Lista numerelor

Fraţii mei iubiţi – din nou, vocea sfântului Paul –, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că lucrarea voastră în Domnul nu este zadarnică²⁹. Vedeţi? Este un întreg florilegiu de virtuţi care se pune în mişcare în timp ce ne desfăşurăm activitatea, pentru a o sfinţi: tăria, pentru a persevera în muncă, în pofida dificultăţilor naturale şi fără a ne lăsa niciodată învinşi de oboseală; cumpătarea, pentru a ne dărui fără rezerve şi pentru a depăşi comoditatea şi egoismul; dreptatea, pentru a ne îndeplini îndatoririle faţă de Dumnezeu, faţă de societate, faţă de familie, faţă de colegi; prudenţa, pentru a şti în fiecare caz care este lucrul care convine să fie făcut şi pentru a ne lansa în lucrare fără amânări... Şi totul, insist, din dragoste, cu sentimentul viu şi imediat al responsabilităţii pentru rodul muncii noastre şi pentru semnificaţia sa apostolică.

În fapte constă iubirea, şi nu în discursuri bune, spune un refren popular, şi cred că este inutil să mai adaug ceva.

Doamne, dăruieşte-ne harul tău. Deschide-ne uşa atelierului din Nazaret, cu scopul de a ne învăţa să te contemplăm pe tine, cu mama ta, sfânta Maria, şi cu sfântul patriarh Iosif – pe care îl iubesc şi îl venerez atât de mult –, dedicaţi toţi trei unei vieţi de muncă sfântă. Vor fi mişcate bietele noastre inimi, te vom căuta şi te vom găsi în munca zilnică, pe care tu doreşti să o transformăm în lucrare a lui Dumnezeu, lucrare de dragoste.

Dacă vreţi să lucraţi tot timpul ca stăpâni pe voi înşivă, vă sfătuiesc să vă străduiţi foarte mult să fiţi desprinşi de toate, fără teamă, fără îngrijorări, nici bănuieli. Apoi, în timp ce vă îndepliniţi obligaţiile voastre personale, familiale..., să folosiţi mijloacele pământeşti oneste cu corectitudine, gândindu-vă la slujirea lui Dumnezeu, a Bisericii, a îndatoririi voastre profesionale, a ţarii voastre, a întregii omeniri. Nu uitaţi că tot ceea ce este important nu se concretizează în materialitatea de a poseda ceva sau de a-ţi lipsi altceva, ci de a te comporta în acord cu adevărul pe care ni-l arată credinţa noastră creştină: bunurile create sunt doar atât, mijloace. De aceea, respingeţi iluzia de a le considera drept ceva definitiv: Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde molia şi viermele nimicesc, unde hoţii dezgroapă şi fură. Adunaţi-vă însă comori în cer, unde nici molia, nici viermele nu nimicesc, unde hoţii nu dezgroapă, nici nu fură. Căci unde-ţi este comoara, acolo va fi şi inima ta¹⁹.

Când cineva îşi centrează fericirea exclusiv în lucrurile de aici, de jos – am fost martor la adevărate tragedii –, perverteşte folosirea lor rezonabilă şi distruge ordinea stabilită cu înţelepciune de creator. Inima rămâne atunci tristă şi nesatisfăcută; se scufundă pe căi de o eternă nemulţumire şi sfârşeşte în sclavie pe pământ, victimă chiar a acestor bunuri care au fost, poate, obţinute pe baza unor eforturi şi renunţări fără număr. Dar, mai presus de toate, vă recomand să nu uitaţi niciodată că Dumnezeu nu încape, nu locuieşte într-o inimă înăbuşită de o dragoste fără ordine, grosolană, vană. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Fie că pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, fie că la unul va ţine, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi banului²⁰. Să ancorăm deci inima în dragostea capabilă să ne facă fericiţi... Să dorim comorile cerului²¹.

