În diverse ocazii, cu referire la începutul existenţei Opus Dei, aţi spus că nu aveaţi decât „tinereţe, har al Domnului şi humor”. În plus, prin anii douăzeci, doctrina despre laici nu atinsese gradul de dezvoltare la care asistăm astăzi. Totuşi, Opus Dei este un fenomen palpabil în viaţa Bisericii. Ne-aţi putea explica în ce fel, ca tânăr preot, aţi putut avea o astfel de viziune încât să permită realizarea acestui scop?

Eu n-am avut şi nu am alt ţel decât acela de a împlini Voia Domnului; îngăduiţi-mi să nu ofer mai multe detalii despre începuturile Operei – pe care Dragostea pentru Dumnezeu mă făcea să le întrevăd încă din 1917 –, deoarece sunt strâns legate de istoria mea sufletească, aparţinând vieţii mele lăuntrice. Tot ce pot să vă spun este că am acţionat, în fiecare moment, cu îngăduinţa şi afectuoasa binecuvântare a preaiubitului Dl Episcop al Madridului, unde s-a născut Opus Dei, la 2 octombrie 1928. Iar apoi am continuat, tot cu încuviinţarea şi încurajarea Sfântului Scaun şi, de la caz la caz, a Preasfinţiţilor Episcopi din locurile unde am lucrat.