Într-o anumită ocazie, l-am auzit pe un om lipsit de scrupule comentând că experienţa greşelilor slujeşte la a continua să cădem, în aceeaşi eroare, de sute de ori. Eu vă spun, în schimb, că o persoană prudentă profită de aceste greşeli, pentru a învăţa să facă binele, pentru a-şi reînnoi hotărârea de a fi mai sfântă. Din experienţa eşecurilor şi a triumfurilor voastre în slujba lui Dumnezeu, scoateţi mereu, cu o creştere a dragostei, o dorinţă şi mai fermă de a continua cu îndeplinirea îndatoririlor şi a drepturilor voastre de cetăţeni creştini, cu orice preţ: fără laşităţi, fără a fugi nici de onoare, nici de responsabilitate, fără a vă teme de reacţiile stârnite în jurul nostru – poate provenite de la falşi fraţi –, când în mod nobil şi loial încercăm să căutăm gloria lui Dumnezeu şi binele celorlalţi.

Apoi trebuie să fim prudenţi. Pentru ce? Ca să fim drepţi, pentru a trăi caritatea, pentru a sluji eficient lui Dumnezeu şi tuturor sufletelor. Cu profundă dreptate i s-a spus prudenţei genitrix virtutum¹⁵, mama virtuţilor, şi, de asemenea, auriga virtutum¹⁶, călăuza tuturor obiceiurilor bune.