Când se apropie momentul patimilor sale, iar Isus vrea să-şi arate în mod plastic regalitatea, intră triumfal în Ierusalim, călare pe un măgăruş! Era scris că Mesia trebuia să fie plin de umilinţă: Spuneţi fiicei Sionului: Iată, împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul celei de sub jug¹⁹.

Acum, la Cina cea de Taină, Cristos a pregătit totul pentru a-şi lua rămas-bun de la discipoli, în timp ce ei s-au luat la harţă întrebându-se cine din acest grup de aleşi să fie considerat cel mai mare. Isus s-a sculat de la cină, Şi-a pus deoparte hainele, a luat un ştergar şi s-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins²⁰.

Din nou a predicat cu exemplul, cu faptele. În faţa discipolilor, care se certau din motive legate de mândrie şi de trufie, Isus se înclină şi îndeplineşte cu plăcere funcţia de slujitor. Apoi, când se întoarce la masă, îi întreabă: Înţelegeţi voi ce am făcut eu? Voi mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul”, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora²¹. Pe mine mă mişcă această delicateţe a Cristosului nostru. Pentru că nu spune: dacă eu mă ocup de asta, cu cât mai mult ar trebui să faceţi voi. Se aşază la acelaşi nivel, nu constrânge: înfierează cu dragoste lipsa de generozitate a acelor oameni.

La fel ca primilor doisprezece, şi nouă Domnul ne poate spune, şi ne spune continuu: Exemplum dedi vobis²². V-am dat un exemplu de umilinţă. M-am transformat în slujitor, pentru ca voi să ştiţi, cu inima blândă şi umilă, să-i slujiţi pe toţi oamenii.