Stațiunea a VIII-a: Isus mângâie femeile care plâng

Printre oamenii care privesc trecerea lui Isus, sunt câteva femei pe care compătimirea le copleșește și le face să izbucnească în lacrimi, poate amintindu-și zilele de mărire ale lui Isus, când toți exclamau, uimiți: bene omnia fecit (Mc 7, 37), toate le-a făcut bine.

Dar Domnul vrea să îndrepte acest plâns către un motiv supranatural, și le invită să plângă păcatele, care sunt cauza Pătimirii și care vor atrage asprimea dreptății divine:

— Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci mai degrabă plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri… Căci dacă așa fac ei cu lemnul cel verde, ce se va întâmpla cu cel uscat? (Lc 23, 28.31.)

Păcatele tale, ale mele, ale tuturor oamenilor, se ridică înaintea noastră. Tot răul pe care l-am făcut și tot binele pe care am omis să-l facem. Tabloul dezolant al păcatelor și al josniciilor fără număr pe care le-am fi comis, dacă El, Isus, nu ne-ar fi întărit cu lumina privirii sale preaiubitoare.

Cât de puțin este o viață pentru a ispăși!

Puncte de meditație VIII

1. Sfinţii - îmi spui - izbucneau în lacrimi de durere la gândul Pătimirii Domnului nostru Isus Cristos. Eu, însă…

Poate pentru că tu şi eu asistăm la scene, dar nu le „trăim”.

2. Întru ale sale a venit, dar ai săi nu l-au primit (In 1, 11.) Mai rău încă, l-au dus în afara oraşului pentru a-l răstigni.

Isus răspunde cu o invitaţie la pocăință acum, când inima este pe drumul spre mântuire şi încă mai este timp.

Căință profundă pentru păcatele noastre. Durere pentru inepuizabila răutate a oamenilor care se pregătesc să-l omoare pe Domnul. Ispășire pentru cei care se încăpăţânează să rămână indiferenţi la jertfa lui Cristos pe Cruce.

3. Este nevoie de unire, este nevoie de înţelegere, este nevoie de iertare.

Niciodată să nu ridici o cruce doar pentru a aminti că unii oameni i-au ucis pe alții. Ar fi stindardul diavolului.

Crucea lui Cristos este tăcere, iertare şi rugăciune a unora pentru alţii, astfel încât toţi să găsească pacea.

4. Învățătorul trece, din nou și din nou, foarte aproape de noi. Ne priveşte… Și dacă îl priveşti, dacă îl asculţi, dacă nu îl respingi, El te va învăța cum să dai un sens supranatural tuturor acţiunilor tale… Și atunci şi tu vei semăna, oriunde te-ai afla, mângâiere, pace şi bucurie.

5. Oricât de mult iubeşti, nu vei iubi niciodată îndeajuns. Inima omului este înzestrată cu un coeficient enorm de expansiune. Atunci când iubeşte, se deschide într-un crescendo de afecțiune care depășește toate obstacolele.

Dacă îl iubeşti pe Domnul, nu va fi creatură ce nu va găsi loc în inima ta.