Enumerăm rapid câteva virtuţi omeneşti. Ştiu că, în rugăciunea voastră către Domnul, vor înflori multe altele. Aş vrea să mă opresc acum, câteva momente, asupra unei calităţi minunate: mărinimia.

Mărinimia: suflet mare, suflet larg în care încap multe. Este forţa care ne face să ieşim din noi înşine, pentru a ne pregăti să întreprindem lucrări valoroase, în beneficiul tuturor. Nu se cuibăreşte micimea în mărinimie; nu îşi au locul avariţia, nici calculul egoist, nici vicleşugul interesat. Persoana mărinimoasă îşi dedică fără rezerve forţele pentru ceea ce merită; de aceea, este capabilă să se dăruiască pe sine. Nu se mulţumeşte să dea: se dă. Şi reuşeşte să înţeleagă atunci cel mai mare exemplu de mărinimie: să se dăruiască lui Dumnezeu.