Lista numerelor

Acţiunea nu valorează nimic fără rugăciune: rugăciunea se are şi mai multă valoare prin sacrificiu.

În primul rând, rugăciune; apoi, ispăşire; în al treilea rând, şi numai în „al treilea rând“, acţiune.

Rugăciunea este temelia edificiului spiritual. — Rugăciunea este atotputernică.

„Domine, doce nos orare“ — Doamne, învaţă-ne să ne rugăm! — Şi Domnul a răspuns: Când vă rugaţi, spuneţi: „Pater noster, qui es in coelis…“ — Tatăl nostru care eşti în ceruri…

Cum să nu preţuim mult rugăciunea verbală?

Încet. — Cântăreşte ce spui, cine o spune şi cui. — Căci vorba pripită, ce nu lasă loc cumpănirii, este zgomot şi zornăială.

   Îţi voi zice, folosind cuvintele Sfintei Tereza, că nu o numesc rugăciune, deşi îţi mişti buzele mult.

Rugăciunea ta trebuie să fie liturgică. — Ce bine ar fi dacă te va pasiona să reciţi psalmii şi rugăciunile din Liturghier, în locul rugăciunilor private sau personale.

„Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“, a spus Domnul. — Pâine şi cuvânt! Ostie şi rugăciune.

   Altfel nu vei trăi viaţa supranaturală.

Cauţi compania prietenilor care cu conversaţia şi afecţiunea lor, cu apropierea lor, îţi uşurează exilul acestei lumi… cu toate că prietenii, uneori, trădează. — Nu cred că e rău ceea ce faci.

   Dar… de ce nu cultivi în fiecare zi, cu mai mare intensitate, compania, conversaţia cu Marele Prieten, care nu trădează niciodată?

„Maria a ales partea cea mai bună“, citim în Sfânta Evanghelie. Sorbind cuvintele Învăţătorului, ea este prezentă. În aparenţă inactivă, ea se roagă şi iubeşte. — Apoi, îl însoţeşte pe Isus care predică în oraşe şi sate.

   Cât de greu este să-L însoţeşti fără rugăciune!

Cum adică, nu ştii să te rogi? — Aşază-te în prezenţa lui Dumnezeu şi din clipa în care spui: „Doamne, nu ştiu să fac rugăciunea!…“, fii sigur că ai început s-o faci.

Mi-ai scris: „A te ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu. Dar, despre ce?“ — Despre ce? Despre El, despre tine: bucurii, tristeţi, succese şi înfrângeri, ambiţii nobile, preocupări zilnice… slăbiciuni! şi rugăciuni de mulţumire şi cereri: şi Iubire şi ispăşire.

   În două cuvinte: a-L cunoaşte şi a te cunoaşte: „a frecventa un prieten“

„Et in meditatione mea exardescit ignis“ — Şi în meditaţia mea se aprinde focul. — Pentru aceasta mergi la rugăciune: să devii rug, flacără vie, care să dea căldură şi lumină.

   De aceea, când nu ştii să mergi înainte, când simţi că te stingi, dacă nu poţi arunca în foc trunchiuri parfumate, aruncă ramurile şi frunzişul des al micilor rugăciuni vocale, iaculatorii, pentru a hrăni în continuare rugul. — Şi vei fi folosit bine timpul.

M-ai făcut să râd cu rugăciunea ta… nerăbdătoare. — Îi spuneai: „Nu vreau să îmbătrânesc, Isuse… E mult de aşteptat pentru a te vedea! Poate că atunci nu voi avea o inimă aprinsă în flăcări așa cum o am acum. La bătrâneţe cred că va fi târziu. Acum, unirea mea ar fi mai graţioasă, căci Te iubesc cu o iubire de adolescent.“

Îmi place că trăieşti această „reparare ambiţioasă“: lumea!, mi-ai zis. — Bine, dar în primul rând cei din familia ta supranaturală şi de același sânge cu tine, cei din ţara care ne este patrie.

Îi spuneai: „Nu te încrede în mine… Bineînţeles că mă încred în Tine, Isuse… Mă abandonez în braţele tale: las acolo ceea ce am, slăbiciunile mele!“ — Şi cred că e o rugăciune bună.

Rugăciunea creştinului nu e nicicând un monolog.

„Minute de reculegere“ — Lăsaţi-le pentru cei ce au inima uscată.

   Noi, catolicii, fii ai lui Dumnezeu, vorbim cu Tatăl nostru care este în ceruri.

Nu lăsa lectura spirituală. Lectura a făcut mulţi sfinţi.

Din lectură — îmi scrii — îmi alcătuiesc rezerva de combustibil. — Pare o grămadă inertă, dar adeseori tocmai de acolo memoria mea scoate, în mod spontan, un material care îmi umple de viaţă rugăciunea şi aprinde în mine actul de mulţumire după împărtăşanie.

Frontul Madridului. Vreo douăzeci de ofiţeri în nobilă şi veselă camaraderie. Se aude un cântec, apoi altul şi altul.

   Tânărului locotenent cu mustaţa neagră i-a fost îndeajuns să-l asculte pe primul:

Inimi împărţite

Mie nu-mi plac

Şi de-o dau pe a mea

Întreagă o dau.

   „Ce rezistenţă să-mi dau inima întreagă!“ — Şi a izvorât rugăciunea, curgând în vad blând şi cuprinzător.

Dacă nu te mortifici, nu vei fi niciodată un suflet al rugăciunii.

Voinţa ta să le pretindă simţurilor, prin ispăşire, ceea ce nu pot cere, în rugăciune, celelalte facultăţi ale omului.

Un suflet iubitor de rugăciune spunea: în intenţiile noastre, Isus să ne fie finalitatea; în sentimente să ne fie Iubirea; în cuvânt să ne fie subiectul; în acţiuni să ne fie modelul.

Acest mod supranatural de a proceda este o adevărată tactică militară. — Duci războiul — luptele zilnice ale vieţii tale interioare — pe poziţii pe care le aşezi departe de meterezele fortăreţei tale.

   Şi duşmanul vine tocmai acolo: la mica ta răstignire, la rugăciunea ta obişnuită, la munca ta ordonată, la planul tău de viaţă; şi e greu să ajungă să se apropie până la turnurile, slabe pentru asalt, ale castelului tău. — Şi dacă ajunge, ajunge fără eficienţă.