Nu te îndemn la delăsare în îndeplinirea îndatoririlor tale sau în exercitarea drepturilor tale. Dimpotrivă, pentru fiecare dintre noi, de obicei, o retragere pe acest front echivalează cu a dezerta cu laşitate din luptă pentru a atinge sfinţenia, la care Dumnezeu ne-a chemat. De aceea, în deplină cunoştinţă, trebuie să te străduieşti – mai ales în munca ta – pentru ca nici tu, nici ai tăi să nu duceţi lipsă de ceea ce este necesar pentru a trăi cu demnitate creştină. Dacă vreodată simţi în trupul tău greutatea sărăciei, să nu te întristezi, nici să nu te revolţi; dar, insist, încearcă să foloseşti toate mijloacele nobile pentru a depăşi această situaţie, pentru că a proceda altfel ar însemna să îl pui la încercare pe Dumnezeu. Şi în timp ce lupţi, aminteşte-ţi, în plus, că omnia in bonum! Totul – şi lipsurile, sărăcia – cooperează pentru binele celor care îl iubesc pe Domnul²²; obişnuieşte-te, încă de pe acum, să înfrunţi cu bucurie micile limitări, inconvenientele, frigul, căldura, privarea de ceva pe care îl consideri indispensabil, a nu putea să te odihneşti cum şi când doreşti, foamea, singurătatea, ingratitudinea, neînţelegerea, dezonoarea...

Tată,... să nu îi scoţi din lume

Suntem oameni de pe stradă, creştini obişnuiţi, amestecaţi în torentul circulator al societăţii, iar Domnul ne vrea sfinţi, apostolici, tocmai în mijlocul activităţii noastre profesionale, adică sfinţindu-ne în această îndatorire, sfinţind această îndatorire şi ajutându-i pe ceilalţi să se sfinţească prin această îndatorire. Convingeţi-vă că în acest mediu vă aşteaptă Dumnezeu, cu solicitudine de tată, de prieten; şi gândiţi-vă că, prin treburile voastre profesionale realizate cu responsabilitate, în plus faţă de faptul că ne susţinem din punct de vedere economic, aduceţi un serviciu direct dezvoltării societăţii, uşuraţi, de asemenea, poverile celorlalţi şi menţineţi atâtea lucrări de asistenţă – la nivel local şi universal – pentru persoanele şi popoarele mai puţin favorizate.

Încheiem cu o reflecţie pe care ne-o oferă evanghelia din Liturghia de azi: Şase zile înaintea Paştilor Isus veni apoi la Betania, unde locuia Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Acolo dădură un ospăţ în cinstea lui şi Marta servea, iar Lazăr era cu el printre comeseni. Maria luă atunci o livră de parfum de nard curat foarte preţios şi unse picioarele lui Isus, iar apoi le şterse cu părul ei. Şi se umplu casa de mireasma parfumului³¹. Ce dovadă atât de clară de mărinimie, risipa Mariei! Iuda se lamentează că s-a risipit un parfum care valora – în lăcomia lui, îşi făcuse foarte bine calculele – cel puţin trei sute de dinari³².

Adevărata desprindere ne face să fim foarte generoşi cu Dumnezeu şi cu fraţii noştri; să ne mobilizăm, să căutăm mijloace, să facem eforturi pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie. Un creştin nu poate să se mulţumească cu o activitate care să-i permită să câştige suficient pentru a trăi bine el şi ai lui: mărinimia lui îl va impulsiona să pună umărul ca să-i ajute pe ceilalţi, din caritate şi din simţ al dreptăţii, cum le scria sfântul Paul romanilor: Macedonia şi Ahaia au hotărât o colectă pentru săracii sfinţilor din Ierusalim. Au hotărât-o ei, ce e drept, dar le şi sunt datori. Căci, dacă păgânii au avut parte de bunurile lor spirituale, datori sunt şi ei să-i ajutoreze cu cele materiale³³.

Să nu fiţi meschini, nici zgârciţi cu acela care a fost atât de generos cu noi, până la a se dărui total, fără rezerve. Gândiţi-vă cât vă costă – şi economic – să fiţi creştini? Dar, mai presus de toate, nu uitaţi că Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dăruieşte cu bucurie. Pe de altă parte, Dumnezeu este în stare să reverse asupra voastră binefaceri de tot felul, încât, îmbelşugaţi mereu cu toate cele de trebuinţă, să prisosiţi în vederea oricărei fapte bune³⁴.

Apropiindu-ne, în timpul acestei Săptămâni Mari, de patimile lui Isus Cristos, să-i cerem Preasfintei Fecioare ca, la fel ca ea³⁵, să ştim şi noi să medităm şi să păstrăm toate aceste învăţături în inimile noastre.