Lista numerelor

Sunt în viaţa ta două elemente care nu se potrivesc: capul și sentimentul.

Inteligența – luminată de credință – îţi arată clar nu numai drumul, ci şi diferenţa dintre moduleroic și cel stupid de a-l parcurge. Mai ales, te aşază în faţa măreţiei şi frumuseţii divine ale lucrărilor pe care Sfânta Treime le încredinţează mâinilor noastre.

Sentimentul, în schimb, se leagă de tot ceea ce dispreţuieşti, chiar și atunci când îl consideri demn de dispreț. Este ca şi cum o mie de fleacuri pândesc cea mai mică ocazie și de îndată ce – din cauza oboselii fizice sau a pierderii viziunii supranaturale – sărmana ta voinţă slăbeşte, aceste nimicuri se acumulează și se agită în imaginaţia ta până când formează un munte care te apasă şi te descurajează: greutăţile muncii; împotrivirea față de ascultare; lipsa de mijloace; mirajul unei vieţi uşoare; tentaţii mici şi mari, respingătoare; puseuri de sensibilitate; oboseala; gustul amar al mediocrităţii spirituale… Şi, câteodată, şi teama: teama pentru că ştii că Dumnezeu vrea ca tu să fii sfânt şi nu eşti.

Îngăduie-mi să-ţi vorbesc fără menajamente. Ai prea multe „motive” să îți întorci spatele şi îţi lipseşte îndrăzneala de a răspunde harului pe care El ţi l-a acordat, căci te-a chemat ca să fii un alt Cristos, «ipse Christus» – Cristos însuşi. Ai uitat mustrarea pe care Domnul Nostru i-a adresat-o Apostolului: „harul meu îţi este de ajuns”, care este o confirmarea faptului că dacă vrei, poţi.

Luând în consideraţie numărul mare al celor care ratează marea ocazie, şi-L lasă pe Isus să treacă pe lângă ei, gândeşte-te: de unde-mi vine această chemare atât de limpede, atât de providenţială, care mi-a arătat drumul?

– Meditează asupra acestui lucru în fiecare zi: apostolul trebuie să fie întotdeauna alt Cristos, Cristos însuşi.

Îngăduie-mi să-ţi spun încă o dată, cum am făcut-o şi până acum, confidenţial: îmi este de ajuns să am în faţă Crucifixul, pentru a nu mai îndrăzni să vorbesc de suferinţele mele… Şi nu mă sfiesc să adaug că am suferit mult, totdeauna cu bucurie.

A persevera înseamnă a persista în dragoste, «per Ipsum et cum Ipso et in Ipso…», ceea ce realmente putem interpreta şi în felul următor: El!, cu mine, prin mine şi în mine.

Rudele tale, colegii, prietenii tăi încep să observe schimbarea şi îşi dau seama că nu este o etapă trecătoare, că de acum încolo nu mai eşti acelaşi.

– Nu te îngrijora! Continuă să mergi înainte! Se îndeplinește acel «vivit vero in me Christus» – acum Cristos este Cel care trăieşte în tine.

Ai observat această scenă? – De un sergent oarecare, un gradat de rang mic, se apropie un recrut, cu ţinută impunătoare şi de o calitate mai bună decât a ofițerilor; şi unul nu se dă îndărăt să salute, nici celălalt, să răspundă.

Meditează profund asupra contrastului. – Din acest Tabernacol al Bisericii, Cristos – Dumnezeu perfect, Om perfect –, care a murit pentru tine pe Cruce, şi care-ţi dă toate bunurile de care ai nevoie…, se apropie de tine, iar tu treci fără a-I da atenţie.

Cum pretinzi că Îl urmezi pe Cristos, dacă nu te învârteşti decât în jurul tău?

Se trăieşte cu atâta grabă încât mila creştină a devenit un fenomen ciudat, în această lume a noastră, deși – cel puțin cu numele – Cristos este predicat…

– Sunt de acord cu tine. Dar tu ce faci, tu care în calitate de catolic trebuie să te identifici cu El şi să-I calci pe urme? Pentru că ne-a indicat că trebuie să mergem să predicăm doctrina Lui tuturor neamurilor – fără excepţie! – şi în toate timpurile.

Te-a entuziasmat acest spirit de fraternitate şi de camaraderie pe care l-ai descoperit pe neaşteptate. – Evident, este ceva la care visaseşi atât de mult, dar nu găsiseși niciodată.

Nu ai găsit, pentru că oamenii uită că sunt fraţii lui Cristos, ai acestui binevoitor Frate al nostru, care şi-a dat viaţa pentru ceilalţi, pentru toți și pentru fiecare, necondiţionat.

Ţi-a provocat multă durere acest comentariu, foarte puţin creştinesc, al unei persoane: „iartă-i pe duşmanii tăi – ți-a spus; nici nu îți imaginezi câtă furie le provoacă acest lucru!”

– Nu te-ai putut abține şi ai replicat, senin: „nu vreau să micșorez dragostea prin umilirea aproapelui. Iert pentru că iubesc, cu setea de a-L imita pe Învăţător.”

Când se loveşte de amara nedreptate a acestei vieţi, cât de mult se bucură un suflet drept, gândindu-se la Dreptatea veşnică a lui Dumnezeu etern!

– Şi, cunoscându-şi propriile slăbiciuni, lasă să-i scape această exclamaţie paulină, susţinută de dorinţe roditoare: «non vivo ego» – nu mai sunt eu care trăieşte acum, ci este Cristos care trăieşte în mine. Şi va trăi veşnic!

Domnul Nostru Isus Cristos vrea acest lucru: trebuie să-L urmăm îndeaproape. Nu există alt drum. Aceasta este opera Duhului Sfânt în fiecare suflet – şi într-al tău: fii docil, nu opune rezistenţă lui Dumnezeu, până când El va face din biata ta carne un Crucifix!