi spunem, la fel ca Petru: „Doamne, Tu ştii totul; Tu ştii că Te iubesc!”, şi să ne schimbăm viaţa.