Lista numerelor

Există 2 numere în „Prietenii lui Dumnezeu” al căror subiect este Angajare → răspuns la vocație.

Credinţa lui Bartimeu

De data aceasta, sfântul Marcu este cel care ne povesteşte vindecarea altui orb. Cum ieşea din Ierihon cu discipolii săi şi multă lume, fiul lui Timeu, Bartimeu, un orb cerşetor, şedea pe marginea drumului10. Auzind acea mare zarvă a mulţimii, orbul a întrebat: Ce se întâmplă? I-au răspuns: Trece Isus din Nazaret. Şi atunci i s-a aprins atât de tare sufletul de credinţa în Cristos, încât a strigat: Isus, Fiul lui David, ai milă de mine11!

Nu îţi vine să strigi şi ţie, care eşti de asemenea oprit pe marginea drumului, a acestui drum al vieţii, care este atât de scurt; ţie, căruia îţi lipsesc luminile călăuzitoare; ţie, care ai nevoie de mai multe haruri pentru a te hotărî să cauţi sfinţenia? Nu simţi nevoia de a striga: Isus, Fiul lui David, ai milă de mine? Ce frumoasă rugăciune iaculatorie, pe care să o repeţi des!

Vă sfătuiesc să meditaţi în tihnă asupra momentelor care preced miracolul, cu scopul de a păstra bine întipărită în minte o idee foarte clară: cât de diferite sunt de inima milostivă a lui Isus bietele noastre inimi! Vă va ajuta mereu, şi în mod special în momentul încercării, al tentaţiei, şi de asemenea în momentul răspunsului generos în micile îndatoriri şi în prilejurile de eroism.

Mulţi se răsteau la el să tacă12. Cum au strigat la tine, când ai bănuit că Isus a trecut pe lângă tine. S-au accelerat bătăile inimii şi ai început, de asemenea, să strigi, animat de o nelinişte interioară. Şi prietenii, comoditatea, mediul, totul te-a sfătuit: taci, nu spune nimic! De ce trebuie să îl strigi pe Isus? Nu îl deranja!

Dar sărmanul Bartimeu nu i-a ascultat, şi a continuat cu şi mai multă forţă: Fiul lui David, ai milă de mine. Domnul, care îl auzise de la început, l-a lăsat să persevereze în rugăciune. La fel ca pe tine. Isus percepe prima invocaţie a sufletului nostru, dar aşteaptă. Vrea să ne convingem că avem nevoie de el; vrea să îl rugăm, să fim încăpăţânaţi, ca acel orb care stătea lângă drumul de ieşire din Ierihon. Să-l imităm. Chiar dacă Dumnezeu nu ne va acorda imediat ceea ce îi cerem, chiar dacă mulţi vor încerca să ne îndepărteze de rugăciune, să nu încetăm să îl implorăm13.

Isus atunci se opri şi zise: Chemaţi-l. Şi câţiva dintre cei mai buni care îl înconjurau se îndreaptă spre orb: Curaj! Scoală-te; te cheamă14. Este chemarea creştină! Dar nu este o singură chemare a lui Dumnezeu. Gândiţi-vă, în plus, că Domnul ne caută în fiecare clipă: ridică-te – ne spune –, ieşi din şmecheria ta, din comoditatea ta, din micile tale egoisme, din problemuţele tale fără importanţă. Desprinde-te de pământ, pe care stai întins, plat, fără formă. Dobândeşte înălţime, greutate şi volum, şi viziune supranaturală.

Acel bărbat îşi aruncă haina la o parte, sări în picioare şi se duse la Isus15. Aruncându-şi haina! Nu ştiu dacă tu ai fost la război. Acum mulţi ani, eu am mers de câteva ori pe câmpul de bătălie, la câteva ore după ce se terminase lupta; şi acolo erau, abandonate la pământ, mantale, bidoane şi raniţe pline de amintiri de familie: scrisori, fotografii ale persoanelor iubite... Şi nu erau ale învinşilor! Erau ale învingătorilor! Lucrurile acelea, toate cele ce le prisoseau, le-au aruncat, ca să alerge mai repede şi să sară peste parapetul inamicului. Ca Bartimeu, pentru a alerga după Cristos.

Nu uitaţi că, pentru a ajunge până la Cristos, este nevoie de sacrificiu; aruncă tot ce încurcă: mantaua, raniţa, bidonul. Tu trebuie să procedezi la fel în această luptă pentru slava lui Dumnezeu, în această luptă a dragostei şi a păcii, cu care încercăm să extindem împărăţia lui Cristos. Pentru a sluji Biserica, pe pontiful roman şi sufletele, trebuie să fii dispus să renunţi la tot ce îţi prisoseşte; să rămâi fără manta, care este adăpost în nopţile grele; fără aceste amintiri iubite ale familiei; fără răcoarea apei. Lecţie de credinţă, lecţie de dragoste. Pentru că trebuie să îl iubeşti pe Cristos astfel.

Note
10

Mc 10,46.

11

Mc 10,47.

12

Mc 10,48.

13

Sf. Ioan ură de Aur, In Matthaeum homiliae, 66, 1 (PG 58, 626).

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
14

Mc 10,49

15

Mc 10,50.

Referințe la Sfânta Scriptură