Lista numerelor

Un doctor în drept şi în filologie se pregătea pentru un concurs pentru a deveni profesor la Universitatea din Madrid. Două cariere strălucite, parcurse strălucit.

Am primit un mesaj de la el: era bolnav şi dorea să mă duc să-l văd. Am ajuns la pensiunea unde locuia. – „Părinte, mor!”, aşa m-a salutat. L-am îmbărbătat cu afecţiune. A vrut să facă o spovedanie generală. Şi a murit în noaptea aceea.

Un arhitect şi un medic m-au ajutat să-l învelesc în giulgiu. – Şi, la vederea acelui trup tânăr, care începea să se descompună repede… toţi trei am căzut de acord: cele două cariere universitare nu valorau nimic, în comparaţie cu cariera definitivă pe care, bun creștin, tocmai o obținuse.

Moartea va veni, inexorabilă. Așadar, cât este de van a-ți centra existenţa pe această viaţă! Priveşte cât suferă toţi aceştia, bărbaţi şi femei. Pe unii, pentru că viaţa se termină, îi doare că o părăsesc; pe alții, pentru că ea durează, îi plictiseşte… În niciun caz nu își are locul ideea falsă de a justifica trecerea noastră pe acest pământ drept un scop în sine.

Trebuie să părăsim această logică şi să ne ancorăm bine în cealaltă: logica veşnică. Este nevoie de o schimbare totală: să ne golim de noi înşine, de motivele egocentrice, care sunt perimate, pentru a renaşte în Cristos, care este veşnic.

«Non habemus hic manentem civitatem» – locuinţa noastră definitivă nu este pe acest pământ. – Şi, pentru ca să nu uităm, acest adevăr ne apare crud, câteodată, în ceasul morţii: lipsă de înţelegere, persecuţie, dispreţ… – Şi, totdeauna, singurătatea, pentru că – chiar dacă am fi înconjurați de afecţiune – fiecare moare singur.

– Să desfacem toate otgoanele! Să ne pregătim mereu pentru această trecere, care ne va conduce la prezenţa veşnică a Preasfintei Treimi.