Lista numerelor

Există 4 numere în „Prietenii lui Dumnezeu” al căror subiect este Curăție → sinceritate.

Uitaţi-vă, cel care este putred de concupiscenţa cărnii, spiritual nu reuşeşte să avanseze, este incapabil de o lucrare bună, este un schilod care rămâne aruncat pe jos, ca o cârpă. Nu i-aţi văzut pe acei bolnavi de paralizie progresivă, care nu reuşesc să se ridice în picioare? Uneori, nici măcar nu pot să îşi mişte capul. Asta li se întâmplă în plan supranatural celor care nu sunt umili şi s-au dedat cu laşitate desfrâului. Nu văd, nici nu aud, nici nu înţeleg nimic. Sunt paralizaţi par nişte nebuni. Fiecare dintre noi trebuie să-i invoce pe Domnul, pe mama lui Dumnezeu, şi să-i rugăm să ne dea umilinţa şi hotărârea de a profita cu pietate de remediul divin al spovezii. Să nu permiteţi ca în sufletul vostru să mocnească un foc de putregai, chiar dacă este foarte mic. Vorbiţi. Când apa curge, este curată; când stă, formează o băltoacă plină de porcării respingătoare, iar apă potabilă devine o supă de gângănii.

Că este posibilă castitatea şi constituie un izvor de bucurie, o ştiţi la fel ca mine; de asemenea, ştiţi că, din când în când, cere puţină luptă. Să-l ascultăm din nou pe sfântul Paul: În sinea mea lăuntrică doar mă bucur de legea lui Dumnezeu, dar în mădularele mele văd o altă lege, care luptă împotriva legii minţii mele şi mă face sclav al legii păcatului, care se află în mădularele mele. Om nefericit ce sunt! Cine mă va libera de acest trup dătător de moarte17? Strigă mai mult, dacă ai nevoie, dar să nu exagerăm: Sufficit tibi gratia mea18, harul meu îţi este de ajuns, ne răspunde Domnul nostru.

De câteva ori, am observat cum strălucesc ochii unui sportiv, în faţa obstacolelor pe care trebuie să le depăşească. Ce victorie! Priviţi cum domină aceste dificultăţi! Aşa ne contemplă Dumnezeu, Domnul nostru, care iubeşte lupta noastră: mereu vom fi învingători, pentru că nu ne neagă niciodată omnipotenţa harului său. Şi nu contează atunci că este o bătălie, pentru că el nu ne abandonează.

Este o luptă, dar nu renunţare; răspundem cu o afirmaţie plină de bucurie, cu o dăruire liberă şi veselă. Comportamentul tău nu trebuie să se limiteze la evitarea căderii, a ocaziei. Nu trebuie să se reducă în niciun fel la o negare matematică şi rece. Castitatea este o virtute şi, ca atare, trebuie să crească şi să se perfecţioneze, te-ai convins de acest lucru? Nu ajunge, insist, să te abţii, fiecare potrivit stării sale: trebuie să trăim cast, cu virtute eroică. Această atitudine presupune un act pozitiv, cu care acceptăm cu voie-bună cerinţa divină: Praebe, fili mi, cor tuum mihi et oculi tui vias meas custodiant19, dă-mi, fiule, mie inima ta, şi priveşte în larg câmpurile mele de pace.

Şi te întreb acum: cum înfrunţi această luptă? Ştii bine că lupta, dacă este dusă de la început, este deja câştigată. Îndepărtează-te imediat de pericol, când simţi primele tresăriri ale pasiunii şi chiar mai înainte. În plus, vorbeşte imediat cu cel care îţi îndrumă sufletul; mai bine înainte, dacă este posibil, pentru că, dacă vă deschideţi inima pe deplin, nu veţi fi înfrânţi. O acţiune sau alta formează un obicei, o înclinaţie, o uşurinţă. De aceea, trebuie să luptăm pentru a atinge obiceiul virtuţii, obiceiul mortificării, pentru a nu respinge iubirea iubirilor.

Meditaţi asupra sfatului sfântului Paul pentru Timotei: Te ipsum castum custodi20, pentru ca de asemenea să fim mereu vigilenţi, hotărâţi să apărăm această comoară pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o. De-a lungul vieţii mele, câte persoane am auzit exclamând: O, dacă m-aş fi îndreptat de la început! Şi o spuneau plini de durere şi de ruşine.

Cum vom reuşi să depăşim aceste meschinării? Insist, datorită importanţei sale capitale: cu umilinţă şi cu sinceritate în călăuzirea spirituală şi în sacramentul Penitenţei. Mergeţi la cei care vă călăuzesc sufletele cu inima deschisă; nu o închideţi, pentru că, dacă se amestecă demonul mut, acesta este greu de scos.

Iertaţi-mi cicăleala, dar consider că este absolut necesar să se întipărească cu litere de foc în minţile voastre că umilinţa şi – consecinţa sa imediată – sinceritatea atrag în lanţ celelalte mijloace, şi se arată drept ceva pe care se fundamentează eficienţa în vederea victoriei. Dacă demonul mut se introduce într-un suflet, îl duce cu totul pierzaniei; în schimb, dacă este aruncat afară imediat, totul iese bine, suntem fericiţi, viaţa merge drept: să fim mereu sălbatic de sinceri, dar cu o prudentă educaţie.

Vreau să fie clar acest lucru; pe mine nu mă preocupă atât inima şi carnea, cât mândria. Umili. Când credeţi că aveţi toată dreptatea, nu aveţi dreptate deloc. Mergeţi la îndrumarea spirituală cu sufletul deschis; nu îl închideţi, pentru că – repet – se amestecă demonul mut, care este greu de scos.

Amintiţi-vă de acel biet demonizat, pe care nu au reuşit să îl elibereze discipolii; doar Domnul i-a obţinut libertatea, cu rugăciune şi post. Cu acea ocazie, a făcut Învăţătorul trei miracole: primul, a făcut ca omul să audă: pentru că, atunci când ne domină demonul mut, sufletul nu vrea să audă; al doilea – să vorbească; şi al treilea – să plece diavolul.

Povestiţi la început ce aţi dori să nu se ştie. Jos demonul mut! Dintr-o problemă măruntă, dându-i ocol, faceţi un bulgăre mare, cum se întâmplă cu bulgării de zăpadă, şi vă închideţi în el. De ce? Deschideţi-vă sufletul! Şi vă garantez fericirea, care este fidelitate faţă de drumul creştin, dacă sunteţi sinceri. Claritate, simplitate: sunt dispoziţii absolut necesare; trebuie să deschidem sufletul pe deplin, astfel încât să intre soarele lui Dumnezeu şi caritatea iubirii.

Pentru a ne îndepărta de sinceritatea totală nu este nevoie mereu de o motivaţie tulbure; uneori, este suficientă o eroare de conştiinţă. Unele persoane şi-au format – deformat – conştiinţa astfel încât muţenia lor, lipsa lor de sensibilitate, li se pare un lucru corect: cred că este bine să taci. Se întâmplă asta inclusiv cu suflete care au primit o excelentă pregătire, care cunosc lucrurile lui Dumnezeu; poate de aceea găsesc motive pentru a se convinge că este bine să taci. Dar se înşală. Sinceritatea este necesară mereu; nu încap scuze, chiar dacă par bune.

Să terminăm aceste momente de discuţie, în care tu şi eu ne-am făcut rugăciunea la Tatăl nostru, rugându-l să ne acorde harul de a trăi această afirmare plină de bucurie a virtuţii creştine a castităţii.

Să-i cerem acest lucru prin mijlocirea sfintei Maria, care este puritatea imaculată. Să mergem la ea – tota pulchra! –, cu un sfat pe care l-am dat, în urmă cu mulţi ani, celor care se simţeau neliniştiţi în lupta lor zilnică pentru a fi umili, curaţi, sinceri, veseli, generoşi. Toate păcatele din viaţa ta parcă se ridică în picioare. Nu-ţi pierde încrederea. Dimpotrivă, cheam-o pe mama ta, sfânta Maria, cu credinţă şi abandon de copil. Ea va aduce mângâiere sufletului tău27.

Note
17

Rom 7,22-24.

18

2Cor 12,9.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
19

Prov 23,26.

20

1Tim 5,22.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
27

Consideraciones espirituales, Cuenca, 1934, p. 53.