Dacă medităm cu simţ spiritual asupra acestui text din sfântul Paul, vom înţelege că nu putem să facem altceva decât să lucrăm, în slujba tuturor sufletelor. Să facem altceva ar fi egoism. Dacă ne privim viaţa cu umilinţă, vom observa clar că Dumnezeu ne-a acordat, pe lângă harul credinţei, talente, calităţi. Niciunul dintre noi nu este o dublură. Tatăl nostru ne-a creat unul câte unul, repartizând între fiii săi un număr diferit de bunuri. Trebuie să punem aceste talente, aceste calităţi, în slujba tuturor: să folosim aceste daruri ale lui Dumnezeu ca instrumente pentru a ajuta la descoperirea lui Cristos.

Să nu vă imaginaţi că această râvnă este doar un adaos, pentru a pune o margine în filigran la condiţia noastră de creştini. Dacă plămădeala nu fermentează, se strică. Poate să dispară şi făcând să crească aluatul, dar poate, de asemenea, să dispară şi pentru că se pierde într-un monument al ineficienţei şi al egoismului. Nu-i facem o favoare Domnului nostru, când îl facem cunoscut celorlalţi: Să predic evanghelia nu-mi este nicio laudă, căci este o datorie pentru mine, prin porunca lui Isus Cristos; vai mie dacă nu o predic⁷!