99

Mândria, inamicul

Şi ce anume împiedică această umilinţă, această îndumnezeire bună? Mândria. Acesta este păcatul capital care conduce la îndumnezeirea rea. Mândria duce la urmarea, poate în chestiunile cele mai mărunte, a insinuării pe care satana le-a făcut-o primilor noştri părinţi: Vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul13. Citim, de asemenea, în Scriptură că începutul mândriei este a te îndepărta de Dumnezeu14. Pentru că acest viciu, odată înrădăcinat, influenţează întreaga existenţă a omului, până la a se transforma în ceea ce sfântul Ioan numeşte superbia vitae15, mândria vieţii.

Mândrie? Pentru ce? Sfânta Scriptură conţine accente, tragice şi comice în acelaşi timp, pentru a stigmatiza mândria: de ce te mândreşti, praf şi cenuşă? Încă din timpul vieţii îţi vomiţi rărunchii. O boală uşoară: medicul surâde. Omul care azi este rege, mâine va fi mort16.

Note
13

Gen 2,5.

14

Sir 10,14.

15

1In 2,16.

16

Cf. Sir 10; 9,11-12.

Referințe la Sfânta Scriptură
Acest număr în altă limbă