270

Să privim, de asemenea, comportamentul sfântului Paul. Ţinut prizonier pentru că propovăduia învăţătura lui Cristos, nu pierde nicio ocazie de a răspândi evanghelia. În faţa lui Festus şi a lui Agripa, nu ezită să declare: Cu ajutorul primit de la Dumnezeu, până în ziua de azi stau ca martor pentru mici şi mari, fără să predic nimic în afara celor ce Profeţii şi Moise au spus că se vor înfăptui, că Isus Cristos va pătimi, că el cel dintâi va învia din morţi şi va vesti lumina, atât acestui popor, cât şi păgânilor38.

Apostolul nu tace, nu îşi ascunde credinţa, nici activitatea sa de apostol, care a motivat ura celor care îl persecutau: continuă să vestească mântuirea tuturor oamenilor. Şi, cu îndrăzneală minunată, îi ripostează lui Agripa: Crezi în profeţi, Agripa, Măria ta? Crezi, o ştiu39. Când Agripa comentează: Mai că mă îndupleci să mă fac creştin. Paul răspunse: Să dea Dumnezeu ca, fie curând, fie târziu, nu numai tu, dar şi toţi cei care mă ascultă astăzi, să deveniţi astfel ca şi mine, în afară de aceste lanţuri40.

Note
38

Fap 26,22-23

39

Fap 26,27.

40

Fap 26,28-29.

Referințe la Sfânta Scriptură
Acest număr în altă limbă