Lista numerelor

Există 3 numere în „Prietenii lui Dumnezeu” al căror subiect este Speranță → dar al lui Dumnezeu.

Se poate spune că Domnul nostru, în faţa misiunii primite de la Tatăl, trăieşte de pe o zi pe alta, aşa cum sfătuia într-una dintre învăţăturile cele mai sugestive care au ieşit din gura sa divină: Nu vă îngrijoraţi de viaţă, pentru ceea ce veţi mânca, nici de trup, pentru ceea ce veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât mâncarea şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Uitaţi-vă la corbi, cum nici nu seamănă, nici nu seceră, nu au cămară, nici grânar, iar Dumnezeu îi nutreşte. Cu cât mai mult preţuiţi voi decât păsările!... Uitaţi-vă la crini, cum nici nu torc, nici nu ţes. Cu toate acestea, vă spun că nici Solomon, în toată măreţia lui, n-a fost îmbrăcat ca unul dintre ei. Dacă iarba de pe câmp, ce azi este iar mâine e aruncată în cuptor, Dumnezeu o îmbracă astfel, cu cât mai mult o va face pentru voi, puţin credincioşilor13?

Dacă am trăi cu mai multă încredere în providenţa divină, siguri – cu credinţă năvalnică! – de această ocrotire divină, care niciodată nu ne lipseşte, de câte îngrijorări sau nelinişti nu ne-am scuti! Ar dispărea atâtea frământări care, cum a spus Isus, sunt proprii păgânilor, oamenilor mondeni14, persoanelor lipsite de simţ supranatural. Aş vrea, în calitate de prieten, de preot, de tată, să vă amintiţi în orice împrejurare că noi, prin mila lui Dumnezeu, suntem fii ai acestui Tată al nostru, atotputernic, care este în ceruri şi, în acelaşi timp, în intimitatea inimii; aş vrea să scriu cu litere de foc în minţile voastre că avem toate motivele să călătorim cu optimism pe acest pământ, cu sufletul desprins de aceste lucruri care par indispensabile, pentru că Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie15 şi el vă va da. Credeţi-mă că doar astfel ne vom comporta ca stăpâni ai creaţiei16, şi vom evita trista sclavie în care cad atâţia, pentru că îşi uită condiţia de fii ai lui Dumnezeu, ostenindu-se pentru un mâine sau pentru o altă dată pe care, poate, nici nu o vor vedea.

Aici, în prezenţa lui Dumnezeu, care ne prezidează din tabernacol – cât de mult întăreşte această apropiere reală de Isus! – o să medităm astăzi asupra acestui extraordinar dar al lui Dumnezeu, speranţa, care umple sufletele noastre de bucurie, spe gaudentes3, bucuroşi, pentru că – dacă suntem credincioşi – ne aşteaptă dragostea infinită.

Să nu uităm niciodată că pentru toţi – pentru fiecare dintre noi, prin urmate – există doar două modalităţi de a exista pe pământ: se trăieşte viaţă divină, luptând pentru a-l mulţumi pe Dumnezeu; sau se trăieşte viaţă animală, mai mult sau mai puţin ilustrată omeneşte, când ne desprindem de el. Niciodată nu am acordat prea multă importanţă pseudo-sfinţilor care susţin că nu sunt credincioşi: îi iubesc cu adevărat, ca pe toţi oamenii, fraţii mei; le admir voinţa bună, care în anumite aspecte se poate dovedi eroică, dar îi compătimesc, pentru că au enorma nefericire de a le lipsi lumina şi căldura lui Dumnezeu, şi inefabila bucurie a speranţei teologale.

Un creştin sincer, coerent în credinţa sa, nu acţionează decât cu faţa spre Dumnezeu, cu viziune supranaturală; lucrează în această lume, pe care o iubeşte cu pasiune, implicat în caznele pământeşti, cu privirea spre cer. Ne confirmă acest lucru sfântul Paul: Quae sursum sunt quaerite; Căutaţi-le cele de sus, unde se află Cristos, aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Cugetaţi la cele de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit – pentru ceea ce este lumesc, prin Botez –, iar viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu4.

Virtutea speranţei – siguranţa că Dumnezeu ne guvernează cu providenţiala sa omnipotenţă, că ne dă mijloacele necesare – ne vorbeşte de această continuă bunătate a Domnului faţă de oameni, faţă de tine, faţă de mine, mereu dispus să ne asculte, pentru că niciodată nu oboseşte să asculte. Îl interesează bucuriile tale, succesele tale, dragostea ta şi, de asemenea, necazurile tale, durerea ta, eşecurile tale. De aceea, nu spera în el doar când te împiedici din cauza slăbiciunii tale; îndreaptă-te spre Tatăl tău din cer în împrejurările favorabile şi în cele adverse, agăţându-te de protecţia sa milostivă. Şi siguranţa nulităţii noastre personale – nu este nevoie de o mare umilinţă pentru a recunoaşte această realitate: suntem o autentică multitudine de zerouri – se va schimba într-o forţă irezistibilă, pentru că la stânga eului nostru va fi Cristos, şi ce număr incomensurabil rezultă! Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme26?.

Obişnuiţi-vă să îl vedeţi pe Dumnezeu în spatele a toate, să ştiţi că el ne aşteaptă mereu, că ne priveşte şi cere cu dreptate să îl urmăm cu loialitate, fără să abandonăm locul nostru, dat nouă, în această lume. Trebuie să înaintăm cu vigilenţă afectuoasă, cu o preocupare sinceră de a lupta, pentru a nu pierde divina lui companie.

Note
13

Lc 12,22-24; 27-28.

14

Lc 12,30.

15

Lc 12,30.

16

Cf. Gen 1,26-31.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
3

Rom 12,12.

4

Col 3,1-3.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
26

Ps 26,1.

Referințe la Sfânta Scriptură