Acum este potrivit să ne aducem aminte şi să ne gândim la un episod, care arată concludent acea minunată vigoare apostolică a primilor creştini. Nu trecuse un sfert de secol de când Isus se înălţase la ceruri, şi deja în multe oraşe şi sate ajunsese faima lui. În Efes, ajunge un bărbat, pe nume Apolo, om îndemânatic la cuvânt şi tare în Scripturi. Acesta era instruit în calea Domnului şi cu înflăcărare de suflet vorbea şi învăţa fără greş cele privitoare la Isus, deşi nu cunoştea decât botezul lui Ioan³⁶.

În mintea acestui om pătrunsese deja lumina lui Cristos: auzise vorbindu-se despre el şi îl vestea altora. Dar încă îi mai rămăsese puţin din drum de făcut, pentru a se informa mai mult, a pătrunde totalitatea credinţei şi a-l iubi mai mult pe Domnul. Ascultă cuvintele lui o pereche căsătorită, Acvila şi Priscilla, amândoi creştini, şi nu rămân inactivi şi indiferenţi. Nu se gândesc: acesta deja ştie destule, nimeni nu ne pune să îi dăm lecţii. Cum erau suflete cu o autentică preocupare apostolică, se apropie de Apolo, îl luară cu ei şi-i explicară mai amănunţit calea Domnului³⁷.