Lista numerelor

Ce durere să trăieşti, practicând ca meserie „omorârea” timpului, care este o comoară de la Dumnezeu! Nu încap scuzele, pentru a justifica acest comportament. Niciunul să nu spună: Am doar un talant, nu pot câştiga nimic. Şi cu un singur talant poţi lucra în mod meritoriu²⁰ Ce tristeţe să nu scoţi profit, să nu obţii randament autentic din toate calităţile, puţine sau multe, pe care Dumnezeu i le dă omului pentru a se dedica slujirii sufletelor şi societăţii!

Când creştinul îşi „omoară” timpul pe pământ, este în pericol să îşi omoare cerul: când, din egoism, se retrage, se ascunde, nu este preocupat de nimic. Cel care îl iubeşte pe Dumnezeu nu dăruieşte doar ceea ce are, ceea ce este, în slujba lui Cristos: se dăruieşte pe el însuşi. Nu îşi vede – cu o privire josnică – doar eul său, în sănătate, în nume, în carieră.

Al meu, al meu, al meu..., gândesc, spun şi fac mulţi. Ce plictiseală! Spune sfântul Ieronim că, într-adevăr, ceea ce este scris: pentru a căuta scuze pentru păcate (Ps 140,4), în cazul acestor oameni, la păcatul mândriei se adaugă lenea şi neglijenţa²¹ .

Este mândria cea care repetă continuu acest al meu, al meu, al meu... Un viciu care transformă omul în creatură sterilă, care anulează năzuinţa de a lucra pentru Dumnezeu, care duce la irosirea timpului. Nu îţi pierde eficienţa, anihilează, în schimb, egoismul. Viaţa ta pentru tine? Viaţa ta pentru Dumnezeu, pentru binele tuturor oamenilor, din dragoste pentru Domnul. Dezgroapă acest talant! Fă-l să rodească: şi gustă bucuria că, în această lucrare supranaturală, nu contează că rezultatul nu este o minune pe pământ, pe care oamenii să poată să o admire. Esenţial este să dăruim tot ce suntem şi posedăm, să încercăm să facem ca talantul să aducă profit şi să ne străduim continuu să producem roade bune.

Dumnezeu ne acordă, poate, încă un an pentru a-l sluji. Nu vă gândiţi la cinci, nici la doi. Concentrează-te doar asupra acestuia: unul, cel în care am început: să-l dăruim, să nu-l îngropăm! Aceasta trebuie să fie hotărârea noastră.

Enumerăm rapid câteva virtuţi omeneşti. Ştiu că, în rugăciunea voastră către Domnul, vor înflori multe altele. Aş vrea să mă opresc acum, câteva momente, asupra unei calităţi minunate: mărinimia.

Mărinimia: suflet mare, suflet larg în care încap multe. Este forţa care ne face să ieşim din noi înşine, pentru a ne pregăti să întreprindem lucrări valoroase, în beneficiul tuturor. Nu se cuibăreşte micimea în mărinimie; nu îşi au locul avariţia, nici calculul egoist, nici vicleşugul interesat. Persoana mărinimoasă îşi dedică fără rezerve forţele pentru ceea ce merită; de aceea, este capabilă să se dăruiască pe sine. Nu se mulţumeşte să dea: se dă. Şi reuşeşte să înţeleagă atunci cel mai mare exemplu de mărinimie: să se dăruiască lui Dumnezeu.