Apostolat în viaţa obişnuită

Să urmărim acum acel alt pescuit, după patimile şi moartea lui Isus Cristos. Petru s-a lepădat de trei ori de Învăţător şi a plâns cu umilă durere; cocoşul cu cântecul său i-a amintit avertismentele Domnului şi şi-a cerut iertare din adâncul sufletului. În timp ce aşteaptă, cuprins de remuşcări, promisiunea învierii, îşi face meseria şi merge la pescuit. În legătură cu acest pescuit, suntem întrebaţi deseori de ce Petru şi fiii lui Zebedeu s-au întors la meseria pe care o aveau înainte ca Domnul să îi cheme. Erau, de fapt, pescari când Isus le-a spus: Urmaţi-mă, şi vă voi face pescari de oameni. Celor surprinşi de acest comportament trebuie să li se răspundă că nu le era interzis apostolilor să îşi exercite profesia, fiind vorba despre un lucru legitim şi onest²⁴.

Apostolatul, această năzuinţă care îl mistuie pe dinăuntru pe creştinul obişnuit, nu este ceva diferit de îndatoririle de fiecare zi; se confundă cu însăşi această muncă, transformată în ocazia unei întâlniri personale cu Cristos. În această muncă, străduindu-ne umăr la umăr în aceeaşi trudă cu colegii, cu prietenii, cu rudele noastre, vom putea să-i ajutăm să ajungă la Cristos, care ne aşteaptă pe malul lacului. Înainte de a fi apostol, pescar. După apostol, pescar. Aceeaşi profesie dinainte, după aceea.