11

Decretul Apostolicam actuositatem, nr.5, a afirmat limpede că însufleţirea creştinească a ordinii lumeşti este misiunea întregii Biserici. Aşadar, le revine tuturor: Ierarhiei, clerului, călugărilor şi laicilor. Ne-aţi putea spune cum vedeţi rolul şi modalităţile fiecăruia din aceste sectoare ecleziastice în această unică misiune comună?

În realitate, răspunsul se află în înseşi textele conciliare. Ierarhiei îi revine să semnaleze – ca parte a Magisteriului său– principiile doctrinale care trebuie să conducă şi ilumineze îndeplinirea acestei misiuni apostolice 4.

Laicilor, care lucrează în toate împrejurările şi structurile proprii vieţii seculare, le revine în formă specifică însărcinarea, imediată şi directă, de a ordona aceste realităţi lumeşti în lumina principiilor doctrinale enunţate de Magisteriu, dar acţionând, în acelaşi timp, cu autonomia personală necesară faţă de deciziile concrete ce se cuvin a fi luate în viaţa lor socială, familială, politică şi culturală etc. 5

În privinţa călugărilor, care se îndepărtează de aceste realităţi şi activităţi seculare, îmbrăţişând un statut particular de viaţă, misiunea lor este aceea de a da o mărturie escatologică publică, ajutându-i astfel pe ceilalţi credincioşi ai Poporului lui Dumnezeu să-şi aducă aminte că nu au sălaş permanent pe acest pământ 6. Şi nu se poate uita nici serviciul pe care îl presupun pentru însufleţirea creştinească a orânduirii lumeşti nenumăratele opere de binefacere, de caritate şi asistenţă socială pe care atâţia călugări şi călugăriţe le înfăptuiesc cu abnegaţie şi spirit de sacrificiu.

Note
4

Cf. Const. Lumen gentium, nr. 28; Const. Gaudium et spes, nr. 43; Decr. Apostolicam actuositatem, nr. 24.

5

Cf. Const. Lumen gentium, nr. 31; Const. Gaudium et spes, nr. 37; Decr. Apostolicam actuositatem, nr. 7.

6

Cf. Const. Lumen gentium, nr. 44; Decr. Perfectae caritatis, nr. 5.

Referințe la Sfânta Scriptură
Acest număr în altă limbă