Lista numerelor

Există 10 numere în «Forja», al căror subiect Rugăciune.

Sfântul Luca, Evanghelistul, Îl evocă pe Isus rugându-se… Cum va fi fost rugăciunea lui Isus!

Contemplă liniștit această imagine ucenicii trăind în prejma lui Isus Cristos. În convorbirile cu ei — ca și prin exemplul său — Domnul le arăta cum trebuie să se roage: suntem fiii lui Dumnezeu și ne putem adresa Lui precum un fiu Tatălui său.

La începutul fiecărei zile, pe când te pregătești să trudești aproape de Cristos și să răspunzi atâtor suflete care Îl caută, convinge-te că nu există decât o singură cale, să te adresezi Domnului Nostru.

Nu învățăm să-i slujim pe ceilalți decât în rugăciune și prin rugăciune!

Aminteşte-ţi aceasta: rugăciunea nu constă în a face cuvântări frumoase, fraze grandioase, consolatoare… Uneori rugăciunea nu este decât o simplă privire înălţată spre Domnul Cristos sau spre Maica Sa; alteori oferirea faptelor bune, roade ale fidelităţii tale…

Asemeni celui ce stă de veghe, noi trebuie să stăm la ușa Domnului Dumnezeului nostru și aceasta înseamnă să ne rugăm.

— Să nu te temi de a i-o spune: Doamne, Tu mă vezi aici precum un câine credincios; sau, mai bine, ca pe un biet măgăruș ce nu va crâcni împotriva celui pe care-l iubește.

Trebui ca noi toți să fim „ipse Christus“ — Cristos însuși. Aceasta ne-o recomandă Sf. Pavel in numele lui Dumnezeu: „induimini Dominum Iesum Christum“ — îmbrăcați-vă în Isus Cristos.

Fiecare dintre noi — de asemenea și tu! — să se cerceteze pe sine cum îmbracă acest veșmânt despre care ne vorbește Apostolul; fiecare să nu înceteze să dialogheze personal cu Domnul.

Rugăciunea ta să nu se mărginească numai la cuvinte! Ci ea să fie concretă pentru a aduce cu ea rezultate practice!

A ne ruga: este calea care ne ajută să punem capăt relelor de care suferim.

Am înţeles întotdeauna rugăciunea creştinului ca pe o convorbire plină de iubire cu Isus, o convorbire care nu trebuie să se întrerupă, nici chiar în momentele în care suntem fiziceşte departe de tabernacol; într-adevăr, toată viața noastră este întrețesută cu aceste refrene de iubire umană transpuse pe planul divin… și să iubim, aceasta o putem, mereu.

Spiritul rugăciunii care a animat întreaga viață a lui Isus printre oameni ne învață că rugăciunea trebuie să procedă, să însoțească și să urmeze toate înfăptuirile mari și mici.

Mi-am propus, spuneai tu, să mă apropii mai des de Duhul Sfânt să-I cer lumina Sa.

— Bravo! Dar amintește-ți fiule, că Duhul Sfânt este rodul Crucii.

Roagă-te pentru toată lumea, pentru oamenii de toate rasele și de toate limbile, de toate credințele, pentru cei care au o vagă idee despre religie, ca și pentru cei care nu cunosc credința.

— Și preocuparea aceasta pentru suflete, dovadă fidelă și limpide că Îl iubim pe Isus, va face efectiv ca Isus să vină.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură