Virtutea creştină este mai ambiţioasă: ne impulsionează să ne arătăm recunoscători, afabili, generoşi; să ne comportăm ca prieteni loiali şi onorabili, atât în vremurile bune, cât şi la necaz; să îndeplinim legile şi să respectăm autorităţile legitime; să facem rectificări cu bucurie, când observăm că ne-am înşelat când am înfruntat vreo problemă. Mai ales, dacă suntem drepţi, ne îndeplinim obligaţiile noastre profesionale, familiale, sociale..., fără zarvă, nici laude, muncind cu râvnă şi exercitându-ne drepturile, care sunt şi îndatoriri.

Nu cred în dreptatea leneşilor, întrucât, cu al lor dolce far niente – cum se spune în iubita mea Italie – le lipseşte, uneori într-o manieră gravă, cel mai fundamental dintre principiile echităţii: cel al muncii. Nu trebuie să uităm că Dumnezeu a creat omul ut operaretur²⁸, ca să muncească, iar ceilalţi – familia şi naţiunea noastră, omenirea întreagă – depind şi de eficienţa muncii noastre. Fiilor, ce puţin ştiu despre dreptate cei care o reduc la o simplă distribuire de bunuri materiale!