Lista numerelor

Există 20 numere în «Brazdă» al căror subiect este Rugăciune.

Conştienţi de îndatoririle noastre, vom petrece oare o zi întreagă fără a ne aminti că avem un suflet? Din meditaţia noastră zilnică trebuie să se nască rectificarea constantă, ca să nu ne abatem din drum.

Dacă părăseşti rugăciunea, trăieşti, mai întâi, din rezervele tale spirituale… şi apoi, din înşelătorie.

Meditaţie. – Durată fixă și oră fixă. Dacă nu, meditația se va adapta la comoditatea noastră: aceasta este o lipsă de mortificare. Iar rugăciunea fără mortificare este puţin eficace.

Îţi lipseşte viaţa interioară: pentru că nu aduci în rugăciune preocupările alor tăi, nici apostolatul; pentru că nu te străduieşti să vezi limpede, să iei hotărâri concrete şi să le pui în practică, pentru că nu ai o viziune supranaturală în studiul tău, în munca ta, în conversaţiile tale, în raporturile tale cu ceilalţi…

– Ce se întâmplă, deci, cu prezenţa lui Dumnezeu, consecinţă şi manifestarea rugăciunii tale?

Nu?... Pentru că nu ai avut timp? – Timp, ai. Mai mult, ce fel de lucrări vor fi lucrările tale, dacă nu ai meditat asupra lor în prezența Domnului, ca să le pui în ordine? Fără această conversaţie cu Dumnezeu, cum vei îndeplini perfect munca ta zilnică? – Ascultă, este ca şi cum ai invoca lipsa de timp ca să studiezi, pentru că eşti prea ocupat să dai lecții… Fără să studiezi, nu poţi da lecţii bune.

Rugăciunea trece înainte de toate. Dacă înţelegi aceasta şi nu o pui în practică, nu-mi spune că-ţi lipseşte timpul: pur și simplu nu vrei s-o faci!

Rugăciune, cât mai multă rugăciune! – Aceasta pare să fie o incoerenţă acum, în perioada examenelor, când munca este mai intensă… Ba da, ai nevoie şi nu numai de rugăciunea obișnuită, ca practică de pietate; rugăciune și în momentele de răgaz, rugăciune între două îndatoriri, în loc să-ţi laşi spiritul să hoinărească prosteşte.

Nu contează dacă – în pofida eforturilor tale –nu reuşeşti să te concentrezi și să te reculegi. Această meditaţie poate avea o valoare mult mai mare decât aceea pe care ai făcut-o, confortabil, în paraclis.

Un obicei eficient pentru a obține prezența lui Dumnezeu: în fiecare zi, prima audienţă este cu Isus Cristos.

Rugăciunea nu este o prerogativă a călugărilor: este datoria creştinilor, bărbaţi şi femei din lume, care se ştiu a fi copiii lui Dumnezeu.

Desigur, trebuie să-ţi urmezi drumul: acela al unui om de acţiune… cu vocaţie contemplativă.

Un catolic fără rugăciune? …Este ca un soldat fără arme.

Mulţumeşte-I Domnului pentru marele bine pe care ţi l-a dăruit, făcându-te să înţelegi că „un singur lucru este necesar”. – Şi, odată cu mulțumirea, să nu lipsească în nicio zi rugăciunea ta, pentru cei care încă nu Îl cunosc sau nu L-au înţeles.

Când încercau să te „pescuiască”, te întrebai de unde își trăgeau ei forţa şi acel foc care arde totul. – Acum, fiindcă te rogi, ți-ai dat seama că rugăciunea este izvorul care curge în jurul adevăraţilor copii ai lui Dumnezeu.

Rozariul este foarte eficient pentru cei care folosesc drept arme inteligenţa şi studiul. Pentru că acest mod aparent monoton de a o implora pe Doamna Noastră, cum fac copiii cu mama lor, distruge în ei orice grăunte de mândrie deşartă şi de orgoliu.

„Fecioară neprihănită, ştiu bine că sunt un biet nenorocit, că nu fac decât să măresc în fiecare zi numărul păcatelor mele…”. Mi-ai spus că astfel îi vorbeai Doamnei Noastre, acum câtva timp.

Şi te-am sfătuit, cu toată siguranţa să reciți Sfântul Rozariu: binecuvântată monotonie de „Bucură-te, Marie”, care purifică monotonia păcatelor tale.

Iată un trist mod de a nu recita Rozariul: a-l lăsa pentru ultimul minut.

În momentul în care ne culcăm, îl recităm în grabă și fără să medităm asupra misterelor. Astfel, va fi greu să evităm rutina, care sufocă adevărata, unica pietate.

Rozariul nu se recită numai din vârful buzelor, mormăind acele „Bucură-te, Marie”, unele după altele. Aşa le spun bigoţii şi bigotele. – Pentru un creştin, rugăciunea vocală trebuie să se înrădăcineze în inimă, astfel încât, în timpul recitării Rozariului, mintea să poată să se scufunde în contemplaţia fiecărui mister.

Amâni mereu Rozariul pentru mai târziu şi sfârşeşti prin a-l omite, pentru că îţi este somn. – Dacă nu ai timp altcândva, recită-l pe stradă şi fără ca nimeni să observe. În plus, acest lucru te va ajuta să menții prezenţa lui Dumnezeu în tine.

„Rugaţi-vă pentru mine”, i-am cerut, cum o fac întotdeauna. Şi mi-a răspuns mirat: „dar vi s-a întâmplat ceva?”

A trebuit să-i explic că tuturor ni se întâmplă ceva, sau ceva se petrece cu cineva, în fiecare moment; şi am adăugat că atunci când lipseşte rugăciunea, „se întâmplă şi supără și mai multe lucruri”.

Reînnoieşte de-a lungul zilei actele tale de căinţă; vezi, Isus este ofensat întruna şi, din păcate, acţiunile de reparaţie nu merg în acelaşi ritm.

De aceea, nu am contenit să repet: actele de căință, cu cât se fac mai multe, cu atât este mai bine! Fii ecoul vorbelor mele, prin viaţa şi sfaturile tale.

Cât de încântătoare este scena Bunei Vestiri! – Maria – de câte ori am meditat noi asupra acestui lucru! – se reculege în rugăciune…, își foloseşte cele cinci simţuri şi toate puterile ei, pentru a vorbi cu Dumnezeu. În rugăciune ia cunoştinţă de Voinţa Divină şi prin rugăciune o face viaţă din viaţa ei: nu uita exemplul Sfintei Fecioare!

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură